O nouă ediție Gaudeamus începe pe 16 noiembrie jpeg

O nouă ediție Gaudeamus începe pe 16 noiembrie

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 10 noiembrie 2016

Ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS-Carte de învăţătură va avea loc în perioada 16-20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Cel mai longeviv şi mai dinamic târg de carte din România revine în acest an cu o ofertă de neegalat. 

Invitatul de onoare al ediţiei 2016 este China, prezentă la târg cu un stand reprezentativ pentru literatura chineză contemporană şi cu un program dens de evenimente, dedicate profesioniştilor de pe piaţa cărţii şi publicului. 

Programul de vizitare a târgului, pentru toate categoriile de public, este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Dintre titlurile de interes pentru cititorii Historia ce vor fi lansate în cadrul târgului, amintim:

POLIROM: Generația ’27 între Holocaust și Gulag. Mircea Eliade și Klaus Mann despre generația tînără, de Marta Petreu; Summa theologica. Volumul III, de Toma din Aquino; Dictatura lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989). Geniul Carpaților, de Adam Burakowski;Geneza culturii române moderne. Instituţiile scrisului şi dezvoltarea identităţii naţionale (1700-1900), de Alex Drace-Francis; 1927. O vară care a schimbat lumea, de Bill Bryson; Republica Populară a Amneziei. Tiananmen, 1989, de Louisa Lim;Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența anticomunistă din România, de William Totok, Elena-Irina Macovei; Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX, de Ruxandra Cesereanu.

HUMANITAS: Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time, de Sabina Fati; Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani, de Marian Voicu;Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei, de Lucian Boia; Statele Unite și Noua Ordine Mondial. O dezbatere între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin.

VREMEA: Jurnalul roșu. Ansamblul „Doina” al Armatei R.S.R. în China revoluției culturale și în Coreea de Nord, de Gheorghe Ghiulamila; Trilogia exilului (Dumnezeu s-a născut în exil, Cavalerul resemnării, Salvarea de ostrogoți. Prigoniți-l pe Boetiu!), de Vintilă Horia;În jurul „Exilatei”. La Sinaia, Bucureşti, Veneţia, de Carmen Sylva; Rănile unui oraș. București bombardat. 4 aprilie-26 august 1944, de Alexandru Armă; Drumul celor puțini. Amintirile unui pilot de vânătoare ieşit din încercuirea de la Stalingrad, de Tudor Greceanu; Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război MondialșiGeneralul aviator inginer Gheorghe Negrescu, precursor al politicii aeriene românești, de Valeriu Avram; Intelectualii din Europa de Est, de Mihai Botez.

Lista de lansări va fi actualizată pe măsură ce vom primi noi informații de la edituri.