Cum a ajuns Matia Corvin pe tronul Ungariei
Dispariția bruscă a lui Ioan de Hunedoara după bătălia de la Belgrad, a oferit posibilitatea taberei adverse Corvinilor să acționeze în direcția limitării autorității și prestigiului acestora.
Totodată ambițiile politice ale primului fiu a lui Ioan de Hunedoara, Ladislau, deveneau tot mai evidente. Astfel se ajunge la un conflict de interese care afectează relația familiei cu însuși regele, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.
Pentru a se dovedi demn de moștenirea tatălui său, Ladislau acționează nesăbuit, acțiunile sale culminând cu uciderea, pe 9 noiembrie 1456, la Belgrad, a contelui Ulrich de Celje. În 14 martie 1457 Ladislau împreună cu fratele său mai tânăr Matia (în vârstă de 14 ani) au fost arestați la Buda, Ladislau fiind acuzat de trădare și decapitat în piața centrală a cetății.
Regele s-a ferit însă să aplice aceeași pedeapsă și în cazul lui Matia, temându-se de reacția poporului, în memoria căruia, amintirea eroului de la Belgrad era încă vie, și de puterea deloc mică a partidei care susținea familia Corvinilor.
Astfel Ladislau al V-lea se mulțumește cu întemnițarea lui Matia la Praga, unde își stabilise temporar reședința. Pentru a-l salva pe tânăr, mama și unchiul său, Elisabeta și Mihail Szilágyi, au organizat și condus o rebeliune împotriva regelui.
Moartea subită a acestuia, petrecută la Praga pe 23 noiembrie 1457, a oprit confruntarea militară și a oferit posibilitatea partidei Corvinilor de a întoarce sorții în favoarea sa.
Prin alianțe matrimoniale, prin presiunea militară exercitată de cei 15.000 de soldați conduși de Mihail Szilágyi și nu în ultimul rând datorită prestigiului tatălui său, Matia este ales în unanimitate rege al Ungariei în data de 24 ianuarie 1458. Este pentru prima dată în istoria Ungariei când un rege este ales fără a avea descendență regală.
Întronarea a avut loc la Buda în data de 14 februarie 1458, fără coroana Sfântului Ștefan, care se afla încă în custodia lui Frederic al-III-lea de Habsburg, încoronarea avand loc șase ani mai târziu, pe 29 martie 1464 ca urmare a răscumpărării (1463) coroanei contra sumei imense de 80000 de florini.
La câteva săptămâni de la întronare, Matia, un adolescent de 15 ani, a preluat efectiv frâiele regatului. Palatinul Garai căruia inițial i se promisese căsătoria regelui cu fiica acestuia, a fost înlocuit, a fost desființată auto-proclamata regență a lui Mihail Szilágyi, unchiul regelui, care datorită opoziției sale a și fost arestat, Matia numind în locul celor doi, oameni fideli lui.
Regele Matia Corvin a reușit prin acțiunile sale să ridice Regatul Ungariei la nivelul de mare putere a Europei Centrale, moștenirea sa culturală dăinuind până în zilele noastre.
Foto sus: Sosirea regelui Matia Corvin la Buda, pictură de Henrik Weber (© Wikimedia Commons)
Bibliografie:
Pal, Engel, Regatul Sfântului Ștefan. Istoria Ungariei Medievale 895-1526, trad. Aurora Moga,Editura Mega, Cluj-Napoca, 2006.
Matthias Corvinus, The King, Tradition and Renewal in the Hungarian Royal Court (1458-1490), Budapest History Museum, Budapesta, 2008.
Istoria Românilor 2, Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, Edit. Științifică și Enciclopedică, București, 1976