De ce sunt rom├ónii ortodoc┼či? O fals─â explica┼úie istoric─â jpeg

De ce sunt rom├ónii ortodoc┼či? O fals─â explica┼úie istoric─â

­čôü Istoria Religiilor
Autor: Daniel Barbu

De ce sunt, ast─âzi ca ┼či ieri, cei mai mul┼úi dintre rom├óni ortodoc┼či nu este o ├«ntrebare la care istoria, ca ┼čtiin┼ú─â social─â ┼či uman─â, s─â poat─â da un r─âspuns incontestabil. Fire┼čte, investigarea ├«n profunzime a timpului istoric ne poate aduce l─âmuriri pre┼úioase. Istoriografia este ├«n m─âsur─â s─â clarifice retrospectiv, ├«n registrul plauzibilului, un num─âr de op┼úiuni individuale decisive, dar pare insuficient echipat─â pentru a r─âspunde dac─â Ortodoxia, ca identitate colectiv─â aparent indestructibil─â, este o alegere istoric─â relativ con┼čtient─â sau un fenomen ce nu a putut fi controlat ├«n trecut ┼či nici nu poate fi explicat ├«n prezent, ├«n cheie ra┼úional─â. C├ónd au ├«ncercat s─â clarifice chestiunea, istoricii rom├óni s-au uitat cu prec─âdere la contextul de putere sud-est european.

Mai ├«nt├ói ┼či mai rar, la ponderea primului ┼úarat bulgar, responsabil de r─âsp├óndirea slovelor la nord de Dun─âre, ca ┼či de destituirea unui cre┼čtinism surprins de arheologi ├«n flagrant delict de expresie latin─â, precum ┼či de robuste┼úea cu care slavonismul ┼či-a impus domina┼úia ┼či a p─âstrat-o neatins─â p├ón─â ├«n secolul al XVII-lea. Apoi, au examinat cu mult mai mult─â aten┼úie actele de voin┼ú─â ale unor domni locali precum Nicolae-Alexandru, Vladislav, La┼úcu sau Alexandru cel Bun, modul ├«n care au fost ├«ntemeiate mitropoliile Ungrovlahiei ┼či Moldovlahiei ┼či a fost formulat─â ├«n ┼ú─ârile lor o identitate politic─â ┼či religioas─â la intersec┼úia dintre Ungaria, Polonia, misiunile romane, Imperiul Bizantin muribund ┼či Biserica Constantinopolitan─â.Ortodoxia noastr─â, mai mult tradi┼úie dec├ót credin┼ú─â.

Numai c─â Ortodoxia rom├óneasc─â are mul┼úi sfin┼úi, dar nu are un patron, un apostol, o dat─â a convertirii colective. Cu alte cuvinte, nu exist─â nicio instan┼ú─â istoric─â anume ┼či nicio anumit─â personalitate c─ârora s─â le poat─â fi atribuit─â responsabilitatea alegerii Ortodoxiei ├«n defavoarea cre┼čtinismului roman, precum ┼či, mai t├órziu, ata┼čamentul fa┼ú─â de Ortodoxie dovedit ├«n epoca Reformei ┼či ├«n cea a unirii cu Roma. Acest eveniment din urm─â ne poate ajuta s─â arunc─âm o lumin─â mai proasp─ât─â asupra acestei dificile probleme. Atunci c├ónd protopopii rom├óni din Transilvania, str├ón┼či ├«n sinod ├«n anul 1698, au acceptat credin┼úa catolic─â ┼či unirea cu episcopul Romei, ei au stabilit un pre┼ú pe care nu s-au ar─âtat nicidecum dispu┼či s─â-l negocieze:legea lor s─â r─âm├ón─â neschimbat─â. Potrivit declara┼úiei sinodale, legea de care clerul se sim┼úea at├ót de legat nu era dec├ót un sinonim al obiceiului ecleziastic, ce cuprindea ceremoniile liturgice, s─ârb─âtorile, postul, calendarul ┼či alegerea episcopului de c─âtre protopopi. Prin urmare, tradi┼úia ortodox─â ÔÇô surprins─â ├«ntr-un stadiu natural, ferit de orice fel de influen┼úe culte ÔÇô se ├«nrude┼čte mai degrab─â cu dreptul cutumiar, dec├ót cu cel canonic sau cu teologia dogmatic─â. ÔÇ×OrtodoxiaÔÇť rom├óneasc─â apare mai degrab─â ca o tradi┼úie f─âr─â credin┼ú─â, dec├ót ca o tradi┼úie a credin┼úei.

