Spectaculoasele grădini ale Palatului Versailles

Spectaculoasele grădini sunt situate în partea vestică a palatului și sunt alcătuite din Parcul Versailles și Grădina Versailles-ului. Parcul cuprinde majoritatea spațiilor verzi, grădinile palatului, pădurea din jur și grădinile castelelor Trianon, în timp ce Grădina Versailles-ului are în partea de est palatul, la vest – bazinul Carului lui Apollo, la nord – bazinul lui Neptun, iar pe latura din sud – Orangeria.

Creatorul și arhitectul acestui complex de grădini este André Le Nôtre, cel care a domesticit și fasonat sălbăticia din jurul palatului, dându-i o cadență clasică, prin reguli ale simetriei și printr-un joc al repetiției, care impun perspective vaste. Pentru construcția grădinilor și a parcului au fost folosiți aproximativ 36.000 de muncitori.

Aleile parcului sunt împodobite cu numeroase opere de artă, inclusiv 221 de statui, montate în poziții identice și la distanțe egale. Dintre toate statuile din parc, cea a lui Apollo este întâlnită în șapte locuri diferite, însă cea mai impunătoare este imaginea idealizată a Regelui Soare, aflată în bazinul care-i poartă numele, cu vedere către Marele canal.

Dimensiunile impresionante ale parcului și complexului de grădini, desfășurate pe o suprafață de aproximativ 800 de hectare, fac nerealistă intenția de a le parcurge într-o singură zi. Prin multitudinea de specii de arbuști, copaci, fântâni și bazine, alături de numeroasele opere de artă și statui, parcul reflectă importanța, maiestuozitatea și strălucirea epocii Regelui Soare.

Scurt istoric al amenajării

Amenajarea grădinilor a început în anul 1661, în partea de vest a palatului, de către Claude Mollet și Hilaire Masson, planul și axele principale stabilind liniile esențiale ale dispozitivului din care au evoluat grădinile lui Ludovic al XIV-lea.

În 1662, Ludovic al XIV-lea demarează primul program de reamenajare, extindere și înfrumusețare a Versailles-ului, care a cuprins ulterior și extinderile grădinilor, cu participarea arhitecților și grădinarilor Louis Le Vau, Charles Le Brun și André Le Nôtre. În prima fază, în 1664, atenția principală a fost îndreptată către dezvoltarea grădinilor, unde s-au mărit straturile existente de flori și s-au creat altele noi. Profitând de o pantă naturală, Louis Le Vau a creat, la sud de castel, Orangeria, care oferea un adăpost portocalilor pe timpul iernii.

La nordul castelului s-a început lucrul la Grota lui Tethys, care a devenit un element principal al grădinilor. Grota era o clădire izolată la nordul castelului, decorată cu modele de scoici, pentru a crea iluzia unei peșteri marine. Finalizată în 1670, Grota Tethys a fost împodobită cu trei grupuri statuare excepționale, realizate din marmură.

Hartă de secol XIX a grădinilor de la Versailles

Grupul central, reprezentându-l pe Apollo scăldat de Nereide (nimfe marine), este înconjurat de alte două grupuri auxiliare, caii și carul Soarelui și zeița Tethys. Modificat ulterior și refolosit pentru a împodobi mai târziu crângul Bazinului lui Apollo, grupul statuar se înscrie printre capodoperele sculpturii franceze. Recenta restaurare a crângului a permis înlăturarea acestora și refacerea amplasamentului lor inițial.

Pentru a păstra expresia unui stil unitar, odată cu refacerea fațadelor clădirilor și a marilor apartamente, simbolismul grădinilor a fost dedicat temelor solare și apoliniene.

Așadar, între anii 1665 și 1678 s-a desfășurat a doua fază a reamenajării și extinderii grădinilor, în care s-a insistat pe activitățile de împăduriri și pe realizarea fântânilor. Simbolul soarelui și cel al zeului Apollo au fost introduse conștient, ca o metaforă reprezentativă pentru Ludovic al XIV-lea.

În această etapă, pe lângă continuarea finalizării Grotei lui Tethys, au fost construite alte două obiective arhitecturale, Bazinul Latonei și Bazinul lui Apollo. Din punct de vedere tehnic, finalizarea peșterii Tethys a avut o importantă întrebuințare în sistemul hidraulic, datorită rezervorului de apă care alimenta prin gravitație fântânile și grădinile din Parcul Versailles.

Bazinele cu fântâni

Puțin mai spre vest, pe axa est-vest a Grădinii de la Versailles, se află bazinul cu fântâna Latonei, proiectate de André Le Nôtre ca reprezentare a unui episod din Metamorfozele lui Ovidiu. Gravurile epocii arată prima dispunere a celor trei bazine care compuneau Bazinul Latonei și așezarea grupului statuar din marmură al Latonei cu copiii ei, Apollo și Diana, cu fața către castel, în centrul bazinului principal.

