Nagasaki comemorează 65 de ani de la bomba atomică VIDEO
Oraşul japonez Nagasaki a comemorat, luni, lansarea, în urmă cu 65 de ani, a celei de-a doua bombe atomice americane, după cea de la Hiroshima, în prezenţa reprezentanţilor a 32 de ţări, între care Franţa şi Marea Britanie, relatează AFP.
Statele Unite, care şi-au trimis ambasadorul, pe John Roos, la ceremoniile de la Hiroshima din 6 august pentru prima dată de la sfârşitul războiului, nu au fost reprezentate şi la Nagasaki, oficial "din cauza agendei încărcate" a lui Roos.
Diplomaţi francezi şi britanici au participat la două ceremonii, în semn de susţinere faţă de dezarmarea nucleară mondială.
Convinşi că aceste atacuri nucleare erau necesare pentru a pune capăt războiului, Statele Unite nu au acceptat niciodată să prezinte scuze pentru cei aproximativ 210.000 de morţi, majoritatea civili nevinovaţi.
"Japonia, singura naţiune care a fost victima bombardamentelor atomice pe timp de război, are o responsabilitate morală de lupta pentru construirea unei lumi fără arme nuclare", a declarat premierul japonez Naoto Kan într-un discurs, reluând afirmaţiile rostite la Hiroshima.
Un minut de reculegere a fost respectat la 11.02 (05.02 ora României), ora exactă la care bomba cu plutoniu, supranumită "Fat Man" de piloţii americani, a explodat deasupra oraşului Nagasaki la 9 august 1945, emanând radiaţii şi temperaturi de câteva mii de grade, care au provocat moartea a peste 70.000 de persoane.
Delegaţii străini, printre care a figurat pentru prima dată un reprezentant al Israelului, putere nucleară nedeclarată, au ascultat ulterior un discurs al primarului oraşului, Tomihisa Taue, care a cerut denuclearizarea planetei.
"În calitate de oraş bombardat atomic, aducem susţinere totală convenţiei care interzice producerea, posesia şi folosirea armelor nucleare", a declarat el.
"Little Boy", bomba cu uraniu de patru tone lansată cu trei zile mai devreme asupra oraşului Hiroshima, la 300 de kilometri est, a provocat aproximativ 140.000 de morţi, fie pe loc, fie în urma rănilor şi radiaţiilor.
Japonia a capitulat la 15 august 1945.