Ethosul Ortodoxiei rom├óne┼čti, ca ┼či capacitatea ei de a ├«ndura timpul, ar fi a┼čadar de ordin precump─ânitor politic ┼či juridic ┼či nu at├ót de factur─â propriu-zis religioas─â. Apartenen┼úa la Biserica R─âs─âritean─â nu s-a dovedit dec├ót rareori a fi un exerci┼úiu moral al fidelit─â┼úii fa┼ú─â de un Zeu m├óntuitor, a┼ča cum o asemenea loialitate poate fi prescris─â ├«ntr-o serie canonic─â de texte normative, ci doar un ansamblu de practici sociale cu rost de omologare cultural─â ┼či de recunoa┼čtere identitar─â. Acest tip de ÔÇ×OrtodoxieÔÇť nu cere participare, ci supunere, nu presupune s─â crezi ├«n ceva sau ├«n cineva, ci s─â te conformezi opiniei majoritare. Pentru rom├óni, Ortodoxia este mai pu┼úin o credin┼ú─â personal─â, c├ót o lege organic─â chemat─â s─â organizeze ┼či s─â guverneze corpul politic al grupului identitar medieval, apoi al na┼úiunii moderne. Etica pe care Ortodoxia le-a propus-o rom├ónilor a fost mai pu┼úin o ├«nsumare de valori morale ├«ntemeiate pe principiul includerii celorlal┼úi ├«n propria identitate cre┼čtin─â, c├ót o cultur─â comun─â sudat─â de o identitate etnic─â definit─â ├«mpotriva celorlal┼úi. A┼ča cum a fost asumat─â ┼či tr─âit─â de rom├óni, tradi┼úia religioas─â a Orientului cre┼čtin nu s-a manifestat ca un mod de a afirma credin┼úa, ├«n mesajul Evangheliei, transmis de c─âtre preo┼úii satelor, lipsi┼úi de forma┼úie teologic─â ┼či mult─â vreme chiar analfabe┼úi, ci s-a prezentat mai ales ca un ansamblu de credin┼úe ┼či de practici liturgice ┼či para-liturgice, capabile s─â genereze mai degrab─â un mod de via┼ú─â ┼či o form─â de identitate, dec├ót s─â se constituie ├«ntr-o expresie social─â a credin┼úei ├«n Evanghelie.

Basarab I of Wallachia cropped jpg jpeg

Nicolae Alexandru,  fiul lui Basarab I, cel sub care a ap─ârut Mitropolia ┼ó─ârii Rom├óne┼čti

