Originile întunecate ale lui Robin Hood: Cum a fost modificată o legendă medievală

Robin Hood a început ca o tradiție orală în secolul al XII-lea, înainte de a se transforma într-un stereotip eroic și potrivit pentru întreaga familie. Însă noile reinterpretări îi readuc la lumină latura întunecată.

Când scenaristul și regizorul Michael Sarnoski a început filmările pentru noul său film, le-a arătat distribuției și echipei unul dintre filmele sale preferate din toate timpurile: animația Disney „Robin Hood” din 1973, al cărei erou este o vulpe cu o pană în șapca verde, care îi jefuiește pe bogați pentru a le da săracilor, relatează BBC News.

Acea versiune îndrăgită nu putea fi mai diferită de „The Death of Robin Hood” („Moartea lui Robin Hood”), drama întunecată și meditativă a lui Sarnoski. Hugh Jackman interpretează un Robin cărunt, obosit de războaie, aflat la sfârșitul vieții, reflectând asupra trecutului și conștient de propria legendă.

Când întâlnește o femeie care vorbește despre Robin Hood ca despre un om virtuos și căutător al dreptății, el neagă că ar fi acea persoană și vorbește despre sine la persoana a treia:

„Nu era un erou. Jefuia și ucidea din plăcerea de a o face, nimic mai mult”.

Se pare că acest Robin Hood violent și alte reinterpretări recente care contestă imaginea sa de erou binefăcător sunt mai apropiate de legendele medievale originale decât de versiunea „pentru familie” pe care o asociem astăzi cu personajul.

Portretizarea lui Robin Hood s-a schimbat de-a lungul secolelor, fiecare transformare reflectând epoca care l-a reinterpretat. Aceste variante mai întunecate ale secolului XXI privesc înapoi spre originile poveștii, dar, după cum remarcă unii dintre creatorii lor, ele vorbesc și despre prezent.

Viziunile mai complexe asupra personajului provoacă o lume polarizată, în care eroii și răufăcătorii sunt adesea prezentați ca fiind complet buni sau complet răi, la fel de simplificat cum a devenit și legenda lui Robin Hood de-a lungul timpului.

Cine a fost Robin Hood?

Deși au existat numeroase speculații despre existența unui Robin Hood real, istoricii sunt în mare parte de acord că nu a existat o singură persoană care să stea la baza personajului. În schimb, el a fost inspirat de o societate profund inegală, dominată de mari proprietari de pământ și de țărani săraci.

Poveștile au început ca o tradiție orală în secolul al XII-lea, însă primele relatări scrise au apărut abia două secole mai târziu, sub forma unor balade care îl prezentau deja ca pe o figură celebră.

În aceste prime relatări, el nu era nobilul Sir Robin de Locksley din versiunile ulterioare. Nu era nobil deloc, ci un „yeoman”, o categorie socială situată puțin deasupra țăranilor. De asemenea, personajul Lady Marian nu a apărut în poveste decât în secolul al XVI-lea.

Deși era binevoitor față de cei săraci, ajutorarea lor nu reprezenta principalul său scop. Dușmanii săi erau clericii corupți și nobilii proprietari de pământ care își exploatau supușii.

În postfața romanului său „The Traitor of Sherwood Forest” („Trădătorul din Pădurea Sherwood”), din 2025, istoricul medieval Amy S. Kaufman îl descrie pe Robin Hood din legendele timpurii drept „un șiret moral ambiguu al Evului Mediu” și „un aventurier violent și ireverențios”. Într-un aspect, Disney a avut dreptate: primele balade sugerează că Robin era la fel de viclean ca o vulpe.

Cum a devenit un erou

O schimbare majoră în poveste a avut loc în secolul al XVI-lea. Regele Henric al VIII-lea era un admirator al personajului și uneori se costuma în Robin Hood. În timpul domniei monarhului care a rupt legăturile cu Biserica Catolică, devoțiunea lui Robin față de Fecioara Maria a dispărut din legendă.

Pe măsură ce clasele superioare l-au adoptat, cronici influente ale vremii au încetat să-l mai prezinte ca pe un adversar al nobilimii. În schimb, el a devenit el însuși nobil.

Transformat într-un aristocrat moral și drept care luptă împotriva unor nobili decăzuți, Robin a încetat să mai pună sub semnul întrebării structura de putere a societății. El a fost integrat în povestea întoarcerii la tron a bunului rege Richard (Richard I Inimă de Leu – n.r.) , după ce acesta fusese uzurpat de fratele său malefic, prințul John („Ioan fără de Țară”, regele Angliei care a fost obligat să semneze Magna Charta Libertatum - n.r.), un motiv narativ care persistă până astăzi, inclusiv în reprezentarea lui John ca leu lacom și însetat de putere în filmul Disney.

În secolul al XIX-lea, cărțile pentru copii au contribuit la transformarea lui Robin Hood într-un personaj și mai „curățat”, potrivit valorilor victoriene. În secolul al XX-lea, cinematografia a perpetuat această imagine, iar Errol Flynn l-a interpretat pe fermecătorul și aventurosul Sir Robin în popularul film „The Adventures of Robin Hood” (1938).

