„Statul național-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941)” de Florin Müller

Volumul cu titlul Statul național-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941) publicat la Editura Corint, colecția Istorie la începutul anului 2025 pune în lumină preocupările activității de cercetare a profesorului Florin Müller despre fascismul românesc interbelic, realizând o radiografie obiectivă și critică a perioadei, printr-o analiză istorică riguroasă. Volumul este consistent și are 491 de pagini, fiind documentat din variate surse bibliografice cum ar fi: documente de arhivă, memorii și jurnale, dar și literatură contemporană a perioadei supuse studiului, presa epocii, Monitorul Oficial, monografii, studii și articole ale contemporanilor.

În volumul Statul național-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941), pe care îl va defini ca fiind stat dual, profesorul Müller analizează riguros dimensiunile puterii politice și factorii decizionali, dar și arhitectura juridică a regimului, precum și raporturile dintre factorii interni și externi din cadrul stalului național-legionar proclamat la 14 septembrie 1940. În cadrul statului dual puterea politică a fost distribuită inegal între Ion Antonescu și Horia Sima, motiv pentru care a izbucnit rebeliunea legionară din ianuarie 1941. Profesorul Müller a meritul, fiind cel mai avizat cercetător din România al Mișcării Legionare, de a ne oferi, prin prezenta analiza istorică, mecanismele de funcționare a statului național-legionar,

O analiză cuprinzătoare este realizată de profesorul Müller despre comisiile de anchetă ale legionarilor despre diferite personalități politice, economice și universitare care au susținut regimul dictaturii regelui Carol al II-lea. Prezența legionarilor în guvernarea Antonescu-Sima, acutiza tensiunile dintre autoritarismul militar al generalului si voluntarismul nihilist al fascismului de partid al Legiunii. Temerile față de implicarea României în război împotriva URSS de partea aliatului german și dificultățile vieții cotidiene au diminuat impactul demascării culpabilităților financiare ale politicienilor din fostele regimuri. (p.433)

Decizia lui Horia Sima de a se revolta împotriva lui Antonescu, după înlăturarea lui Petrovicescu si a demiterilor legionarilor din sistemul de forță al statului, s-a bazat pe faptul că Mișcarea Legionară nu mai controla nicio structură de autoritate reală (p.453). Astfel, Antonescu nu a dat o lovitură de stat împotriva propriul regim, ci excludea o componentă a acestuia și o înlocuia cu un alt regim. Legionarii s-au adunat pe 20 ianuarie în Piața Universității și au manifestat pentru revenirea generalului Constantin Petrovicescu la conducerea Ministerului de Interne. Luptele s-au transformat în acte de violență, principalele instituții fiind vandalizate. Generalul Șteflea a reușit să oprească luptele dintre legionari și tanchiști. Din noul guvern, constituit pe 27 ianuarie 1941, nu mai făcea parte niciun legionar.

Înfrângerea Rebeliunii a însemnat ieșirea definitivă a Mișcării legionare de pe scena istorică activă a României. Legiunea a luat drumul exilului și nu a mai contat în România decât ca forță subversivă anticomunistă.

Conform profesorului Müller, regimul antonescian reprezintă un fascism fără fasciști, adică un regim dictatorial-militarist, preluând teme ale fascismului clasic, cea mai importantă fiind lichidarea, prin Holocaust, a comunității evreiești, realizând acordul social negativ, ca suport pentru Holocaust.

Dictatura militară antonesciană a primit încrederea populației prin adunările obștești plebiscitare de legitimare a regimului din martie și noiembrie 1941. Ulterior, fiind lipsită de o bază partinică de putere, Mișcarea Legionară a fost înlocuită cu sprijinul armatei și a birocrației de stat (p.470). Toate acestea fac sustenabilă ideea că regimul din România dintre 23 ianuarie 1941 și 23 august 1944 poate fi evaluat drept un fascism fără fasciști, un fascism de stat, față de fascismul partinic al Mișcării Legionare (p.471).

Dimensiunea analitică a volumului profesorului Müller cu titlul Statul național-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941) publicat la editura Corint (colecția Istorie) la începutul anului 2025 reprezintă o referință bibliografică valoroasă pentru istorici, cercetători, dar și pentru publicul larg, mai ales de către cei tineri, care vor descoperi influențele nefaste ale fascismului.

Profesorul Müller, în acest sens, precizează că dreapta culturală, liberal-conservatoare din România de după momentul Revoluției din decembrie 1989 se (auto) disjunge radical de moștenirea interbelică, fiind adepta mai curând a unui exercițiu critic față de intelectuali, fasciști și profasciști din interbelic (p.471).