Proiectul european „Pace și Agricultură” debutează pe 10 octombrie
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este partener principal în proiectul Peace and Agriculture, iniţiat de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Protecției Consumatorilor și de Asociația „FriendenBrot” din Germania şi implementat în România de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care își propune să promoveze și să păstreze proaspătă în conștiința publică ideea că agricultura durabilă, bunăstarea și fericirea oamenilor nu se pot realiza decât pe timp de pace.
Prin acest demers, ministerele agriculturii din statele central şi est europene, ţări foste comuniste, actuale membre UE (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă şi Ungaria) sunt invitate să aleagă un loc cu valoare simbolică pentru trecutul lor recent, unde să înfiinţeze o cultură de secară cu semințe provenite din aşa numita zonă a morţii, din apropierea zidului Berlinului. Recolta obținută va fi trimisă la Berlin, unde, în cadrul unei ceremonii, se va coace pâinea comună, Pâinea Prieteniei. Evenimentul se va desfășura la Biserica Reconcilierii, lângă zidul Berlinului, pe 9 noiembrie 2014.
Ținând cont de premisele acestui proiect și de încărcătura sa simbolică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc au decis ca aceste semințe să fie cultivate în locul unde era odată vatra satului Rubla din jud. Brăila. Fosta localitate Rubla, în care în prezent doar o singură casă mai stă mărturie a trecutului, constituie un important loc pe harta memoriei comunismului românesc, o localitate cu o istorie apăsătoare, care grupează drame ale numeroaselor familii de români (bănățeni, basarabeni, bucovineni), aromâni, saşi şi sârbi, împletite cu destine ale foştilor deţinuţi politici cărora li s-a impus domiciliu forţat în Bărăgan în condiţii inumane.
Proiectul este susţinut în România de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan, Fundaţia „Memoria unei deportări-Fundata 18-19 iunie 1951” şi Muzeul Naţional de Agricultură din Slobozia.
În data de 10 octombrie 2013, ora 10.00, la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, se va desfășura prima etapă a acestui proiect în România – însămânțarea – la care va participa ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Acesta va susține, alături de partenerii implicați în acest proiect, o conferință de presă și va vernisa o expoziție de fotografii care prezintă scene din viața deportaților în Bărăgan.
La ora 12.00, în aceeași zi, reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ai organizaţiilor partenere şi ai mass-media se vor deplasa în Câmpia Bărăganului, unde odinioară a fost comuna Rubla, pentru a asista la plantarea semințelor de secară.