S-ar putea deci, ca ├«nsu┼či limbajul folosit ├«n scrierile istorice s─â nu ne ajute prea mult. Rom├ónii s-au n─âscut cre┼čtini, sun─â una dintre certitudinile istoriografice ce a trecut ├«n ├«n┼úelepciunea comun─â. S-au n─âscut ei oare ┼či ortodoc┼či? Ce ne ├«mpiedic─â s─â credem c─â Bizan┼úul dup─â Bizan┼ú, vehicul al credin┼úei bizantine, chiar ┼či ├«n expresia ei precump─ânitor slav─â pe care au cunoscut-o mult─â vreme rom├ónii, nu a fost dec├ót cea mai veche dintre fantomele care au b├óntuit societatea rom├óneasc─â, prima din lunga serie a formelor f─âr─â fond? No┼úiunile cu care oper─âm nu sunt contemporane cu procesele istorice pe care le scrut─âm. Dac─â citim studiile rom├óne┼čti consacrate fenomenelor religioase din veacul al XIV-lea bun─âoar─â, avem dreptul fie s─â-i suspect─âm pe rom├óni de protocronism, fie s─â-i b─ânuim pe istorici de anacronism. Pentru simplul motiv c─â termeni precum confesiune se nasc abia ├«n secolul al XVII-lea, c├ónd se pietrific─â formele teologice ┼či rituale ale credin┼úei cre┼čtine a┼ča cum au fost formulate diferit la Augsburg, Geneva, Londra sau Roma. Mai mult, Ortodoxia (cu versiunea Pravoslavie), ca denomina┼úie comun─â purtat─â de Bisericile R─âs─âritene, e o produc┼úie literar─â a secolului al XIX-lea. ├Än veacul al XIV-lea Bisericii Romane ├«i pl─âcea s─â se recomande drept promotoare a credin┼úei ortodoxe, iar ├«n cel de-al XVII-lea, principii calvini ai Ardealului opuneau propria lor biseric─â ortodox─â ├«mpletiturii de supersti┼úii pe care, li se p─ârea lor, o practicau valahii.

Ortodoxia românească, o splendidă babilonie.

Dragos I jpg jpeg

Drago┼č Vod─â  (1347-1348) a fost trimis ├«n 1359 de regele maghiar s─â ├«nfiin┼úeze o marc─â de ap─ârare la est de Carpa┼úi. Acesta va fi nucleul viitoarei Moldove

S─â privim cu aten┼úie un episod concludent. ├Än 1534, Biserica Constantinopolitan─â trimite un emisar la curtea lui Vlad Vintil─â din Bucure┼čti, ├«n persoana monahului Antonios Karamanlikes, cu misiunea explicit─â de a cerceta felul ├«n care ÔÇ×OrtodoxiaÔÇť bizantin─â reu┼čise s─â devin─â ├«n ┼óara Rom├óneasc─â formula juridic─â fondatoare a vie┼úii religioase. Diagnosticul pus de c─âlug─âr sun─â categoric:├«n ┼óara Rom├óneasc─â domne┼čte paranomia, pentru (post-)bizantini un sinonim perfect al anarhiei. Biserica locului ┼či domnul tr─âiesc ├«n afara legii. Pentru a ├«ndrepta lucrurile ┼či a restabili ordinea legitim─â, taxis, Antonios convoac─â la ┬şcurte clerul ┼či boierimea, se a┼čaz─â ├«n mijlocul adun─ârii cu nomocanonul ├«n fa┼ú─â ┼či ├«ncepe s─â spun─â legea, adic─â s─â citeasc─â cu glas tare din compendiul juridic imperial ┼či bisericesc pe care-l adusese cu sine. Aceast─â ├«nt├ómplare ar putea descrie prima ├«nt├ólnire cu urm─âri definitive dintre societatea rom├óneasc─â ┼či legea bisericeasc─â scris─â. Judec├ónd dup─â totala anomie ce domne┼čte ├«n Biseric─â ┼či ├«n corpul politic al ┼ó─ârii Rom├óne┼čti ├«n 1534, contactele anterioare dintre Bizan┼úul de dup─â Bizan┼ú ┼či ┼ú─ârile rom├óne, cum sunt de pild─â cele relatate ├«n Via┼úa Sf├óntului Nifon, nu au fost dec├ót episoade izolate ┼či f─âr─â consecin┼úe, forme f─âr─â fond ├«ntr-o exprimare maiorescian─â, ce nu au izbutit s─â modifice ├«n profunzime via┼úa societ─â┼úii rom├óne┼čti.

