De la Ulise la Robin Hood: figuri legendare ale istoriei

Regele Arthur, regele Solomon, Robin Hood, Ulise – sunt personaje a căror faimă nu va pieri niciodată, în ciuda extrem de puţinelor dovezi care le atestă istoricitatea. Cât de mult adevăr rezidă în legendele, basmele şi zvonurile despre misterioşii eroi ai trecutului?

Wilhelm Tell a existat cu adevărat! Un sondaj arată că nu mai puţin de 58% dintre elveţieni sunt convinşi de asta. Dar eroul naţional, care în 1307 ar fi refuzat să se închine la pălăria contelui Gessler şi primeşte drept pedeapsă ordinul de a trage cu arcul într-un măr aşezat pe capul fiului său, are corespondent într-o legendă vikingă din secolul al X-lea. Şi asta se ştia încă din secolul al XVIII-lea. Dar elveţienii nu par a fi prea interesaţi de adevăr:şi în ziua de azi îl onorează pe Wilhelm Tell printr-o gamă largă de produse comerciale. Eroi ca el sunt admiraţi şi popularizaţi mai mult decât personajele istorice. Ei trăiesc de mult în mituri şi legende care au furnizat materialul necesar pentru poeţii şi prozatorii care le-au întărit şi mai mult imaginea în mentalul colectiv.

Marile fapte ale trecutului, istorice sau nu, constituie o inepuizabilă sursă de fascinaţie pentru contemporanii ce caută refugiu în măreţii apuse. Vară de vară mii de oameni vin la Worms pentru a lua parte la sărbătorile Nibelungilor, lăsându-se captivaţi de figurile fantomatice ale unui trecut întunecat despre care prea multe nu se ştiu. Poate că Siegfried ucigaşul de dragoni a fost la origini un personaj real, sau poate că este doar produsul imaginaţiei care a înflorit odată cu circulaţia poveştilor, generaţie de generaţie. De fantomele trecutului se îndoiesc mulţi, ba au fost chiar voci care s-au îndoit de însuşi trecutul îndepărtat.

Germanistul Heribert Illig propunea într-o carte cu titlul “Evul Mediu inventat” o teorie care, dorind să lupte împotriva fanteziilor, devine chiar ea o fantezie. Conform acestei teorii a timpului-fantomă, perioada dintre 614 şi 911 nu ar fi existat aşa cum o ştim. Germanistul este de părere că izvoarele scrise şi arheologice sunt puţine şi cronologia este neclară, de aceea consideră că evul mediu timpuriu ar fi fost o falsificare dictată de motive politice. În secolul al X-lea se renunţa la scrierile cu majusculă şi ar fi fost distruse vechile documente.

Dar teoria nu rezistă în faţa a nu mai puţin de 7000 de surse demne de crezare, analizate şi răsanalizate de istoricii care se ocupă de această perioadă. Desigur, asta nu înseamnă că toate lucrurile sunt lămurite. Adesea graniţa dintre legendă şi adevăr este mult prea fină, iar uneori faptele eroice ale unor indivizi din regiuni şi epoci diferite se topesc în poeme unitare, îngreunând considerabil cercetarea. Cu toate acestea, mereu se mai află câte ceva care aduce o nouă lumină asupra unor personaje şi întâmplări celebre. Iată câteva exemple.

Ulise

Se presupune că nu ar fi fost numai un fragment din bogata imaginaţie a lui Homer. Personajul s-a remarcat în contextul războiului troian (1194-1184? a.Hr.) şi îl cunoaştem foarte bine şi din marea sa aventură a întoarcerii acasă. Vicleşugul cu calul de lemn, pe care el l-a pus la cale, ar fi adus sfârşitul războiului. Cât adevăr găsim aici? Şi putem afla dacă a petrecut 10 ani călătorind spre Ithaka, acolo unde era rege? O primă remarcă:topografia muntoasă a insulei ionice nu corespunde descrierii din epopei.

De aceea se crede că, dacă ar fi existat, sediul său ar fi fost mai degrabă insula Paliki, astăzi parte din insula Cefalonia, dar separată de aceasta acum 3000 de ani. Cercetătorul scoţian John Underhill de la Universitatea din Edinburgh a săpat acolo la o adâncime de 122 de metri, dând peste depuneri aluvionare şi fosile marine care susţin teoria cu insula Paliki. De Troia ştim că a existat încă din 1871, când Schliemann săpa colina Hisarlîk în Turcia, scotând la iveală anticul oraş.

Dar dovezile privind un mare război, şi cu atât mai puţin un cal troian, încă se lasă aşteptate. O călătorie ca cea a lui Ulise nu pare totuşi chiar atât de fantezistă. Englezul Ernle Bradford (1922-1986) a îndrăznit să meargă pe calea descrisă de Homer folosind o mică ambarcaţiune, la finele căreia fostul ofiţer conchide că distantele şi curentii nu sunt deloc departe de relatările din Odiseea.

