„Răzbunarea geografiei”, o carte care explică în termeni geopolitici conflictele actuale și cele viitoare ale lumii
Robert D. Kaplan, scriitor, eseist și corespondent străin la The Atlantic, a publicat în 2014 o lucrare foarte interesantă despre geopolitica actuală – „Răzbunarea geografiei”. Autorul acordă o importanță deosebită geografiei, susținând faptul că harta se poate dovedi un instrument esențial de previziune și explicare a unor conflicte interetnice sau intercivilizaționale atunci când fundamentele politice devin neclare și imprevizibile.
Călătorind el însuși în țările pe care le analizează, Kaplan are o viziune cât se poate de obiectivă despre conflictele din zonele de risc precum Orientul Mijlociu sau estul Europei, explicând, pe baza teoriilor geopolitice ale înaintașilor săi, faptul că geografia este cea care determină istoria, prefigurând alianțele, războaiele și nevoia de expansiune a statelor. De asemenea, lucrarea oferă și o viziune foarte clară despre contextul geopolitic de după Războiul Rece și căderea comunismului, eveniment care a schimbat o lume bipolară într-una multipolară economic, politic și mai ales militar.