
Expoziție dedicată lui Ioan Bianu, ctitor al Bibliotecii Academiei Române
O expoziție dedicată personalității lui Ioan Bianu, ctitor al Bibliotecii Academiei Române, a fost vernisată miercuri, la evenimentul omagial, ocazionat de împlinirea a 90 de ani de la moartea filologului, fiind prezent și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Expoziţia cuprinde piese de arhivă şi corespondenţă, fotografii din colecţiile cabinetelor de Manuscrise, Carte rară şi Stampe, alături de manuscrise şi cărţi româneşti vechi, documente existente în Biblioteca Academiei Române.
Conform unui comunicat al Bibliotecii Academiei române, în vitrine sunt expuse obiecte de mare valoare: „Psaltirea în versuri întocmită de Mitropolitul Dosoftei în secolul al XVII-lea, donată de D.A. Sturdza în anul 1877, o Biblie din secolul al XVII-lea sau cărţi româneşti vechi, cum ar fi: „Liturghierul lui Macarie“ de la Mănăstirea Dealu din anul 1508, prima carte tipărită pe teritoriul României, sau „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul“, scris de Dimitrie Cantemir în anul 1698.
Împătimit al cărții, cărturar strălucit și intelectual preocupat de salvarea și conservarea mărturiilor trecutului național, Ioan Bianu și-a dedicat viața Bibliotecii Academiei Române, pe care a slujit-o cu toată priceperea și modestia. Deși devenit academician între timp și bucurându-se de multă stimă în mediile universitare, a semnat întotdeauna „Ioan Bianu, bibliotecar” și și-a manifestat cumpătarea în toate ipostazele. Unica sa ambiție a fost să transforme Biblioteca Academiei într-un Panteon al culturii și științei românești și să aducă în depozitele sale toate „cărțile tipărite, publicațiunile, manuscrisele, chartele geografice, stampele, desemnurile, portretele, precum și colecțiunile numismatice” de însemnătate pentru istoria națională. Căci „studiul trecutului neamului, al limbii și literaturii fără o bibliotecă bogată și bine organizată nu se poate face”, precizează comunicatul citat.
Expoziţia poate fi vizitată gratuit, de luni până vineri, între orele 9 şi 14.