┼óara Rom├óneasc─â are o Biseric─â, cu mitropolit, episcopi ┼či preo┼úi, ce pare s─â fie una de rit oriental, ortodox ├«ntr-un limbaj neriguros. Cu toate acestea, respectiva Biseric─â nu este canonic constituit─â, ierarhii ei sunt numi┼úi pur ┼či simplu de domn din r├óndul acelor c─âlug─âri rom├óni care, sosi┼úi la Athos ├«n deceniul ┼čapte al secolului al XIV-lea, ├«┼či c├ó┼čtigaser─â imediat reputa┼úia de a nu putea tr─âi potrivit normelor monahale bizantine ale vie┼úii comune, adic─â f─âr─â vin, f─âr─â carne ┼či f─âr─â a-┼či asuma voca┼úia ├«n deplin─â libertate, pe cont propriu ┼či f─âr─â controlul unui superior. Antonios vine la ┼óara Rom├óneasc─â pentru a impune, pe durat─â lung─â, un asemenea control, pentru a a┼čeza ┼úara sub suveranitatea patriarhal─â, a c─ârei marc─â este legea, dreptul nomocanonic cuprinz├ónd at├ót legea ├«mp─âr─âteasc─â, c├ót ┼či legea lui Dumnezeu. ├Än 1691, patriarhul ierusalimitean Dosithei Nottaras ┼úine s─â-i reaminteasc─â lui Constantin Br├óncoveanu c─â, oric├ót de mari ar fi liberalit─â┼úile sale fa┼ú─â de lumea ortodox─â, ÔÇ×legile lui Dumnezeu nu au fost promulgate ├«n mun┼úii ┼ó─ârii Rom├óne┼čti, nici de c─âtre domnii ┼ó─ârii Rom├óne┼čti, ci la ConstantinopolÔÇť. Legile lui Dumnezeu au fost puse ├«n Bizan┼ú de ├«mp─âra┼úi ┼či sunt spuse dup─â Bizan┼ú de c─âtre Biserica Constantinopolitan─â.

Petru I Musat jpg jpeg

Petru I Mu┼čat  (1375-1391) a l─ârgit grani┼úele statului moldovean al lui Bogdan I ┼či a ├«ncercat s─â ├«ntemeieze o Mitropolie a Moldovei

Cum a reu┼čit ├«ns─â umilul monah grec s─â ├«nfr├óng─â rezisten┼úa unui domn care nu s-a ar─âtat ini┼úial dispus s─â renun┼úe la privilegiul de a avea, ├«n afara oric─âror prevederi ale dreptului canonic, propria sa Biseric─â? Ce argumente a folosit monahul? Cum se explic─â triumful nomocanonului bizantin la Bucure┼čti ├«n 1534 ┼či, mai important ├«nc─â, na┼čterea formal─â a ÔÇ×OrtodoxieiÔÇť de factur─â bizantin─â ├«n ┼ó─ârile Rom├óne? De fapt, Karamanlikes nu c─âl─âtorea singur. Un corp expedi┼úionar otoman ├«l ├«nso┼úea la distan┼ú─â de o zi, gata s─â intervin─â dac─â domnul ┼ó─ârii Rom├óne┼čti nu s-ar fi supus. C─âlug─ârul purta asupra sa nu numai creden┼úialele Patriarhiei Ecumenice, dar ┼či ├«mputernicirea Por┼úii. Mandatul s─âu era dublu. Dup─â cum dubl─â este ┼či suzeranitatea ce se instituie acum, pentru trei secole ┼či jum─âtate, asupra ┼ó─ârilor Rom├óne. Sultanul otoman ┼či patriarhul ecumenic ├«┼či vor impune ├«n indiviziune suveranitatea asupra rom├ónilor din afara arcului carpatic.

Imperiul Otoman, un p─âstr─âtor al Ortodoxiei?