Mai găsim indicii cum că ce ni se povesteşte aici ar avea un sâmbure de adevăr. În cântul al 20-lea, Ulise deja este acasă şi îi ucide pe pretendenţi într-o atmosferă foarte sumbră:soarele dispăruse şi in locul lui domnea întunericul. S-ar putea oare face referire la eclipsa de soare din 16 aprilie 1178? Fizicienii Marcelo Magnasco de la Universitatea Rockefeller şi Constantino Baikouzis de la Observatorul din La Plata, pe baza a patru descrieri de astfel de evenimente cereşti din epopei, ajung la concluzia că data eclipsei are şanse mari să coincidă cu răzbunarea lui Ulise!

Regele Solomon

Avem din păcate doar un izvor despre el:Biblia. Judecata lui Solomon – de această expresie se leagă intrarea în istorie a a numelui marelui conducător. În spatele acesteia se află o parabolă:două femei pretind că sunt mama aceluiaşi copil. Pentru a descoperi cine are dreptate, Solomon porunceşte ca pruncul să fie tăiat în două cu o sabie. Pentru a preveni tragedia, una dintre femei renunţă la pretenţie şi astfel regele îşi dă seama că a spus adevărul. Solomon, fiul lui David, nu a rămas cunoscut doar pentru înţelepciunea sa, ci şi pentru că ar fi domnit în jurul anului 900 a.Hr. peste un mare regat, care se întindea de la Eufrat până în Egipt.

Bogăţiile sale erau imense, iar haremul său aduna nu mai puţin de 700 de soţii şi 300 de concubine. Se spune că el ar fi ordonat construcţia colosalului templu de la Ierusalim. 80.000 de lucrători au muncit la ridicarea casei Domnului, acolo unde s-ar fi adăpostit chivotul legii. Despre marele rege nu aflăm decât din Vechiul Testament. Deocamdată dovezile arheologice şi epigrafice lipsesc. Cu alte cuvinte, istoric vorbind, existenţa regelui stă serios sub semnul întrebării. Profesorul Michael Niemann de la Universitatea Rostock caută de zor în anticul sit de la Tel Meggido urme ale impunătoarelor edificii, dar deocamdată în zadar.

Regele Arthur

Poate că niciun alt erou nu se bucură de o asemenea popularitate şi un număr impresionant de poveşti încărcate de romantism ca regele Arthur. Din legendele medievale aflăm că a fost crescut de vrăjitorul Merlin şi că la vârsta de 15 ani scoate din piatră sabia Excalibur, cea care îl va legitima ca rege al Angliei. În cetatea Camelot domneşte alături de cei 12 credincioşi şi bravi cavaleri care vor rămâne cunoscuţi sub numele de Cavalerii Mesei Rotunde.

De când istoricul medieval Geoffrey de Monmouth îl pomeneşte în cronica sa din 1136 printre conducătorii insulei britanice, eroul a fost nelipsit din pleiada de poveşti, legende, romane, piese de teatru şi filme cu iz romantico-medieval. Dar există pentru regele din Camelot un corespondent real? Dacă ar fi trăit cu adevărat, cel mai probabil ar fi fost un comandant militar. Istoricii au mai mulţi candidaţi în minte pentru această identificare, sâmburele mitului care se va dezvolta simţitor până astăzi.

De exemplu ar putea fi vorba de un anume Riothamus, un războinic din neamul britonilor care ar fi luptat alături de împăratul Anthemius în secolul al V-lea. Modele pentru viitorul personaj legendar găsim şi în pielea comandantului Flavius Aetius, celtului romanizat Ambrosius Aurelianus sau Enniaun Girt. Dar parcă numele său aminteşte mai degrabă de ofiţerul Lucius Artorius Castus, care ar fi servit armata romană din Britannia în secolul al II-lea. Astfel de indicii ţin însă de tărâmul speculaţiilor. Arheologia modernă încă nu a oferit un fundament istoric clar pentru neumuritoarea poveste a lui Arthur şi a cavalerilor săi.  

Nibelungii

Burgunzii au existat, dar Siegfried? Soartea lor o povesteşte cântecul Nibelungilor, redactat la înceoutul secolul al XIII-lea, o epopee cu multe încurcături familiale. La începutul secolului al V-lea, Siegfried, ucigătorul dragonului, căsatorit cu Kriemhilda, sora regelui burgund Gunther, este ucis mişeleşte de către Hagen din Tronje. Văduva, pentru a se razbuna, îi ademeneşte pe burgunzi la curtea lui Attila, cel de-al doilea soţ al ei, unde are loc un adevărat măcel. Dar Hagen ascunsese legendara comoară a Nibelungilor care îi aparţinuse lui Siegfried undeva în zona Rinului şi ia secretul în mormânt. Nucleul istoric al poveştii:neamul germanic al brugunzilor stabileşte în timpul migraţiilor o structură statală pe malul Rinului.

