Nefertiti, regina pierdută în istorie
Nefertiti (c.1370 î.Hr. – c.1330 î.Hr.), proclamată de unii istorici cea mai frumoasă femeie din lume, şi soţul ei, Akhenaton, faraonul radical, au revoluţionat istoria religiei.
Ei au renunţat la vechile forme de guvernământ, la vechea capitală şi au înlocuit chiar şi vechii zei. În mai puţin de 20 de ani, au întors Egiptul cu susul în jos şi apoi au dispărut din istorie. Ce s-a întâmplat cu ei? Dezbaterea durează de decenii întregi. Pentru a doua oară, o echipă internaţională aduce tomografe performante în Valea Regilor, în căutarea acestei misterioase familii de faraoni, care a devenit celebră astăzi datorită băiatului considerat fiul lui Akhenaton – viitorul faraon Tutankhamon. În urmă cu 3.000 de ani, Nefertiti şi Akhenaton au început să venereze un singur zeu, pe Aton, discul solar, despre care se spunea că îşi transmitea razele binefăcătoare spre oameni şi lume.
Nefertiti (numele ei înseamnă „frumoasa care vine“) a avut nenumărate titluri, printre care Doamna celor Două Pământuri, Soţia Marelui Rege, Doamna tuturor femeilor. După Cleopatra, Nefertiti este a doua regină faimoasă a Egiptului Antic, care a schimbat standardele de frumuseţe feminină în secolul XX. Ea a condus Egiptul alături de Akhenaton, în timpul Dinastiei a 18-a. Nu există informaţii despre copilăria şi despre părinţii ei. Unele izvoare istorice spun că ar fi fost fiica faraonului Ay. Celebru în lume este bustul său, realizat din calcar, în anul 1347 î.Hr. şi expus la Berlin, în Neues Museum. Nefertiti dispare din documentele istorice prin anul al 14-lea al domniei lui Akhenaton (1336 î.Hr.).
După această dată nu se mai ştie nimic de ea. Există diferite ipoteze privind soarta reginei. Fie ar fi murit subit din cauza unei epidemii, fie ar fi căzut în dizgraţie, fie şi-ar fi schimbat numele în Ankhkheperure Neferneferuaten, iar mai apoi, în Ankhkheperure Smenkhkare, domnind pentru scurtă vreme ca unică suverană sub acest ultim nume.