Comorile tracilor, expuse la Los Angeles
Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles va găzdui, în perioada 3 noiembrie 2024 - 3 martie 2025, expoziția „Ancient Thrace and the Classical World: Treasures from Bulgaria, Romania, and Greece” („Tracia Antică și Lumea Clasică: Comori din Bulgaria, România și Grecia” - n.r.).
Peste 90% dintre toate exponatele vor fi de proveniență bulgară. Paisprezece muzee din Bulgaria vor participa cu un total de 150 de exponate la expoziția dedicată comorilor tracice, conform Muzeului Institutului Național de Arheologie din cadrul Academiei Bulgare de Științe (NAIM-BAS), informează Agerpres.
„Munca la expoziția Vechea Tracie și Lumea Clasică: Comori din Bulgaria, România și Grecia a început încă din 2018, când Dr. Timothy Potts, director al Getty, și Dr. Jeffrey Spier, pe atunci curator senior al colecției de antichități a muzeului, au venit să viziteze NAIM-BAS. În cadrul discuțiilor preliminare ei și-au prezentat ideea unei expoziții dedicate vechii Tracii, care să facă parte dintr-o serie de expoziții organizate de Muzeul Getty despre diferite părți ale lumii antice. Deocamdată, Egiptul și Lumea Antică (2018) și Vechiul Iran și Lumea Antică (2022) au fost organizate, urmând să fie prezentate și expoziții despre Fenicia și Anatolia”, a declarat prof. dr. Mărgărit Damianov de la NAIM-BAS.
Conform acestuia, Tracia antică își ocupă locul natural în acest plan ambițios de a prezenta lumii, de-a lungul unei decade, interacțiunile diferitelor culturi din regiunea Mediteranei și de dincolo de ea.
„Din moment ce inima vechii tracii corespunde teritoriului din prezent al Bulgariei, Muzeul Getty a căutat un parteneriat cu Ministerul bulgar al Culturii și cu NAIM-BAS, care este cea mai veche și principala instituție din domeniul cercetării moștenirii culturale antice a țării. După o etapă de pregătire îndelungată, marcată de întârzieri din cauza pandemiei COVID-19, în aprilie 2023 a fost semnat un acord tripartit între Getty Museum, minister și NAIM-BAS, conform căruia cele două instituții bulgare sunt în mod oficial co-organizatoare ale expoziției”, a explicat Damianov.
Expoziția „Ancient Thrace and the Classical World: Treasures from Bulgaria, Romania, and Greece” (© Getty Museum)
Mai multe pentru tine...