Expoziție: „Un Diplomat Român la Constantinopol” - Costache Negri
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi în colaborare cu Primăria Comunei „Costache Negri”, Centru Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, Ansamblul Olympos al Comunității Elene Galați, Şcoala Gimnazială „Elena Negri” din Costache Negri, Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din Cuza Vodă și Liceul Tehnologic „Costache Conachi” din Pechea vă invită luni, 21 mai 2018, începând cu ora 11.30, la manifestarea culturală „ÎNTÂLNIRILE DE LA MÂNJINA”, la Casa Memorială „Costache Negri” (din comuna Costache Negri, judeţul Galaţi). În spiritul tradiţionalelor întâlniri anuale, oaspeţii vor asista la:
■ o slujbă religioasă de pomenire;
■ evocarea personalităţii lui Costache Negri, precum şi a semnificaţiei conacului de la Mânjina pentru istoria românilor;
■ vernisajul expoziției „UN DIPLOMAT ROMÂN LA CONSTANTINOPOL - COSTACHE NEGRI” organizată de muzeograf dr. Elena Ingrid Bahamat;
Expoziția relevă repere ale activității diplomatice a lui Costache Negri la Constantinopol, după Unirea Principatelor Române (1859), într-un spațiu care sugerează muzeografic atmosfera ambientală de care se bucurau amfitrionul Costache Negri şi oaspeţii casei sale din Constantinopol.
Misiunea diplomatică a lui Costache Negri în capitala Imperiului Otoman (dintre anii 1859 și 1866) s-a desfășurat pe coordonatele impuse de prioritățile Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești (și apoi, ale României) în plan extern și, implicit, de conjuctura internațională. Cu tact și înțelepciune, a urmărit obiective care au contribuit la recunoașterea Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, la desăvârșirea unificării politico-administrative a statului român, precum și la înfăptuirea reformelor realizate în plan intern, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
un program artistic susţinut de elevii de la Şcoala Gimnazială „Elena Negri” din comuna Costache Negri, Şcoala Gimnazială „Elena Doamna” din comuna Cuza Vodă și Liceul Tehnologic „Costache Conachi” din comuna Pechea.