Expoziția „Orient versus Occident”, un periplu artistic prin locuri mirifice / VIDEO

Muzeul Municipiului București vernisează joi, 17 decembrie 2021, ora 10.00, marea expoziție tematică de pictură „Orient versus Occident”, care va putea fi vizitată la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2), până pe 28 august 2022.

Expoziția prezintă o amplă selecție de opere de pictură, grafică, dar și sculptură din bogata colecție a Pinacotecii București. Lucrările realizate de mari maeștri oferă un periplu prin orașele Europei vestice și ale Orientului. Este vorba despre un manifest plastic dedicat ilustrării diversității surselor de inspirație artistică, diferențelor revelatoare dintre Est și Vest, clasic și modern, dar și o încercare de recuperare a unor personaje și locuri mirifice.

Expoziția analizează două lumi: Orientul și Occidentul, care propun în secolele XIX și XX inedite valori estetice: Occidentul este măsura rațiunii, în timp ce Orientul este o oază a contemplației.

În mediul artistic românesc, Orientul și Occidentul sunt poli ai creației: spre exemplu, picturile cu un colorit fastuos ale lui Gheorghe Petrașcu se împart între călătoriile întreprinse în Occident – Franța, Italia, Spania și cele din Dobrogea, Cadrilater sau chiar Egipt. Un alt pictor, Samuel Mützner, își definește stilul artistic în atelierul lui Claude Monet și preia de la acesta principiile impresionismului, anume exprimarea prin pictură a înțelegerii naturii, nu a realismului acesteia. Mützner călătorește până în extremul Orient (China, Japonia), dar și în America de Sud.

De asemenea, nu trebuie uitați artiștii care au călătorit și studiat în Occident și care au surprins în pictura lor specificul acestor locuri, fie că vorbim de peisaje sau de personaje. Astfel, Școala de la Fontainebleau și cea de la Barbizon își vor pune amprenta asupra unor pictori importanți pentru istoria artei naționale: Ion Andreescu și Nicolae Grigorescu. Bretania, peisajele rurale și marine ale acestei zone fascinează generații întregi de artiști români, începând tot cu Grigorescu, care vizitează Dinan, Dinard, Saint-Malo, Mont-Saint-Michel, țărmul Normandiei, Granville. Îl vor urma, în alte călătorii inițiatice: Nicolae Grant, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Max Wexler Arnold, Eustațiu Stoenescu, Elena Popea, Iosif Iser. Peisajele realizate de Cecilia Cuțescu Storck în Italia, Franța, Spania și Portugalia rămân și acestea de referință în arta românească.

Percepută, încă de la începutul secolului XIX, datorită poziționării geografice, ca fiind „placa turnantă” a politicii europene în contextul situației de expansiune și dominație a Imperiului Otoman, România este una dintre țările care a aplicat cu rapiditate influențele orientale în artă. Tematica orientală i-a atras pe tinerii artiști români care studiau în mari centre occidentale și care o abordau predilect după revenirea în țară. Astfel, are loc la Porțile de Răsărit ale Europei o intersectare a modelelor culturale orientale și occidentale, care imprimă societății românești un specific nou, cu totul diferit de ceea ce existase până atunci, în toate planurile existențiale, cu „reverberații și în domeniul artelor vizuale”.

În pictura din România de la jumătatea secolului XIX și până spre sfârșitul acestuia, tematica orientală va aduce în prim-plan mai mulți pictori, printre care C.D. Rosenthal, Barbu Iscovescu, Gheorghe Tattarescu, Carol Pop de Szathmary, Theodor Aman, care își aduc o contribuție considerabilă la apropierea picturii românești moderne de vârsta maturității sale prin aducerea unui spor tematic, prin anexarea unui domeniu nou și prin perfecționarea limbajului plastic, în ansamblu. Theodor Aman, de exemplu, este și el sedus de stilul de viață levantin, influențat fiind și de orientările din pictura franceză, fascinată de orientalism. Aman pictează scene de harem, portrete de sultane sau de odalisce seducătoare, într-o lume situată între vis și realitate.

Însă locul în care a avut loc întâlnirea dintre Orient și manifestările artistice specifice acestuia cu arta românească din secolul XX, în special cu pictura, a fost orașul Balcic din zona Caliacra, sau Coasta de Argint, cum avea să fie numit de Regina Maria care și-a construit acolo un palat. Orașul, situat la Marea Neagră, a aparținut României până în anul 1940 când, în urma Tratatului de la Craiova, România a fost constrânsă să cedeze Bulgariei, Cadrilaterul.

În perioada interbelică, Balcicul a prilejuit multor artiști cunoașterea de sine, peisajul deosebit, prin atmosferă și culoare, devenind cel mai căutat loc de către toți pictorii români ai vremii – Iosif Iser, Jean Al. Steriadi, Cecilia Cuțescu Storck, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Constantin Artachino, Mina Byck Wepper, Dumitru Ghiață etc.

„Barbizon, malurile Senei, Honfleur, Cassis sunt locuri care înseamnă pictură în plin aer, pictură impresionistă sau, și mai scurt, pictură. Pentru arta românească Balcicul nu e mai puțin. El este, pentru pictura noastră modernă, școala colorismului nou […]” (Alexandru Busuioceanu, Scrieri despre artă).