„Sindromul Havana” face ravagii printre oficialii ambasadelor americane. 100 de ofiţeri CIA au fost diagnosticaţi

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 23 iulie 2021

100 de ofiţeri CIA şi membri ai familiilor acestora se află printre cei aproximativ 200 de americani care s-au îmbolnăvit cu misteriosul „sindrom Havana”, a anunţat directorul CIA, William Burns. Potrivit acestuia, agenţia încearcă să afle cauza şi cine este responsabil, relatează The Guardian, citat de adevarul.ro. „Cred că este o obligaţie profundă a oricărui lider să aibă grijă de oamenii tăi şi asta sunt hotărât să fac”, a declarat Burns.

Boala a primit numele de "sindromul Havana' pentru că i-a afectat prima dată pe angajaţii ambasadei americane din Cuba, în 2016-2017. Diplomaţii americani şi canadieni din Havana s-au plâns atunci de simptome precum ameţeli, pierderea echilibrului, pierderea auzului şi anxietate, iar unii au descris starea lor drept „o ceaţă cognitivă'. SUA au acuzat Cuba că a efectuat „atacuri sonice”, acuzaţii negate cu tărie de Havana, iar incidentul a dus la creşterea tensiunii între cele două ţări.

În prezent, Rusia este suspectată, dar şi Moscova neagă orice implicare. New Yorker a afirmat vineri că după ce Joe Biden a preluat preşedinţia SUA, mai mult de 10 agenţi de informaţii, diplomaţi şi alţi funcţionari americani de la Viena au semnalat probleme similare „sindromului Havana".

Mai multe