Turcocra┼úia toarn─â a┼čadar ├«n bronz post-bizantin ÔÇ×OrtodoxiaÔÇť rom├óneasc─â. Observa┼úia nu e nou─â. A f─âcut-o deja ├«n 1700 episcopul Athanasie, ├«ntors de la Viena, unde se angajase ├«n numele s─âu ┼či al rom├ónilor ardeleni s─â primeasc─â unirea cu Biserica Romei. ├Än soborul convocat ├«n acel an la Alba Iulia, popii, negustorii ┼či boierii bra┼čoveni ┼či f─âg─âr─â┼čeni, incita┼úi de Constantin Br├óncoveanu, nu accept─â s─â se uneasc─â cu ÔÇ×├Ämp─âratulÔÇť, ÔÇ×Vl─âdicaÔÇť ┼či ÔÇ×┼óaraÔÇť, adic─â cu rom├ónii care puteau avea, ├«n temeiul mecanismelor reprezentative recunoscute de constitu┼úiile transilv─ânene, o voce legal─â. O cronic─â din Schei relateaz─â c─â Athanasie ia act de refuzul lor cu aceste cuvinte:ÔÇ×voi nu s─ânte┼úi din s─âborul nostruÔÇŽ s─â v─â duce┼úi la ┼úara TurculuiÔÇť.

Bogdan I of Moldavia jpg jpeg

Bogdan I,  primul voievod al Moldovei, de confesiune ortodox─â, ob┼úine independen┼úa de regatul maghiar

Episodul nu este relevant doar pentru istoria ecleziastic─â. Reperele elementare ale urgen┼úei intr─ârii ├«n modernitate erau deja limpezi ├«n mintea ierarhului ardelean. El avea de ales:pe de o parte ├«ntre Roma, Viena, limbajul dreptului ┼či o serie de privilegii pentru elit─â ce promiteau s─â se transforme ├«n drepturi universale, iar pe de alt─â parte, ┼óara Turcului, Balcanii altfel spus, celebra┼úi ulterior de Mircea Eliade ca o punte ├«ntre culturi, dar p├ón─â la urm─â doar un t─âr├óm al domina┼úiei din care dreptul era exclus ┼či ├«n care drepturile vor fi exercitate sub form─â de privilegii ale elitei.

Confesionalizarea ÔÇ×ortodox─âÔÇť a rom├ónilor nu se petrece ├«ns─â dec├ót ├«n secolul al XIX-lea, fiind, pe de o parte, o dimensiune a procesului de ra┼úionalizare lent─â a societ─â┼úii rom├óne┼čti operat─â de statul modern, iar, pe de alt─â parte, rezultatul activit─â┼úii profesionale a unor clerici, ├«ntre care se remarc─â Melchisedec ┼×tef─ânescu. Spre deosebire de Italia modern─â care s-a constituit ├«mpotriva Bisericii tradi┼úionale sub influen┼úa indirect─â a eticii reformate genoveze, care l-a animat pe Contele de Cavour, Statul ┼či Biserica rom├ónilor s-au n─âscut institu┼úional ├«mpreun─â, ├«n intervalul 1862-1919. De la Alexandru Ioan Cuza, la Ion I.C. Br─âtianu, Statul a organizat discre┼úionar Biserica ├«n spa┼úiul public, iar Biserica i-a oferit Statului o cultur─â comun─â gata-f─âcut─â. Autoritatea politic─â a creat Biserica Ortodox─â Rom├ón─â ca institu┼úie dotat─â cu atributele autocefaliei ┼či administrat─â ulterior ├«n chip centralizat de c─âtre un patriarh, iar Biserica, la r├óndul ei, a produs ┼či a difuzat un discurs normativ na┼úional. Statul ┼či Biserica au nutrit deopotriv─â o maxim─â suspiciune fa┼ú─â de orice forme de organizare privat─â ┼či individual─â a credin┼úei, ca ┼či, ├«n general, fa┼ú─â de orice regim de separare ├«ntre Stat ┼či Biseric─â.Rela┼úia stat-biseric─â ├«n societatea rom├óneasc─â.

Altfel spus, cultura public─â rom├óneasc─â a fost pus─â ├«n discurs, din veacul al XIX-lea ┼či p├ón─â ast─âzi, ca un Volksgeist indivizibil, la temelia c─âruia st─â ÔÇ×legea str─âmo┼čeasc─âÔÇť a Ortodoxiei, ca un spirit colectiv amenin┼úat ├«n permanen┼ú─â de individualism, de ra┼úionalism ┼či de ÔÇ×privatizareaÔÇť religiei. Prin contrast, ├«n Europa Apusean─â, liberalismul veacului al XIX-lea ┼či social-democra┼úia secolului al XX-lea au fost responsabile de desfacerea aproape complet─â a leg─âturilor tradi┼úionale dintre tron ┼či altar, dintre via┼úa politic─â ┼či practica religioas─â, dintre dreptul pozitiv ┼či morala cre┼čtin─â, dintre Stat ┼či Biseric─â, de regul─â ├«n beneficiu reciproc ┼či ├«ntotdeauna ├«n avantajul cet─â┼úenilor, a c─âror libertate de a face alegeri ├«n cuno┼čtin┼ú─â de cauz─â ┼či pe cont propriu a sporit ne├«ncetat. Statul rom├ón nu s-a or├ónduit ├«ns─â potrivit unei asemenea logici a separa┼úiilor menit─â s─â conduc─â la desp─âr┼úirea credin┼úei de teritoriu, etnie, tradi┼úie ┼či cadru etatic. ├Än 1928, Nicolae Iorga, particip├ónd la dezbaterea parlamentar─â ├«n jurul Legii cultelor, recunoscuse c─â ÔÇ×societatea hr─âne┼čte statul, nu statul poate s─â dea via┼ú─â societ─â┼úiiÔÇť din moment ce aceasta ├«i pune la dispozi┼úie ÔÇ×organisme libere, legate de sufletul omenesc ┼či consacrate printr-o experien┼ú─â de mai multe secoleÔÇť, printre care ┼či Ortodoxia.

Savantul ┼či omul politic nu voia ├«ns─â s─â afirme un primat politic al societ─â┼úii ├«n raport cu statul, ci doar fuziunea lor istoric─â de nezdruncinat. Al─âturi de armat─â, acest stat organic al rom├ónilor a folosit Ortodoxia ca un dispozitiv de guvernare ┼či ca un substitut de ideologie a consensului na┼úional. ├Äncep├ónd cu domnia lui Cuza, preo┼úii au fost ne├«ntrerupt utiliza┼úi pe post de func┼úionari fideli ┼či eficien┼úi ai unui stat etnic ce s-a construit mai degrab─â prin recursul la un discurs patriotic uniformizator ┼či unanimist purtat de Biseric─â dec├ót prin elaborarea de politici de coeren┼ú─â ┼či convergen┼ú─â social─â. ├Än absen┼úa oric─ârei forme de patriotism civic suscitat de legi echitabile ┼či ra┼úionale, Biserica a fost, al─âturi de trecutul de lupt─â ┼či jertf─â ilustrat de armat─â, singurul argument public pentru care merit─â s─â fii rom├ón ┼či este legitim s─â ┼úi se cear─â s─â-┼úi probezi loialitatea fa┼ú─â de un stat eminamente rom├ónesc. Biserica Ortodox─â a fost ┼či este pentru politicieni un mod de a acoperi e┼čecul istoric al statului care, de la unirea Principatelor ┼či p├ón─â la integrarea ├«n Uniunea European─â, nici m─âcar nu a ├«ncercat cu adev─ârat s─â transforme societatea ├«ntr-un corp politic. Ea ofer─â o viziune gata f─âcut─â ┼či general acceptat─â despre comunitatea na┼úional─â ├«n lipsa unor defini┼úii laice despre cum ar trebui s─â arate comunitatea politic─â.

