În China au fost descoperite vestigiile unei culturi vechi de 3.000 de ani
Arheologii chinezi au descoperit, în provincia Henan, rămăşiţele unor cai şi trăsuri care datează de pe vremea dinastiei Zhou, care a domnit acum 3.000 de ani, scrie Daily Mail.
Săpăturile au scos la iveală mai multe schelete de cai, aşezate simetric, alături de trăsurile la care erau ancoraţi, datând din anul 770 î.Hr. În interiorul mormântului s-au păstrat foarte bine mai multe obiecte de bronz şi ceramică ce datează de la începutul dinastiei Zhou.
Deşi este un sit mult mai mic decât cel care găzduieşte faimoasa armată de teracotă descoperită în 1974, descoperirea este foarte importantă pentru istorici pentru că furnizează detalii semnificative asupra obiceiurilor de înmormântare din timpul dinastiei Zhou, cea mai durabilă dinastie din istoria Chinei.
Arheologii sunt de părere că mormintele aparţin unei personalităţi din timpul dinastiei chineze. Materialele descoperite (arme de cupru, bijuterii din jad), precum şi inscripţiile, indică faptul că mormântul aparţine probabil unei persoane de rang mijlociu. Din fericire, spre deosebire de alte morminte din aceeaşi regiune, acesta a rămas nederanjat până acum şi nu a suferit de pe urma ravagiilor hoţilor de morminte.
(Sursă foto:Dailymail.com)