„Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară” - Prima expoziție a anului 2025 de la Palatul Suțu (foto: Muzeul Municipiului București)

Prima expoziție a anului 2025 de la Palatul Suțu

Autor: Redacția
🗓️ 7 ianuarie 2025

Muzeul Municipiului București anunță prima expoziție a anului 2025, care va fi găzduită de Palatul Suțu. Expoziția „Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară” va recrea atmosfera vechilor târguri din Capitală.

„Târgurile care se organizau în București, și nu numai, erau singura modalitate de a ieși din colectivitate, de a întâlni oamenii din diverse zone ale țării, de a reuni structuri sociale și etnii diferite, înlesnind și favorizând, pe lângă schimbul economic, și un schimb de informații meșteșugărești care se transmiteau direct. Târgul Moșilor din București a luat naștere din suprapunerea Târgului de Afară (atestat din secolul al XVII-lea la marginea de est a orașului), care se numea așa pentru a se diferenția de vechiul Târg din Năuntru, aflat în apropierea Curții Domnești unde se găseau mărfuri de o altă factură (de la broderii și mătăsuri scumpe la mirodenii și parfumuri orientale), dar și a locului de pomenire a morților consacrat de presupusele slujbe ținute de Matei Basarab pentru soldații căzuții în lupta din anul 1632. Acest târg s-a ținut intermitent până în secolul al XIX-lea, din cauza molimelor și evenimentelor istorice care au avut loc. De asemenea, terenul pe care s-a desfășurat a fost extins constat și mutat mereu mai spre răsărit odată cu dezvoltarea capitalei. La sfârșitul veacului al XIX-lea, târgul se ținea la bariera Moșilor. Organizat multă vreme rudimentar, târgul dobândește la începutul secolului XX aspectul unor semicercuri care conduceau la standul în care se aflau membrii din familia regală în joia Moșilor, fiind momentul culminant al manifestării populare. Apoi, de jur împrejur se întideau mărfurile nenumăraților meșteșugari veniți de pretutindeni: lingurari, dogari, olari, fierari. În perioada interbelică, târgul se transformă într-o expoziție anuală a meșteșugarilor.

Prin acest proiect expozițional, dorim să recreem atmosfera târgurilor (Târgul de Afară, Târgul din Năuntru, Târgul Moșilor), dar și a piețelor din București (Piața Mare, Piața Sf. Anton, Piața Fiereasca) prin expunerea unor hărți, documente, fotografii, litografii (Pan Ioanid, Szatmary, Sava Henția, Preziosi, A. Mendel) și obiecte care vor creiona aspecte ale unor activități culturale ale unor vremuri apuse, dar și prin rularea unor filmulețe (o scurtă secvență filmată în Târgul Moșilor, în 1897, de fotograful Paul Menu, păstrată de Arhiva Națională de Filme și Cinema Museion – Calea Moșilor din arhiva MMB). Astfel, în expoziție, vizitatorul va descoperi câteva repere istorice legate de târgurile și piețele organizate în Bucureștii de odinioară”, precizează curatorii dr. Silvia Iordache, șef secție Antropologie Urbană & dr. Gabriel Constantin, muzeograf, secția Arheologie Sistematică și Istorie a Muzeului Municipiului București.

Discursul proiectului expozițional, care va putea fi parcurs începând cu data de 4 aprilie 2025, va fi susținut de obiecte din colecțiile secției Patrimoniu și Evidență Centralizată și din Colecția Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici.