Bucovina este cu adevărat o regiune specială din lume - Voroneț, Ștefan cel Mare și renumele lor mondial

Mănăstirea Voroneț, situată în județul Suceava, România, este un simbol al spiritualității ortodoxe și al identității naționale. Construită în anul 1488 de către domnitorul Ștefan cel Mare, aceasta a fost ridicată într-un timp record de trei luni și trei săptămâni, fapt ce subliniază devotamentul și credința profundă a ctitorului. Mănăstirea poartă hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și este cunoscută pentru frescele sale exterioare, în special pentru celebra „Judecata de Apoi”.

Istoria și înființarea

În anul 1451, Ștefan cel Mare, după uciderea tatălui său, Bogdan al II-lea, a fost însoțit de pustnicul Daniil Sihastrul, care i-a prezis că va deveni domnitor al Moldovei. Această profeție s-a împlinit în anul 1457, iar în urma acestei întâlniri, Ștefan cel Mare a construit Mănăstirea Putna în anul 1466. Ulterior, Daniil Sihastrul s-a retras la Voroneț, unde a continuat viața monahală. În anul 1476, după înfrângerea de la Războieni, Ștefan cel Mare l-a vizitat din nou pe Daniil, care i-a prezis victoria în luptele viitoare. În amintirea acestei victorii, domnitorul a decis să construiască Mănăstirea Voroneț în anul 1488. Lucrările au început pe 26 mai și au fost finalizate pe 14 septembrie același an, iar Daniil Sihastrul a devenit egumen al mănăstirii.

Pictura exterioară și „Albastrul de Voroneț”

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale Mănăstirii Voroneț este pictura sa exterioară, care acoperă aproape întreaga suprafață a bisericii. Această tradiție a fost introdusă în Moldova în secolul al XVI-lea și reprezenta un mijloc de a lua la cunoștință învățătura biblică pentru credincioși. Frescele sunt realizate într-un stil unic, cu o paletă de culori vii și detalii impresionante. Culoarea predominantă este „Albastrul de Voroneț”, un pigment de un albastru intens, care a devenit simbolic pentru această mănăstire. Această culoare este considerată unică și este comparată cu roșul lui Rubens sau verdele lui Veronese în arta europeană.

Rolul cultural și educativ

Mănăstirea Voroneț a avut un rol semnificativ în dezvoltarea culturală și educațională a regiunii. Aici a funcționat o „scriptorie” unde călugării copiau cărți necesare pentru slujbele religioase, iar în apropiere exista o școală de slavonă unde copiii de boieri și preoții învățau pentru a deveni copiști de cărți, preoți, dascăli sau scriitori pentru cancelariile ținuturilor și orașelor. De asemenea, mănăstirea a fost un centru de formare a limbii române, contribuind la dezvoltarea limbii naționale și la introducerea ei în cultul ortodox.

Perioadele de înflorire și declin

După moartea lui Ștefan cel Mare din anul 1504, urmașii săi au continuat să sprijine mănăstirea prin donații. În anul 1547, Mitropolitul Grigorie Roșca a adăugat un pridvor închis pe latura vestică a bisericii și a început împodobirea întregului lăcaș cu picturi pe fațade, continuând astfel tradiția artistică a mănăstirii. În jurul anilor 1550–1560, a fost realizată „Psaltirea voronețeană”, un manuscris care prezenta textul slavon al Psalmilor și traducerea lor în limba română, în alternanță.

În anul 1785, Mănăstirea Voroneț a fost desființată de autoritățile habsburgice, iar chiliile s-au ruinat. Biserica a fost folosită ca biserică pentru lucrătorii pământului care aparțineau fostei mănăstiri. După Marea Unire din 1918, biserica a fost declarată monument istoric. În anul 1990, Mănăstirea Voroneț a fost reînființată ca mănăstire de călugărițe, iar în prezent este un important centru de cult și turistic.

Importanța spirituală și turistică

Mănăstirea Voroneț este considerată un simbol al sufletului românesc și un exemplu remarcabil de artă și spiritualitate ortodoxă. Frescele sale exterioare, în special „Judecata de Apoi”, atrag anual mii de vizitatori din întreaga lume. În anul 1993, mănăstirea a fost inclusă în patrimoniul cultural mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici din nordul Moldovei, recunoscându-se astfel valoarea sa universală.

Astăzi, Mănăstirea Voroneț continuă să fie un loc de pelerinaj și de învățătură, păstrând vii tradițiile spirituale și culturale ale poporului român. Vizitatorii pot explora biserica, admirând frescele și arhitectura sa unică, și pot învăța despre istoria și semnificația acestui loc sacru. Mănăstirea rămâne un testament al credinței, artei și istoriei României.

Turismul nu este întotdeauna prieten cu aceste locuri

Mănăstirea Voroneț, precum și orașul Vatra Dornei au reprezentat destul de mult timp o țintă de atins în călătoriile mele planificate. Norocul a făcut ca în acest an să pot ajunge într-un final și aici. Din punctul meu de vedere, Bucovina este o cu totul altă lume față de cea pe care o întâmpinăm în alte regiuni al României. De la peisaje și până la istorie, există numeroase puncte asupra cărora vei dori să poposești pentru a le absorbi mai bine. Cel puțin acesta a fost sentimentul în cazul meu.

Cu toate acestea, mănăstirea Voroneț a fost pentru mine mai puțin surprinzătoare decât mă așteptam. Deși în continuare un lăcaș de cult ce te va impresiona prin arta și arhitectura pe care o încorporează, plasarea sa pe harta principală a turismului național și internațional a reușit să răpească ceva din liniștea și pacea zonei înconjurătoare. Mici tarabe plasate în exteriorul bisericii pun spre vânzare diferite produse cu specific bucovinean.

Este greu să identifici o cauză și într-un fel cred că este târziu pentru a mai ajusta ceva, însă pentru mine sentimentul că ceva s-a pierdut în procesul de popularizare al acestei locații nu mi-a dat pace. Comparația a fost cu atât mai pregnantă, având în vedere că vizitasem anterior mănăstirea Probota, o altă biserică din Bucovina, mai puțin cunoscută, dar cel puțin la fel de frumoasă și poate chiar mai primitoare decât cea din Voroneț.

În orice caz, recomand cu insistență să vizitați Bucovina și să faceți o oprire și în Gura Humorului, respectiv la Voroneț, iar dacă aveți timp, să savurați cât mai multe peisaje și experiențe din Bucovina. Indiferent de situație, sunt sigur că veți înțelege de ce această mănăstire poartă supranumele de „Capela Sixtină a Estului” și de ce este atât de vizitată de turiști din toate colțurile lumii. Dacă aveți noroc, poate reușiți să admirați lăcașul într-un mediu cât mai puțin agitat.