image

De văzut în iulie

Autor: Redacția
🗓️ 18 iulie 2025

Iată recomandările redacției pentru filme și documentare de inspirație istorică, pe care le puteți vedea luna aceasta la TV sau cinema:

Lumea postapocaliptică

LA CINEMA | DIN 18 IULIE

Acțiunea se petrece la două decenii după ce o catastrofă ecologică a făcut suprafața Pământului nelocuibilă. O familie bogată – mama (interpretată de Tilda Swinton), tatăl și fiul lor de 20 de ani – s-a izolat împreună cu alte câteva persoane într-un buncăr luxos, în adâncul unei mine de sare transformate. Fiul, petrecându-și întreaga viață sub pământ, tânjește să experimenteze lumea exterioară pe care nu a văzut-o niciodată.

Musicalul Sfârșitul este regizat de Joshua Oppenheimer.

image

Atentatele de la Londra

ONLINE | NETLFIX

Relatări ale martorilor oculari și secvențe difuzate în premieră spun povestea atentatelor cu bombă asupra rețelei de transport londoneze din 7 iulie 2005 și a urmărilor pe care le-au avut. În acea dimineaţă teroriştii au detonat bombe în trei metrouri londoneze aglomerate şi într-un autobuz.

Atacurile sinucigaşe sincronizate, despre care se credea că sunt operate de grupara teroristă Al-Qaida, au ucis 56 de oameni şi au rănit alţi 784. A fost cel mai mare atac asupra Marii Britanii de la Al Doilea Război Mondial încoace. Documentarul Atac asupra Londrei: Atentatele din 7 iulie este o producție Netflix.

image

Un matematician de geniu

ONLINE | NETLFIX

John Forbes Nash este un matematician genial care face o descoperire în tinerețe, fiind pe punctul afirmării internaționale. Ascensiunea sa rapidă își schimbă, însă, dramatic cursul, când geniul său nativ este sufocat de o boală incurabilă. Înfruntând niște încercări care i-ar fi pus la pământ pe alții, Nash revine la viață și în activitate datorită ajutorului soției sale, Alicia.

Din lupta cu boala iese triumfător și primește premiul Nobel în 1994. O minte sclipitoare este o producție 2001 ce poate fi (re)văzută începând din iulie pe Netflix. A avut 6 nominalizări la Globul de Aur, câștigând 4 dintre ele, pentru cel mai bun film, cel mai bun actor (Russell Crowe), cel mai bun rol secundar feminin (Jennifer Connelly), cel mai bun scenariu (Akiva Goldsman).

image

Viața lui Billy Joel

ONLINE | HBO MAX

Documentarul urmărește mai mult de șase decenii de muzică, succes internațional și lupte personale ale lui Billy Joel. Cunoscut pentru concertele sale de la Madison Square Garden și pentru hiturile sale intergeneraționale, Joel este subiectul unui portret biografic aprofundat.

Producția analizează începuturile umile ale cântărețului din Long Island, absența tatălui său, primele sale formații, căsătoriile, dependențele și rezistența sa după un grav accident de motocicletă. Prin imagini de arhivă prezentate în premieră, înregistrări personale și interviuri exclusive, telespectatorii descoperă omul din spatele artistului. Prima parte din Billy Joel: And So It Goes va fi disponibilă începând cu 19 iulie, a doua fiind programată pentru 26 iulie.

image

Minunile lumii

History Channel | lunea, la ora 23:00

O fortăreață construită pe vârful unui munte, pentru a-i proteja pe credincioși. Monștri biblici trimiși să testeze omenirea. Arme secrete din timpul războiului, mânuite în numele religiei. Coduri ascunse care ar putea dezvălui sfârșitul lumii.

Minuni divine cu Dennis Quaid (11 episoade) revine cu sezonul al doilea pentru a prezenta misterele relicvelor sacre, ritualurilor și legendelor din toate timpurile.

Pe urmele antichităților

History Channel | din 18 iulie, sâmbătă și duminică, la ora 14:20

Străbătând drumurile de la o coastă a Americii la alta, echipa din Pe urmele antichităților își câștigă existența restaurând obiecte uitate și transformând gunoiul unei persoane în comoara alteia. Ei caută artefacte ascunse în depozite de fiare vechi, subsoluri, garaje și hambare, întâlnind pe parcurs personaje ciudate, de la care aud povești uimitoare.

Documentarul oferă o altă perspectivă asupra comerțului cu antichități și, pe parcurs, ne învață despre istoria Statelor Unite.

image

Imperiul vikingilor

Viasat History | lunea, la ora 23:00

Ne întoarcem o mie de ani în timp, refăcând cronica ascensiunii și decăderii primului și singurului imperiu viking din istorie. Pe baza celor mai recente descoperiri arheologice, această serie-documentar urmărește ambiția expansionistă a trei generații însetate de putere. Străbătând Europa, Vikingii: Cum se clădește un imperiu ne dezvăluie cum o dinastie prea puțin cunoscută, poreclită „Dinte Albastru" (Bluetooth), a unificat o serie de teritorii păgâne fragmentate, alcătuind astfel, în doar o sută de ani, o forță nordică unită. Harald Dinte Albastru, fiul său Sven Forkbeard și nepotul Cnut cel Mare au fost cuceritori remarcabili, care au clădit o cultură sofisticată și au transformat imaginea vikingilor – din tâlhari de temut în lideri creștini respectabili.

Apelând la opiniilor celor mai reputați specialiști din domeniu, documentarul spune o poveste fascinantă despre putere, trădare și ambiție, care a schimbat cursul istoriei.

Aliații lui Hitler

Viasat History | marțea, la ora 22:00

image


Împreună au îndeplinit toate capriciile Führer-ului, dar alianțele lor au fost de scurtă durată în lupta pentru putere și recunoaștere.

Seria Anturajul lui Hitler îi aduce în prim-plan pe cei mai apropiați asociați ai dictatorului: Joseph Goebbels, Herman Göring, Albert Speer, Rudolf Hess, Martin Bormann și amanta sa, Eva Braun. Fiecare episod se bazează pe jurnale, înregistrări personale și cercetări recente, pentru a face lumină asupra unor conflicte și caracteristici psihologice întunecate ale elitelor naziste.

Acest articol a fost publicat în numărul 282 al revistei „Historia” (revista:282), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 iulie - 14 august 2025, și în format digital pe platforma paydemic.

Cumpără acum!
Cumpără acum!