În anul 436 generalul Flavius Aetius împreună cu aliaţii huni îi zdrobesc pe burgunzii care luptă pentru întâietate. Liderul lor se numea Gundahar, aluzie la Gunther. Burgunzii învinşi se îndreaptă spre sud, între Geneva şi Lyon, unde îşi stabilesc un alt regat. Despre vechiul lor regat de la vest de Rin avem doar mărturii sporadice. Arheologii se străduiesc fără prea mare succes sa afle ce s-a petrecut cu burgunzii acestui vechi regat, căci există un hiatus de documentaţie care cuprinde nu mai puţin de 30 de ani. Dar mormintele din zonă sunt atribuite îndeosebi alamanilor. Unii cercetători sunt de părere ca liderul cheruscilor, Arminius, din primul secol, cel care le-a provocat romanilor lui Varus marea înfrângere, ar fi un model viabil pentru Siegfries.

Alţii cred ca un candidat mai bun este soldatul roman Viktor din Xanten, care de altfel era celebrat în evul mediu ca ucigaşul de balauri. În ceea ce priveşte comoara, care conform legendei cuprinde 144 de care pline cu aur şi pietre preţioase, aceasta rămâne o prezenţă fantomatică. Niciun radar nu a detectat până acum o astfel de cantitate de metal în regiunea renană. Dar căutătorii de comori nu se vor da bătuţi prea curând. Chiar fanaticul Hermann Göring se folosea cu zel de excavatoare şi izbuteşte să scoată din Rin 300 de grame de aur, din care îşi face un inel al Nibelungilor...

Robin Hood

În acest erou se încropesc mai multe personaje. Cu toţii ştim cu ce se îndeletniceşte onorabilul, care are de altfel rădăcini nobile. Împreună cu tovarăşii săi micuţul John şi părintele Tuck îi pândeşte şi prădează pe cei bogaţi în pădurea Nottingham şi împarte prada celor săraci. Aceasta este clasica imagine a unei figuri care a devenit arhetipul binefăcătorului. Dar legendele timpurii îl descriu ca pe om nemilos, brutal, care îşi decapitează duşmanii şi care se făleşte în public cu capul şerifului din Nottingham.

Există în jur de opt personaje care ar fi putut sta la baza legendelor. Cel puţin cinci dintre acestea sunt proscrişi care au făcut ravagii în secolele XII-XIII.  De pildă în rapoartele administrative ale oraşului York apare un anume Robert Hod, care trăia prin codri în jurul anului 1226. În acelaşi tip de surse mai apare şi şeriful din Nottingham. Să fie doar o coincidenţă? În anul 1261 este judecat un proscris care are porecla “Robehod”. Prin anul 1361 este judecat un alt Robert Hood, unul care de data aceasta îşi ucide tatăl vitreg cu un topor.

Prima versiune a unei saga care va face istorie o regăsim în secolul al XV-lea, dar după cum vedem, rădăcinile ne poartă adânc în timp. Arheologii de la Universitatea din Sheffield ne propun încă un model de erou naţional:lordul de Huntingdon pune la cale două revolte împotriva stăpânirii normande pentru care va plătin cu viaţa in 1076. Fiul său, Robert Fitzwalter, era un arcaş desăvârşit. Iar în anul 2009, un istoric al artei pe nume Julian Luxford de la Universitatea St. Andrews face o descoperire de senzaţie studiind o istorie compusă în 1340, “Polychronicon”. Aici se menţionează faptul că, după spusele poporului ar fi trăit în aceste timpuri un nelegiuit care îşi zice Robin Hood împreună cu complicii săi în pădurea Sherwood şi nu numai, care se ocupa cu prădăciunile. Să fie o dovadă că Robin Hood chiar a fost real şi îşi avea sediul, la fel ca mulţi alţi proscrişi, într-o pădure care se întindea atunci pe nu mai puţin de 40.000 de hectare?

Preotul Ioan

Este una dintre fantomele trecutului care a avut o influenţă covârşitoare asupra religiei şi a stimulat descoperirile geografice. Cine a fost misteriosul lider spiritual? În anul 1165 apar nişte scrisori în Europa, semnate de acest “rege” care îşi descrie marea stăpânire.avea în subordine alţi 42 de suverani şi poseda comori extraordinare, iar supuşii săi nu sufereau niciodată de lipsuri. Reagtul său era şi patria eroilor olimpieni şi aici se găsea şi fântâna tinereţii. Regele Ioan avea de gând să cucerească şi Ierusalimul, eliberându-l de sub jugul duşmanilor lui Dumnezeu.

La Roma era bucurie mare. Papa Alexandru al III-lea ordonă în 1177 organizarea unei expediţii care să-l localizeze pe Ioan, care datorită principiilor sale creştine primeşte titlul de preot. Mulţi aventurieri îndrăzneţi au pornit peste mări şi ţăriîn căutarea sa şi nu s-au mai întors niciodată. Şi Marco Polo, când ajunge în 1275 la Peking, nutreşte speranta că a găsit ţinutul despre care se vorbea la curţile Europei. Când vorbeşte despre liderul mongolilor, stăpân asupra întregii Asii, crede că chiar acesta ar putea fi preotul Ioan. Abia din secolul al XVI-lea îşi dau seama cărturarii că au de-a face cu o mistificare, că vreme de secole au alergat după o fantasmă. Dar deşi preotul Ioan nu a existat niciodată, povestea sa a foat un veritabil imbold spre călătorie, descoperire şi extindere de orizonturi.

Sursa:pm-magazin.de