Cronologie

271  Retragerea Aurelian─â. Teritoriul Daciei este p─âr─âsit de administra┼úia roman─â, ├«ns─â cre┼čtinismul ├«ncepuse deja s─â se r─âsp├óndeasc─â, chiar dac─â era o religie persecutat─â

286  Prima ├«mp─âr┼úire a Imperiului Roman ├«ntre Diocle┼úian ┼či Galeriu

313  Edictul de la Milan, dat de ├«mp─âratul Constantin, prin care religia cre┼čtin─â este permis─â ├«n imperiu325, 381  Primele dou─â Sinoade Ecumenice ale Bisericii ├«n care se compune Crezul

364  A doua ├«mp─âr┼úire ├«ntre Valentinian (Apusul) ┼či Valens (Orientul)

379-395  Teodosie cel Mare este ultimul ├«mp─ârat al ├«ntregului Imperiu

395  Ultima ├«mp─âr┼úire a Imperiului ├«ntre Honorius ┼či Arcadius

447, 589  Sinoadele de la Toledo, unde apare adaosul ÔÇ×FilioqueÔÇť ├«n simbolul de credin┼ú─â-Crezul451  Sinodul IV Ecumenic (Calcedon) l─ârge┼čte jurisdic┼úia Constantinopolului asupra Pontului ┼či a Traciei476  Imperiul Roman de Apus dispare

472-519  Schisma acachian─â (prima ruptur─â a celor dou─â Biserici)

527-565  ├Ämp─âratul Justinian recucere┼čte o parte din vechiul Imperiu de Apus. Imperiul Bizantin e la apogeu

602  Marea invazie avaro-slav─â;structura popula┼úiei din Balcani se modific─â radical

610  Sunt chema┼úi s├órbii de ├«mp─âratul Heraclie la grani┼úa de vest a Imperiului

672  Bulgarii hanului Asparuh trec Dun─ârea ┼či supun triburile slave

692  Sinodul Trulan II stabile┼čte egalitate onorific─â ┼či ├«n drepturi ├«ntre patriarhiile Roma ┼či Constantinopol

731-732  ├Ämp─âratul Leon III Isaurul trece Iliricum Oriental, Italia de Sud, Creta ┼či Sicilia sub jurisdic┼úia Constantinopolului, spre marea nemul┼úumire a Romei

800  Papa Leon al III-lea ├«ncoroneaz─â un rege franc, pe Carol cel Mare, ca ÔÇ×├«mp─âratÔÇť al Imperiului Roman de Apus, ceea ce era o jignire adus─â ├«mp─âratului din Constantinopol

860  Ru┼čii din Kiev atac─â Constantinopolul

861-863  Disputa dintre Patriarhul ecumenic Fotie ┼či Papa Nicolae I ├«n privin┼úa dorin┼úei de suprema┼úie a Papei peste toat─â Biserica (primatul papal). Papa excomunic─â pe Patriarhul Fotie ┼či clerul ortodox

863-886  Ac┼úiunea de misionarism ortodox ├«ntreprins─â de Kiril ┼či Metodie ├«n spa┼úiul slav (s├órbi, bulgari ┼či slavi vestici). Cei doi compun alfabetul glagoritic ┼či pe cel chiril, precum ┼či Liturghia ├«n slav─â

864  Cre┼čtinarea bulgarilor sub hanul Boris, devenit Mihail I

866  Conflictul Roma-Bizan┼ú pentru cre┼čtinarea bulgarilor (de┼či cre┼čtina┼úi oficial de Constantinopol, Papa Nicolae I le trimite ┼či el misionari). Ac┼úiunea Papei este condamnat─â de Patriarhul Fotie, care ├«l excomunic─â pe Nicolae I

893  Se reiau leg─âturile dintre cele dou─â scaune patriarhale

896  Ungurii ajung ├«n C├ómpia Panoniei ┼či a Tisei

927-969  ├Än timpul ┼úarului Petru I, ├«mp─âratul bizantin recunoa┼čte un patriarh bulgar, dar acesta nu este validat de Biserica Constantinopolului

