Descoperire misterioasă: Călugărită îngropată în lanțuri, acum 1.500 de ani, descoperită lângă Ierusalim

Arheologii din Israel au făcut descoperiri revoluționare care pun sub semnul întrebării presupunerile îndelung susținute despre ascetismul religios în perioada bizantină. Recent, săpăturile de la mănăstirea Khirbat el-Masani, situată la nord-vest de Ierusalim, au scos la iveală rămășițele unui individ înfășurat în lanțuri grele de metal. În mod tradițional, acest tip de practică era asociat cu asceții de sex masculin, dar analizele științifice au dezvăluit un adevăr surprinzător: rămășițele aparțineau unei femei.

Săpăturile realizate de Autoritatea pentru Antichități din Israel și cercetători de la Institutul de Știință Weizmann au descoperit mai multe cripte funerare datând din perioada cuprinsă între secolele IV-VII e.n. Dintre acestea, un mormânt s-a remarcat în mod deosebit. Deși scheletul era slab conservat, prezența lanțurilor indica o formă extremă de ascetism – o practică religioasă intensă prin care devotații renunțau la conforturile lumești pentru a atinge puritatea spirituală. În mod tradițional, acest tip de suferință autoimpusă, incluzând restricții corporale și autoflagelare, era asociat cu călugării de sex masculin.

Starea precară a oaselor a făcut imposibilă determinarea sexului prin metode osteologice convenționale, ceea ce i-a determinat pe cercetători să utilizeze o tehnică inovatoare numită proteomica smalțului dentar. Prin examinarea peptidelor din smalțul unui singur dinte, aceștia au identificat prezența proteinei AMELX, codificată pe cromozomul X, și absența proteinei AMELY, care este prezentă doar la bărbați. Astfel, s-a confirmat fără dubiu că individul era de sex feminin.

Importanța acestei descoperiri este subliniată într-un studiu publicat în Journal of Archaeological Science: Reports. Conform cercetătorilor, dovezile unei ascete care a practicat o astfel de penitență corporală extremă sunt fără precedent în înregistrările arheologice. Ascetismul a devenit un fenomen important în creștinismul timpuriu, mai ales după anul 380 e.n., când creștinismul a devenit religia dominantă a Imperiului Roman. Monahismul a înflorit, iar practicanții căutau diverse modalități de a-și disciplina corpul pentru a-și întări sufletul. În timp ce unii călugări trăiau ani întregi pe vârfurile unor stâlpi, alții purtau lanțuri sau practicau posturi îndelungate și izolarea totală.

Deși sursele istorice confirmă existența ascetelor de sex feminin, inclusiv a Melaniei cea Tânără – o nobilă care a trăit în izolare dedicându-se rugăciunii și postului – până la această descoperire nu existau dovezi materiale care să sugereze că femeile practicau cele mai extreme forme de mortificare corporală. Această descoperire schimbă fundamental percepția asupra rolului femeilor în comunitățile ascetice și ridică întrebări despre amploarea participării acestora la tradițiile monahale riguroase.

Mănăstirea Khirbat el-Masani a fost construită de-a lungul unui traseu de pelerinaj către Ierusalim, care în perioada bizantină devenise un important centru religios. Aceasta nu doar că servea ca loc de cult și învățătură, ci și ca reședință pentru pelerinii veniți din depărtare spre Orașul Sfânt. Prezența unei ascete în acest loc sugerează că femeile participau activ și riguros la viața monahală.

Arheologii consideră că această descoperire contrazice convingerile anterioare despre rolurile de gen în monahismul creștin timpuriu. Deși era cunoscut faptul că existau ascete, identificarea unei femei care a practicat o formă extremă de mortificare corporală schimbă perspectiva istorică.

Cercetătorii intenționează să investigheze și alte situri monahale bizantine pentru a stabili dacă astfel de cazuri au fost mai frecvente decât se credea anterior.

Sursă:  Kotli, P., Morgenstern, D., Nagar, Y., Katina, C., ’Adawi, Z., Arbiv, K., & Boaretto, E. (2025). Sexing remains of a Byzantine ascetic burial using enamel proteomics. Journal of Archaeological Science, Reports, 62(104972), 104972.