Povestea evantaiului
Muzeul Naţional Cotroceni organizează în perioada 6 iulie - 31 august 2017, expoziţia "Povestea evantaiului", care va fi găzduită în două spaţii cu mare încărcătură istorică - Salonul Cerchez şi Sufrageria regală.
Proiectul este menit să reconstituie la scară mică istoria unor epoci, prin expunerea a peste 100 de evantaie şi accesorii (mănuşi, lornioane, pudriere, etc.) aflate în trei colecţii cu totul deosebite.
Piesa de rezistenţă a colecţiei o constituie evantaiul cu autograful Principesei Maria - datat la 23 februarie 1897, pe acelaşi evantai regăsindu-se şi însemnări în limbile franceză şi spaniolă alăturate unei melodii pe portativ, dedicată domnişoarei Zoe Arion (fiica ambasadorului României la Sankt Petersburg între 1897 - 1908).
La capitolul cele mai vechi piese, se încadrează două evantaie aduse de la Viena, datate în jurul anilor 1740 şi 1750, realizate pe schelet din fildeş, unul brodat cu fir de aur şi aplicaţii de paiete, iar celălalt cu modele florale în foiţă de aur şi argint.
Evantaiele aparţin următoarelor colecţii:
- Aurelia Veronica Filimon
- Aurelia Nicolau alias Kera Caliţa
- dr. Adrian-Silvan Ionescu