Un cerc format din șase statui cu reprezentări de țărani, care se transformă în broaște, înconjura bazinul principal, iar al doilea cerc era format din 24 de broaște și alte animale de bronz, care brăzdează marginile fântânii. Fiecare dintre cele două bazine secundare includea câte două statui, un bărbat și o femeie, transformați în broaște țestoase și șopârle.

Vedere panoramică asupra grădinilor. În centru – Bazinul Latonei

Privit din perspectiva puterii politice a monarhului, grupul statuar al Latonei și al copiilor ei face trimitere către un episod din Fronda¹, care l-a marcat pe micul Ludovic al XIV-lea. Latona o întruchipează pe mama lui Ludovic al XIV-lea, Ana de Austria, iar Apollo este reprezentat de Ludovic al XIV-lea, care-i pedepsește pe nobilii rebeli și pe țăranii licieni, transformându-i în broaște și șopârle.

Bazinul a fost restaurat între 1711 și 1712, apoi în 1850. Între 1684 și 1689, Jules Hardouin-Mansart a refăcut Bazinul Latona, grupul de statui fiind înlocuit cu o nouă serie, tot din marmură, reprezentând figuri ale mitologiei antice și figuri ale unor filosofi. În anul 2013, la împlinirea a patru sute de ani de la nașterea lui André Le Nôtre, administrația Palatului Versailles a lansat restaurarea Bazinului Latona, care s-a finalizat în mai 2015.

Marele canal

Pe axa est-vest, puțin mai departe, se află bazinul cu fântâna lui Apollo, care constituia un punct de convergență al grădinilor palatului, servind drept element tranzitoriu între grădinile Micului parc și Marele canal. Amplasat într-un punct scăzut al grădinilor și dincolo de cerințele decorative, Marele canal, în formă de cruce, are o lungime de 1670 m și o lățime de 62 m, exercitând un rol practic prin acumularea apei care curgea în amonte din fântâni.

Spre sud, brațul transversal face legătura cu barca, spre Menajerie, iar spre nord, către Trianon. La joncțiunea brațului transversal nordic al Marelui canal, Ludovic al XIV-lea a ordonat amenajarea Micii Veneții. În 1674, divertismentul curtenilor era reprezentat de plimbările pe „Mica Veneție” cu gondolele primite în dar de la Dogele Veneției, dar și cu iahturile și caravelele primite din Olanda.

Mărginit inițial de patru rânduri de ulmi și decorat cu statui realizate de Tuby, după schițele lui Le Brun, Marele canal era punctul de plecare pentru artificiile date în timpul somptuoaselor petreceri organizate de Ludovic al XIV-lea la Versailles. Iarna, Marele canal se transforma în patinoar.

Deasupra fântânii Latona se află terasa Palatului Versailles, cunoscută ca Parterre d’Eau (patul de apă) – locul în care simbolismul marilor apartamente se întâlnește cu cel al grădinilor, formând un element de tranziție pe axa nord-vest, între castel și grădinile de jos.

Un simbol peisagistic

Numit după zeul Neptun, Bazinul Neptun este poziționat la capătul nordic al axei sud-nord, care este compusă din Lacul elvețian, Orangeria și Parterre d'Eau. Aceste fântâni sunt una dintre minunile grădinilor Versailles, un adevărat simbol al stilului francez de peisagistică, prin simetrie și numeroase tipare geometrice, dar și prin elementele arhitecturale și piesele ornamentale.,

Fântâna lui Neptun îl reprezintă pe zeul mărilor ieșind din apă, într-un car tras de patru cai

Estetica Grădinilor palatului desenează o broderie prin straturile de flori dispuse în oglindă și prin boscheții ornamentali care, prin tundere, alcătuiau adevărate labirinturi de ziduri verzi, cu discrete pasaje de trecere. Numeroasele grupurile statuare și fântâni creează imaginea unui adevărat muzeu în aer liber. Forma arhitecturală pe care o au și astăzi se datorează marelui arhitect peisagist André Le Nôtre, care s-a îngrijit de ele timp de 40 de ani, la dorința lui Ludovic al XIV-lea.

Acest text este un fragment din articolul „Una dintre cele 1000 de minuni ale lumii. Palatul Versailles”, publicat în numărul 264 al revistei „Historia” (revista:264), disponibil în format digital pe platforma paydemic.

Cumpără acum

_{Foto: Shutterstock / Getty Images}

Note:

_{1
Fronda
(1648-1653), numită uneori Războiul
Lorrainers,
a reprezentat o perioadă de tulburări grave care a lovit regatul
Franței, când regele Ludovic al XIV-lea era minor.}