Istoria ideilor în oglindă: socialism și fascism interbelic

Un volum de istorie a ideilor politice interbelice a văzut lumina tiparului în 2020 în cadrul Colecției „Memoriu și Patrimoniu Universitar” a Editurii Universității din București. Volumul este semnat de profesorul Florin Müller și se intitulează Socialism și fascism în România. Către o istorie intelectuală.

Istoricul Florin Müller este profesor universitar din anul 2008, iar din 2016 este conducător de doctorate în cadrul școlii doctorale a Facultății de Istorie a Universității din București. Autor a numeroase volume despre secolul al XX-lea românesc, printre care amintim Metamorfoze ale politicului românesc, 1938-1944, precum și Societate, ideologie, dictaturi, publicat în anul 2014 la Editura Universității din București.

Volumul Socialism și fascism în România. Către o istorie intelectuală analizează, pe de o parte, socialismul și poporanismul în România înainte de Primul Război Mondial, profesorul Müller realizînd o schiță de istorie a gîndirii politice a teoreticienilor de stînga și supunînd exercițiului critic publicistica socialistă a unor gînditori și militanți politici precum Constantin Dobrogeanu-Gherea, Cristian Racovski, Constantin Mille, Ion Nădejde, Mihai Gheorgiu Bujor, Ottoi Călin, G. Diamandi, Emil Socor, Constantin Stere și alții. După cum precizează autorul, socialismul, la începutul secolului al XX-lea, a fost un subiect ocolit nu doar de către istoricii care se ocupau de istoria contemporană a României, ci chiar de către aceia care se ocupau sistematic de studiul comunismului. Ideile socialiste au putut fi răspîndite datorită climatului de libertate, a presei libere din România, de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, după cum Georg Lukàcs și-a conceput teoriile în climatul permisiv din Austria. Florin Müller se întreabă cum de, în 45 de ani de comunism, nu a fost publicată nici o monografie cvasicompletă asupra Partidului Comunist. Miza primului studiu din prezentul volum este de a relectura toposurile ideologice ale culturii politice a marxismului în forma internalizată a socialismului românesc.

Pe de altă parte, autorul analizează în cadrul prezentului volum fenomenul legionar ca „formă clasică a fascismului în România“. Fascismul românesc și cel european reprezintă specializarea sa principală. Astfel, profesorul Florin Müller analizează fascismul în perioada interbelică ca pe o dinamică a unui șantier epistemic, precum și revoluția fascistă, realizînd o biografie ideologică a conceptului.

Datorită faptului că mulți intelectuali au aderat la fascism, profesorul Müller analizează relația dintre intelectuali și provocările fascismului, dar și latura mistică a acestuia în subcapitolul cu titlul „Ortodoxismul ca teologie politică“. Autorul completează fiecare studiu cu o utilă bibliografie asupra problematicii fascismului în România și în Europa.

Istoricul este interesat de inserția ideii revoluționare, ca revoluție spirituală, în cadrul ideologiei Mișcării Legionare, precum și de relația intelectualilor generației anilor ’30-’40 cu Mișcarea Legionară. Sînt vizate profilurile unor intelectuali precum Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica. Florin Müller consideră că, în cazul intelectualilor amintiți, fascismul reprezintă o provocare a istoricității, căreia căutau să-i dea un răspuns prin revolta împotriva modernității în care nu se mai regăseau.

Cu privire la teoretizarea și definirea Mișcării Legionare, istoricul Florin Müller precizează că aceasta a fost una de tip totalitar, minusuri pe care l-a completat prin ideologia și practica sa politică esențial antidemocratice, o dislocare a modernității democratice și capitaliste. Despre revoluția fascistă, autorul e de părere că în jurul sintagmei revoluție/revoluția fascistă există o vastă literatură academică și documentară. El indică necesitatea definirii și raționalizării mult mai clare și intensive decît ar impune explicarea separată a conceptelor de revoluție și fascism, unde există doar abordări tangențiale, neexistînd unanimitate asupra naturii reale a unei astfel de revoluții. Gîndirea dominantă a stîngii staliniste nu acceptă decît varianta existenței contrarevoluției extremei drepte împotriva revoluției reale reprezentate de comunism. Florin Müller se întreabă dacă există o definire clară a revoluției fasciste în ideologia specifică a acestui tip de mobilizare politică radical-totalitară, precum și în cazul românesc al revoluției fasciste.

Istoricul analizează lucid și critic ortodoxismul Mișcării Legionare ca teologie politică, recurgînd la referințe bibliografice critice de actualitate. Astfel, profesorul Müller propune o temă de o rară sensibilitate, și anume analizarea raportului asupra identității dintre Mișcarea Legionară și credința ortodoxă, prin distincția dintre planul istoric în care acționează Biserica Ortodoxă și cel în care acționează Mișcarea. Mișcarea Legionară își asumă religiozitatea ca stare de fapt naturală a sa, reprezentînd o instrumentalizare a ortodoxiei. Astfel, Legiunea dovedește o abilitate deosebită în utilizarea scenografiei ca estetică, în sens mai general a fascismului, pentru a masca, prin spectacol, slăbiciunile sale structurale interne.

Profesorul Müller arată ca problemele Mișcării apar cînd aceasta își asumă crima politică, intrînd astfel în conflict cu planul religios al Bisericii. Există și diferențe între Biserica Ortodoxă și Mișcare în problema raportării la puterea politică. Mișcarea nu se considera o forță politică în slujba Bisericii, însă compatibilitatea apare în respingerea comunismului. Autorul pune în lumină relația politică BOR-Legiune. Astfel, în cazul asasinării lui I.G. Duca, în 1933, la Sinaia, Patriarhul Miron Cristea a avut o atitudine ambiguă față de legionari, considerînd că aceștia nu sînt responsabili în integralitate de crimă, Mișcarea fiind infestată de practica vendetei venită de la sud de Dunăre, cu referire la macedoneni. Pe de altă parte, cu privire la asasinarea președintelui Consiliului de Miniștri Armand Călinescu de către legionari, noul patriarh Nicodim, precum și teologul Dumitru Stăniloae condamnă asasinatul, precizînd că orice crimă este pedepsită de legile dumnezeiești. Profesorul Müller continuă analiza asupra relației dintre BOR și Mișcarea Legionară arătînd că, în septembrie 1940, BOR se solidarizează cu generalul Ion Antonescu și cu tot guvernul său, însă, după rebeliunea din ianuarie 1941, Sfîntul Sinod s-a desolidarizat în totalitate de legionari, pentru că nu mai corespundeau așteptărilor puterii laice și religioase.

_{Articol publicat inițial pe observatorcultural.ro}