Lulea produsă la Istanbul, exponatul lunii noiembrie la Muzeul de Istorie din Constanța
Pipele din ceramică (lüle) au fost folosite pentru fumat o perioadă lungă de timp; în această mare varietate se distinge un anumit tip – Tophane, numit astfel după faimosul cartier meșteșugăresc din Istanbul. Pipa din ceramică de acest tip diferă de toate celelalte pipe ale perioadei prin nivelul deosebit de ridicat de măiestrie și calitate a produsului.
Faima în rândul publicului larg a cartierului Tophane a fost dată de numeroasele ateliere meșteșugărești de prelucrare a ceramicii, ale căror variate produse au fost exportate nu numai în întreg Imperiul Otoman, ci și în Europa. În perioada de maximă funcționare a acestor ateliere, cincisprezece dintre cele șaizeci cunoscute fabricau exclusiv pipe (se apreciază că cel mai vechi exemplar de pipă produs aici datează din 1646), în timp ce restul fabricau și alte obiecte precum cești și farfurioare de cafea, zaharnițe cu capac, seturi de scris, pahare, decantoare, carafe, tăvi, ornamente suspendate, rame pentru ferestre și vaze (produse cunoscute generic sub denumirea de evani), toate acestea produse în aceeași manieră inconfundabilă, acoperite cu slip roșu și decor ștampilat și aurit.
Pipele confecționate în atelierele din Tophane se disting de obiecte similare produse în epocă prin nivelul de înaltă măiestrie și calitate, fiind realizate dintr-un lut fin roșu, lustruit și finisat cu angobă roșie, și decorate cu aur sau argint. Această tehnică de producție a dus la combinația uimitoare de aur strălucitor pe o bază roșu intens.
Pipele de cea mai înaltă calitate au fost lucrate manual, fără folosirea unei matrițe.
Pipele de tip Tophane, dar și multe alte produse de serie din această categorie ceramică, erau împodobite cu diverse elemente decorative ștanțate sau incizate, cu sigilii sau picturi aplicate, iar atelierul producător era semnalizat prin aplicarea unor însemne specifice.
Executarea decorului s-a bazat pe o combinație variată de tehnici precum turnare, ștanțare, rulare, incizare, aurire și ocazional argintare. Ca structuri decorative putem aminti diferite motive vegetale (elemente florale, palmete), geometrice, astronomice (stea, semilună) sau animale (cozi de păun). Utilizarea auririi este o caracteristică a pipelor Tophane însă, deși în zilele noastre este considerată printre colecționari ca un atribut al valorii, un contemporan european a consemnat faptul că „Prețul depinde de puritatea lutului și de formele realizate și aurire. Comenzile de produse de calitate redusă folosesc cele mai ieftine componente, dintre care cantități imense sunt exportate în provincii. Personajele de rang înalt folosesc produse mai bune, dar niciodată pe cele care sunt aurite (s.n.)”.
Era uzuală în secolul XIX însemnarea pipelor cu marcă de producător, respectiv numele meșterului sau atelierului, în cartuș de formă rotundă sau ovală, cu dimensiuni variind între 0,5 cm – 1 cm. Pe pipele de tip Tophane întâlnim frecvent două situații distincte: mărcile scrise cu alfabet arab și mărcile bilingve (cel mai des, turcă/franceză). În cazul produselor realizate la comandă, se inscripționa și numele noilor proprietarilor ale acestora. Cum o parte a producției s-a făcut la comandă sultanală, sunt numeroase obiecte care au aplicat pe ele pecetea sultanului respectiv, sigiliul imperial denumit tughra. Nu în rare cazuri, sunt aplicate pe obiectele produse în Tophane, inclusiv pe pipe, diverse texte scurte, de obicei versuri, versete din Coran sau câte un motto (cel mai folosit pentru exemplificare fiind textul meșterului Kasim Hüsnu, respectiv: „Averea ta nu se va pierde comandând o pipă. Așa că distrează-te fumând”.
Deși de-a lungul timpului au fost utilizate multiple forme, și pipele de tip Tophane sunt constituite din aceleași trei componente majore: găvan - tubulatură de evacuare a fumului - tijă conectoare cu muștiucul.
Exponatul lunii noiembrie 2024 la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este o lulea cu capac de alamă, produsă în secolul al XIX-lea în atelierele de la Tophane, Istanbul.
