Editura Vremea: „Gică Petrescu: Mi se spunea Sinatra”. Convorbiri cu Fabian Anton

Descoperă secvențe inedite din viața marelui artist Gică Petrescu! Înscrie-te la concursul organizat de Historia și Editura Vremea, prin care premiem cei mai norocoși trei participanți cu câte un exemplar al cărții „Gică Petrescu: Mi se spunea Sinatra”. Detalii, aici.

Această minunată carte de convorbiri realizate de Fabian Anton cu Gică Petrescu poartă cititorul într-o adevărată călătorie în jurul lumii artistice de altădată.

Despre copilărie și prima dragoste, despre părinți și familie, despre primele apariții pe scenă sau amuzante dezvăluiri din culise, despre nume mari precum Sergiu Celibidache, Maria Tănase, Yehudi Menuhin, Nicu Constantin, despre soție și despre... tabieturi – niciun subiect nu rămâne neatins în paginile acestui volum.

La interior, se găsesc și câteva pagini de fotografii reflectând viața de scenă, dar nu numai, a marelui artist.  

„Și pentru Ceaușescu am cântat, că mă chemau, îi plăcea cum cânt. Am cântat pentru toți, pentru ăia mari, pentru ăia mici, pentru muncitori, pentru țărani, pentru intelectu­ali… Am cântat și la CEC, când se dădeau premiile alea mari. Mă chemau și acolo. (...) Probleme cu Securitatea? (...) Păi eram celebru, cântam de zeci de ani, mi se spunea «Sinatra de România», așa-mi ziceau ăștia… Tata era fiu de burghez, trebuiau să fie cu ochii pe mine. Însă, ți-am zis, politică nu am făcut niciodată. Dacă iei cântecele mele, toate cântecele mele, n-o să auzi niciodată ceva cântat despre comuniști sau despre ăștia, Stalin, Ceau­șescu”.

Convorbiri sincere, deschise, ca între prieteni între Gică Petrescu și Fabian Anton, convorbiri publicate între coperțile unei cărți-surpriză la editura Vremea. Fabian Anton l-a cunoscut pe marele artist în jurul anului 1995, cu prilejul unui interviu pentru cotidianul Ziua. „Stătea vis-a-vis de Casa Armatei. A fost de acord, dar la sfârșit mi-a propus mai bine să facem o carte. Așa a început totul”.

Cum era omul Gică Petrescu? „Foarte, foarte fain, foarte decent, foarte serios și de cuvânt, un om extrem de modest, dar care își știa bine valoarea. Era puțin dezamăgit fiindcă, la vremea aia, eram tânăr și nu prea aveam habar de majoritatea numelor pomenite de el în carte, însă avea răbdare să îmi povestească despre fiecare câte ceva, ca să mă lămurească cine au fost. Era un om care avea foarte mulți bani, dar știa exact când și cui să dea; nu bea, nu fuma, nu făcea excese prin baruri, nu pierdea nopțile. Pentru el contau numai muzica și Cezarina. O iubea enorm, nu trăia pentru nimic altceva”. (Fabian Anton)

Pentru mai multe informații despre carte, puteți accesa pagina dedicată a website-ului Editurii Vremea.