Disney, probabil cea mai influentă versiune dintre toate, a consolidat definitiv această imagine în cultura populară.

„Două versiuni ale aceluiași personaj”

Sarnoski spune că diferența dintre filmul Disney și legendele originale l-a fascinat încă din copilărie, când a citit o adaptare pentru copii a baladei medievale „The Death of Robin Hood”.

În acea poveste, Robin moare liniștit, ucis de o stareță malefică și de iubitul acesteia.

„Știind versiunea Disney a lui Robin Hood și apoi citind «The Death of Robin Hood», încercarea de a înțelege cum aceste două versiuni pot fi același personaj m-a urmărit încă din copilărie”, spune el.

În filmul lui Sarnoski, Robin este rănit într-o luptă brutală, și este dus la o mănăstire pentru a se recupera. Jodie Comer interpretează stareța, care, spre deosebire de personajul din baladă, este binevoitoare.

„Nu am vrut ca stareța să fie doar o călugăriță rea și nici ca Robin să fie doar un erou perfect”, explică regizorul.

Pe măsură ce Robin reflectează asupra trecutului și începe să regrete unele dintre faptele sale, filmul devine „o poveste despre confruntarea cu propria legendă și cu dorința sa de a avea ceea ce consideră a fi o moarte potrivită”.

Legendă versus realitate

Falsitatea legendelor reprezintă și o temă centrală în romanul lui Kaufman. Și pentru ea, versiunea Disney a avut un impact puternic în copilărie.

„Am crescut cu Robin Hood-vulpea, iar apoi am studiat Evul Mediu și am descoperit baladele. M-am întrebat: «Unde este Robin Hood-ul pe care îl cunosc și îl iubesc?»”, spune Kaufman.

„The Traitor of Sherwood Forest” urmărește povestea fictivei Jane, o țărancă fascinată de legenda lui Robin Hood. Ea se îndrăgostește de imaginea lui și ajunge să facă parte din banda sa de proscriși, însă începe să se întrebe dacă eroismul atribuit lui Robin și farmecul său personal nu au indus-o în eroare.

Robin al lui Kaufman nu este nici erou, nici răufăcător, o abordare fidelă originilor personajului.

„Este incredibil de subversiv când observi modul în care se confruntă cu cei aflați la putere, regi, nobili sau Biserica. Dar, în fiecare dintre balade, fie are un sfârșit tragic, fie cade victimă propriilor defecte”, adaugă Kaufman.

De ce revin aceste versiuni întunecate?

În ultimul secol, astfel de interpretări complexe au fost rare. Pe ecran, de la Douglas Fairbanks la Kevin Costner și Russell Crowe, aproape toți actorii care l-au interpretat pe Robin Hood au urmat imaginea stereotipă a eroului.

O excepție notabilă este filmul „Robin and Marian” („Robin și Marian”), din 1976, o producție inteligentă și elegantă care merită să fie mult mai cunoscută. Sean Connery îl joacă pe Robin la bătrânețe, reunit după decenii cu Lady Marian (Audrey Hepburn), acum stareță.

Acest Robin neagă autenticitatea poveștilor legendare despre el și reflectează asupra sfârșitului vieții sale.

„Mă gândesc mereu la toată moartea pe care am văzut-o”, îi spune el lui Marian și se întreabă pentru ce au servit toate acele sacrificii.

Astfel de întrebări, despre putere, eroi și felul în care sunt spuse poveștile lor, fac ca reinterpretările moderne să pară atât de actuale.

„Lumea concentrează puterea în moduri asemănătoare Evului Mediu. Unele dintre problemele la care trebuiau să se gândească oamenii atunci sunt probleme la care va trebui să ne gândim și noi”, afirmă Kaufman.

Sarnoski observă, la rândul său, modul în care personajele sale folosesc poveștile ca instrumente de putere.

„Robin folosea poveștile ca armă și ca modalitate de a perpetua violența”, spune el, explicând cum își atrăgea adepții.

În schimb, „stareța folosește poveștile pentru a ajuta și a vindeca oamenii”.

Aceste strategii sunt omniprezente astăzi.

„Suntem complet cufundați în narațiuni, între rețelele sociale, internet și tot ceea ce ne înconjoară. Ne grăbim să ne împărțim în tabere, să cultivăm tribalismul și să creăm eroi și răufăcători, fără să trăim în zona gri în care există de fapt viața”, spune regizorul.

Oricât de puternice ar fi aceste noi versiuni întunecate ale lui Robin Hood, este puțin probabil să înlocuiască imaginea populară creată de Disney.

„Nu toată lumea își dorește ca fantezia despre Robin Hood să fie zdruncinată. A ajuns să fie asemănător cu Moș Crăciun, în sensul că reprezintă ceva mai mare decât legenda originală”, adaugă Kaufman.

_{Foto sus: Douglas Fairbanks (Robin Hood) și Enid Bennett (Lady Marian). Scenă din filmul american Robin Hood, din 1922 (© United Artists / Wikimedia Commons)}