Documentul prin care regele Andrei al II-lea al Ungariei dăruiește Țara Bârsei Cavalerilor Teutoni
La Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale se păstrează documentul prin care Andrei al II-lea, regele Ungariei, dăruiește Cavalerilor Teutoni Țara Bârsei, acordându-le mai multe privilegii.
Printre aceste privilegii se numără dreptul de administrare asupra teritoriului, libertatea de a construi fortificații de lemn, scutiri de taxe și dări, autonomie juridică parțială (puteau apela direct la justiția regală), dreptul de a organiza târguri și activități economice, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției..
Documentul, datat la 1211 „după Mai 7”, se găsește sub forma unei transcrieri în actul emis de papa Grigore IX la 26 aprilie 1231 în limba latină cu cerneală neagră. Acesta delimitează liniile de hotar ale donației regale:
„1211 «după Mai 7»
În numele sfintei treimi una și nedespărțită. Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției și Lodomeriei, deapururea. Între semnele osebitoare ale măreției regale, semne cu care e împodobită amintirea vrednică de pomenire a înaintașilor noștri, cel mai de seamă și mai pilduitor e acela de a întinde o mână cât mai darnică oaspeților vrednici de laudă, a căror așezare se vede că e folositoare regatului și despre a căror rugăciune se știe că este prețuită de Dumnezeu. Așa se face că mânați de o evlavioasă dorință, apucând pe urmele părinților noștri de cucernică pomenire și dorind după trecerea acestei vieți să împărtășim cu dânșii răsplata vieții veșnice, am dăruit cruciaților Ospitalieri ai ordinului sfintei Marii, care pe vremuri a fost la Ierusalim, iar acum, pentru că așa cer păcatele «noastre», este așezat în Acra, din dragoste frățească o țară numită Bârsa, în Transilvania înspre Cumani, deși este deșartă și nelocuită, ca să o locuiască în pace și să o stăpânească slobod pe veci, pentru ca prin conviețuirea cu ei să se întindă regatul nostru, iar prin rugăciunile lor milostenia noastră să fie adusă în fața lui Dumnezeu celui prea înalt, spre binele sufletului nostru și al părinților noștri. Afară de aceasta le-am îngăduit ca, de se va găsi în susnumita țară a Bârsei aur sau argint, o parte să se dea vistieriei, iar restul să le rămână lor. Pe deasupra le-am lăsat pe deplin târgurile libere și vămile târgurilor din acel ținut și le-am dat voie să-și ridice cetăți de lemn și orașe de lemn ca să apere regatul împotriva Cumanilor. Mai hotărâm ca niciun voievod să nu aibă drept de găzduire la ei. I-am mai iertat de dinarii liberi și de pondere și le-am îngăduit să fie scutiți și liberi de plata oricărei dări. Să nu fie supuși judecății sau jurisdicțiunii nimănui altuia decât a regelui și să aibă dreptul de a-și alege dintre ei pe judecătorul ce-i va judeca. Iar noi am poruncit ca suszișii cruciați să fie așezați în stăpânirea suspomenitei țări a Bârsei de către pristavul nostru cu numele Fecate Juna, care a înconjurat susnumitul ținut și l-a dat lor, împrejmuindu-l cu anumite semne de hotar, după porunca voievodului Mihail. Iar primul hotar al acestui ținut începe de la întăriturile cetății Hălmeag și merge până la întăriturile cetății Ungra și de aici merge până la întăriturile «lui» Nicolae, pe unde curge apa ce se numește Olt și așa urcând pe Olt merge până acolo unde Prejmerul se varsă în Olt; și iarăși merge până la izvorul aceluiași Prejmer și de la izvorul apei ce se cheamă Timiș merge până la vărsarea apei ce se numește Bârsa; apoi, de-a lungul munților Carpați ce încing același pământ, «hotarul» merge până în Hălmeag. Tot acest pământ, după cum îl înconjoară susnumiții munți și râuri, se numește Bârsa. Măcar că ceea ce noi am făcut mânați de dragoste frățească nu poate fi acoperit de uitare în fața aceluia care el însuși este dragoste, totuși din prevedere pentru viitor am poruncit ca această milostenie să fie întărită cu mărturia peceții noastre. Dat de mâna magistrului Toma cancelar al curții regale și prepozit de Vesprim, în anul o mie două sute unsprezece de la întruparea domnului, în vremea când venerabilul loan era arhiepiscop de Strigoniu, reverendul Bertold «arhiepiscop» ales de Calocea și ban, pe când își cârmuiau în chip fericit bisericile Calan de Pécs, Boleslav de Vaț, Cathapan de Agria, Simon de Oradea, Desideriu de Cenad, Wilhelm al Transilvaniei, Gothard de Zagreb, Petru de Györ, Robert de Vesprim; pe când Poth era palatin și comite de Moson, Mihail voievod, Petru comite de Bács, Jula de Bodrog, Banco de Bihor și comite curial al reginei, Marcel comite de Kewe și comite curial, Nicolae comite de Pojon, în anul al șaptelea al domniei noastre”. [Documente privind istoria României. Veacul XI, XII și XII. C. Transilvania. Vol. I (1075-1250), Editura Academiei Republicii Populare Române, 1951]
În primii ani de după înființarea Ordinului, centrul cavalerilor teutoni a fost lângă Acra, extinzându-și posesiunile cu proprietăți reduse ca suprafață în Țara Sfântă și în Cipru. Dezvoltarea propriu-zisă a Ordinului a început în 1210, odată cu alegerea lui Hermann de Salza ca Mare Maestru. El este cel care a negociat cu regele Ungariei, Andrei al II-lea, așezarea unei părți a teutonilor în Țara Bârsei.
Negocierea cu regele maghiar a fost intermediată de contele Hermann de Turingia, fostul suzeran al tatălui lui Hermann de Salza. Contele a negociat mâna fiicei regelui Ungariei, Elisabeta, care avea atunci 4 ani, pentru fiul său, Ludovic. Un subiect de interes comun pentru rege și conte era dorința de a merge în cruciadă. În aceste condiții, nu pare a fi o coincidență că invitația regelui maghiar către teutoni a fost trimisă la puțin timp după încheierea contractului matrimonial cu contele Hermann de Turingia.
În urma negocierilor, regele Andrei al II-lea le-a dăruit cavalerilor teutoni Țara Bârsei din Transilvania. Documentul de danie este emis cândva după luna mai 1211, după desfășurarea procedurilor de introducere în stăpânire. Deoarece sunt menționați munții înzăpeziți ca hotar al Țării Bârsei, iar zăpadă în Munții Carpați este de obicei din toamnă până primăvara târziu, putem estima că delimitarea teritoriului dat teutonilor s-a efectuat în iarna lui 1210 sau cel mai târziu în primăvara anului 1211.
Foto sus: Portretul regelui Andrei al II-lea al Ungariei, în Chronica Hungarorum (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