953  Gyula, al doilea demnitar al hanului maghiar, e cre┼čtinat la Constantinopol. El se ├«ntoarce ├«n regiunea pe care o controleaz─â, Alba Iulia, cu un episcop ortodox ÔÇô Ierotei. Fiica lui Gyula, ┼×arolta, se c─âs─âtore┼čte cu Gheza ┼či din c─âs─âtoria lor se na┼čte Vajk (┼×tefan cel Sf├ónt al Ungariei)

988  Cneazul Vladimir al Kievului, c─âs─âtorit cu sora ├«mp─âratului bizantin Vasile al II-lea, ├«i cre┼čtineaz─â pe ru┼či

997-1038  ┼×tefan cel Sf├ónt al Ungariei introduce ritul latin

1025  ┼óaratul bulgar dispare, cucerit de ├«mp─âratul bizantin Vasile al II-lea

1054  Schisma cea Mare:Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Pap─â, Leon IX. Anatema a fost dat─â de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor ┼či credincio┼čilor ortodoc┼či. C├óteva zile mai t├órziu, Cerularie a rostit o anatem─â similar─â ├«mpotriva Bisericii Romane. Abia ├«n 1965, printr-o declara┼úie comun─â, Papa Paul al VI-lea ┼či Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite ├«n urm─â cu 900 de ani

1071  B─ât─âlia de la Manzikert, ├«n care armata bizantin─â e ├«nfr├ónt─â zdrobitor de turcii selgiucizi. Ace┼čtia p─âtrund ├«n Asia Mic─â

1096  ├Äncep cruciadele. C─âderea locurilor sfinte sub controlul necre┼čtinilor a tulburat lumea cre┼čtin─â, iar la ini┼úiativa ├«mp─âra┼úilor bizantini, sprijini┼úi de papa, cavalerii occidentali au ├«nceput o serie de r─âzboaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciad─â ┼či-a atins ┼úinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul

1186  R─âscoala fra┼úilor Petru ┼či Asan ├«n Balcani ├«mpotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea ┼óarat Bulgar

1191  Regele maghiar ├«ncepe colonizarea sa┼čilor ├«n Transilvania

1187  Ierusalimul cade ┼či ├«n m├óinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a

1197-1207  Ioni┼ú─â Caloian, ajung├ónd la conducerea ┼óaratului Bulgar ┼či dorind titlul de ├«mp─ârat ┼či un patriarh pentru vlaho-bulgari, ├«ncheie o unire cu Roma ├«n 1204, revocat─â ulterior

1204  Cruciada a IV-a e deturnat─â c─âtre Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), ├«mp─âratul bizantin ┼či patriarhul se retrag la Niceea1234  Scrisoarea Papei Grigore IX c─âtre regele maghiar Bela al IV-lea despre existen┼úa ├«n episcopia cumanilor a unor clerici greci care ├«l ├«ncurc─â pe episcopul catolic

1235  Este recunoscut─â Patriarhia bulgar─â de la T├órnovo de c─âtre patriarhul ecumenic;aceast─â patriarhie dispare ├«n 1393, c├ónd e cucerit─â de turci1241  Marea invazie t─ât─ârasc─â

1247  Diploma Cavalerilor Ioani┼úi, ├«n care sunt men┼úionate forma┼úiunile prestatale dintre Carpa┼úi ┼či Dun─âre

1330  B─ât─âlia de la Posada. Basarab I ├«l ├«nvinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou c├ó┼čtig├ónd independen┼úa ┼ú─ârii sale

1347  Drago┼č e trimis s─â ├«nfiin┼úeze o marc─â de ap─ârare la est de Carpa┼úi. Aici e nucleul viitoarei Moldove

1359  Urma┼čul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mut─â mitropolia de la Vicina la Curtea de Arge┼č, iar Iachint devine primul mitropolit al ┼ó─ârii Rom├óne┼čti

1359  Bogdan I fuge din Maramure┼č ├«n Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean

1401  Dup─â ├«ndelungi tratative care au ├«nceput cu Petru I Mu┼čat, Patriarhia de la Constantinopol recunoa┼čte Mitropolia Moldovei ├«n timpul lui Alexandru cel Bun