Daniel Barbu (sursa foto: prof. dr. Wilhelm Dancă, lansarea volumului VI din seria Mysterium Christi, 18 mai 2023)

Istoricul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit la 67 de ani

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 18 martie 2024

Istoricul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit la vârsta de 67 de ani, a anunțat Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București, prin intermediul unei postări pe Facebook.

Dragi studenți,

Vă aducem la cunoștință o veste tristă.

Astăzi, 18.03.2024, a trecut la cele veșnice Prof. Daniel Barbu. Născut la data 21 mai 1957 în București, și-a trăit viața sub motto-ul: “Nil nisi Cruce”. A fost istoric român, senator de București din partea PNL, fost ministru al culturii în perioada 21 decembrie 2012 - 12 decembrie 2013 și profesor al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București unde a predat: Teologia politică, Teologie socială și Istoria Bisericii.

Liturghia de înmormântare se va celebra joi, 21 martie, începând cu ora 10:00 la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București (Șos. Olteniței 3-5).

Să se odihnească în pace. Domnul să-l fericească în patria cerească pentru tot binele făcut în viața pământească”, a anunțat Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București.

Cine a fost Daniel Barbu

Daniel Barbu a urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Capitală (în prezent Colegiul Național „Sfântul Sava”). În anul 1980 a absolvit Institutul de Artă din București, iar în anul 1991 a obținut diploma de doctor în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. 

Ulterior, și-a continuat studiile doctorale de teologie la Universitatea din Fribourg, Elveția. 

Din anul 1994 și până în 2000, Daniel Barbu a fost decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii din Bucureşti, conform CV-ului său. 

Ulterior, din 1999 și până în anul 2011 a fost director al Institutului de Cercetări Politice al Universităţii din Bucureşti. În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer pentru activitatea în domeniul învăţământului superior.

Apoi, timp de doi ani, din 2002 până în anul 2004, a fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București. 

Daniel Barbu a fost ministru al Culturii în perioada 21 decembrie 2012 - 12 decembrie 2013 și profesor al Facultății de Teologie Romano-Catolică din Universitatea din București unde a predat Teologia politică, Teologie socială și Istoria Bisericii.

Din anul 2017 și până în anul 2019 a fost președinte al Autorităţii Electorale Permanente. 

Foto sus: Daniel Barbu (sursa foto: prof. dr. Wilhelm Dancă, lansarea volumului VI din seria Mysterium Christi, 18 mai 2023)

Mai multe pentru tine...