50 de ani de la Războiul de Yom Kippur

Declanșat pe 6 octombrie 1973, de Yom Kippur – „Ziua Ispășirii”, cea mai sacră sărbătoare evreiască – Al Patrulea Război Arabo-Israelian a captat timp de 20 de zile atenția întregului glob.

Perioada scursă între războiul din 1967 și cel din 1973 poate fi împărțită în două faze distincte. Până la începutul anului 1969, Egiptul și Siria s-au concentrat pe reechiparea forțelor armate și reantrenarea trupelor. La mijlocul anului 1969, Egiptul a inițiat Războiul de Uzură de-a lungul Canalului Suez, pentru a-i forța pe israelieni să ajungă la o soluție. Israelul a răspuns totuși prin creșterea măsurilor de ripostă la un nivel inacceptabil pentru egipteni.

Pe măsură ce luptele sporeau în intensitate și costuri, la începutul anului 1970, sovieticii au fost solicitați de arabi să le furnizeze armament și sisteme antiaeriene (AA). În plus, batalioane de rachete antiaeriene SA-3 au fost încadrate cu personal sovietic, iar cinci escadrile echipate cu avioane de vânătoare MiG-21 aveau la manșă piloți sovietici.

Numai acțiunea diplomatică viguroasă a SUA a condus la încetarea focului în august 1970, fapt ce a condus la stabilizarea liniilor frontului din Sinai, dar care a permis Egiptului să înceapă dislocarea sistemelor de apărare AA.

Perioada de la sfârșitul anului 1970 și până la mijlocul anului 1973 a fost caracterizată de o febrilă activitate diplomatică arabă, dar și de acțiuni de gherilă palestiniene care urmăreau să pună cât mai multă presiune pe Israel. Cele mai elocvente exemple sunt reprezentate de uciderea sportivilor israelieni care participau la Jocurile Olimpice de la München, din august 1972, precum și dezbaterile din cadrul Consiliului de Securitate ONU, din iulie 1973, asupra Orientului Mijlociu, care au condus la creșterea izolării Israelului pe scena internațională.

Preludiul la un nou război

Până la începutul anului 1973, frustrarea arabilor și pregătirile pentru război au atins cote maxime, generând o presiune pentru declanșarea războiului în aprilie sau mai 1973. Dar Egiptul și-a pus mari speranțe că se va ajunge la un consens în urma dezbaterii din cadrul Consiliului de Securitate, dar și a întrunirii URSS-SUA din iunie, speranțe care au amânat izbucnirea războiului.

În timpul verii anului 1973, „arma petrolului” a fost adusă în discuție în cadrul consiliilor arabe ca o posibilitate reală de a o utiliza. Ce a dus la declanșarea războiului? Probabil combinația de „încredere exagerată în noile capabilități militare ale arabilor și frustrarea ce exista în această tabără” în urma eșuării eforturilor diplomatice pentru recâștigarea teritoriilor pierdute.

Izbucnirea războiul îi surprinde și pe americani

Aparent, nu numai israelienii au fost complet surprinși de izbucnirea războiului, ci și comunitatea de informații a SUA. Viitorul director al CIA în perioada 1991-1993, Robert Gates, și-a amintit ziua ca fiind „cea mai jenantă zi din cariera sa în comunitatea de informații”. În timp ce în cadrul unui briefing pentru un important negociator american în privința armamentelor Gates afirma că un conflict în zonă nu este iminent, la radio se difuza știrea despre izbucnirea războiului. Gates nu a avut altă soluție decât să dispară pe ușă.

Studiile elaborate după război de comunitatea americană de informații au relevat că raportările NSA referitoare la pregătirile egiptene și siriene în vederea atacării Israelului au fost fie respinse imediat de către structurile de analiză a informațiilor din cadrul CIA, fie aveau un nivel de clasificare înalt, care împiedica majoritatea analiștilor de la Langley să le poată studia, deoarece nu dispuneau de autorizații de acces la un asemenea nivel.

Interceptările NSA au furnizat informații nu numai despre capabilitățile armatei egiptene – cea mai numeroasă din lumea arabă – dar și despre sosirea piloților și a personalului din cadrul apărării AA din Coreea de Nord, a avioanelor Hunter irakiene și a avioanelor de vânătoare Mirage libiene.

Posturile de ascultare clandestine ale CIA și NSA instalate în interiorul ambasadelor americane din Cairo și Damasc furnizau Washingtonului informații prețioase colectate din traficul autorităților locale, poliției și unităților militare. Un fost ofițer CIA care era la post în Cairo în 1973 își amintea că „stiam ce le spunea (președintele egiptean Anwar) Sadat miniștrilor săi la telefon”.

Începând cu vara anului 1973, din ce în ce mai multe informații SIGINT, colectate de NSA, indicau cu claritate că Egiptul și Siria se pregăteau să atace Israelul, iar la sfârșitul lunii septembrie, NSA a raportat că va urma „o ofensivă majoră”.

Dovezile SIGINT referitoare la aceste pregătiri erau extrem de voluminoase și de detaliate și includeau faptul că Egiptul a anulat permisiile și a mobilizat rezerviștii, iar un post de comandă special situat în afara capitalei Cairo, utilizat doar în situații de criză, a fost reactivat. Interceptările SIGINT, extrem de sensibile în cadrul Programului GAMMA, dezvăluiau că „o mare putere străină (Uniunea Sovietică) a devenit extrem de îngrijorată de posibilitatea izbucnirii războiului și de soarta cetățenilor săi și a membrilor familiilor acestora”. Pe baza acestor informații și indicatori, analiștii NSA au concluzionat că războiul era iminent.

Citiți continuarea articolului în numărul 261 al revistei „Historia”, care va fi disponibil la toate punctele de distribuție a presei pe 16 octombrie.