Cui i-e dor de Caragiale în Anul Caragiale?

În 2012 se împlinesc o sută de ani de la moartea dramaturgului şi 160 de ani de la naşterea sa, prilej cu care cele mai multe teatre au în proiect spectacole după textele lui. Fie că e vorba de montări mai vechi care au fost readuse sau păstrate în repertoriu, fie că e vorba despre proiecte noi, Caragiale va fi în acest an prezent mai mult ca oricând pe scenele româneşti.

Dramaturgul care a marcat istoria teatrului şi a literaturii române s-a născut pe 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale şi s-a stins pe 9 iunie 1912, la Berlin. În acest context, teatrele din Bucureşti şi din ţară au pregătit pentru Anul Caragiale spectacole după textele celui considerat cel mai important dramaturg român.

Naţionalul pregăteşte integrala

Teatrul Naţional din Bucureşti are în plan o integrală Caragiale pentru acest an, aşa cum anunţa Ion Caramitru, în luna septembrie, la începutul stagiunii, care declara tot atunci că a făcut demersuri la Ministerul Culturii pentru a fi emisă o hotărâre de guvern care să declare 2012 „Anul Caragiale". Şase artişti erau aşteptaţi să intre în repetiţii pe scena Naţionalului. Iar primul dintre ei era Alexandru Tocilescu, regizorul urmând să intre în repetiţii în toamna trecută. Între timp, pe 29 noiembrie 2011, Alexandru Tocilescu a murit, iar proiectul cu spectacolul „D'ale carnavalului", pe care trebuia să-l pună în scenă, a rămas suspendat. Celelalte cinci proiecte pentru „Anul Caragiale" urmează să se materializeze în cursul lunilor următoare.

Alexandru Dabija avea în proiect un spectacol-colaj, iar Silviu Purcărete, o producţie „Conu Leonida", cu Mariana Mihuţ în rolul Efimiţa. Regizorul Radu Afrim va intra in repetiţii ceva mai târziu, spre toamna acestui an, cu drama „Năpasta", text care, la momentul apariţiei sale, în 1901, i-a adus dramaturgului o acuzaţie nedreaptă de plagiat, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Caragiale avea să decidă câţiva ani mai târziu să părăsească România, scârbit, şi să se mute la Berlin, unde a şi murit în vara lui 1912.

Coregraful Gigi Căciuleanu va realiza, de asemenea, un spectacol inspirat de textele lui Caragiale, iar Horaţiu Mălăele avea în plan realizarea unei montări cu „O scrisoare pierdută". În acest moment, însă, în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti-care poartă şi numele dramaturgului-există doar spectacolul „O noapte furtunoasă", în regia lui Felix Alexa, a cărui premieră a avut loc în 2002. „O noapte furtunoasă" a fost montat atunci tot cu prilejul unui „An Caragiale", la 150 de ani de la naşterea dramaturgului. Cu Dan Puric în rolul lui Rică Venturiano, Mircea Rusu în rolul lui Jupân Dumitrache şi Irina Movilă în rolul Vetei, spectacolul lui Felix Alexa se joacă de zece ani pe scena Amfiteatru de la TNB, cu acelaşi succes.

O „noapte furtunoasă" contemporană

Alte două propuneri interesante pe textul „O noapte furtunoasă" sunt spectacolul lui Alexandru Dabija de la Teatrul Naţional din Iaşi şi spectacolul lui Mircea Cornişteanu, de la Teatrul Naţional din Craiova. În cel de la Iaşi, regizorul alege să meargă pe o variantă mai dezinhibată a lui Caragiale. Iar cuvintele lui Eugen Ionescu, deloc întâmplător citate în caietul-program, sunt, în acelaşi timp, comentariul şi premisa spectacolului: „Într-adevăr, omenirea, aşa cum ne e înfăţişată de acest autor, pare a nu merita să existe. Personajele sale sunt nişte exemplare umane în aşa măsura degradate, încât nu ne lasă nici o speranţă. (...) Niciodată stăpânite de un sentiment de culpabilitate, nici de ideea vreunui sacrificiu, nici de vreo altă idee, aceste personaje cu conştiinţa uimitor de liniştită sunt printre cele mai josnice din literatura universală".

La Teatrul Naţional „Marin Sorescu" din Craiova, Mircea Cornişteanu a pus în scenă „Noaptea furtunoasă", pentru a cincea oară şi propune o lectură modernă a textului. „Intenţionez să fac ceva complet diferit, ca distribuţie şi ca viziune", declara regizorul. „Primul spectacol după «O noapte furtunoasă» l-am realizat în 1975, la Naţionalul craiovean, apoi au urmat altele. În cel la care lucrez acum, povestea are loc în zilele noastre, pline de Jupâni Dumitrache, Vete, Chiriaci, Spiridoni, ca să nu mai zic de Ipingeşti".

În repertoriul teatrului din Craiova mai există alte două spectacole Caragiale, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea", în regia Dianei Dragoş. Acelaşi text, în varianta lui Laurian Oniga, a fost pus în scenă şi la Teatrul Naţional din Cluj, într-o variantă interesantă care exploatează în primul rând datele comice ale textului, spre deosebire de cel de la Craiova, care merge mai degrabă spre o viziune apocaliptică asupra lumii...

Mahalaua în prim-plan

În tandem cu „Noaptea furtunoasă" de la Iaşi, Alexandru Dabija a montat la Teatrul de Comedie din Bucureşti „O scrisoare pierdută", cu o distribuţie plină de vedete, de la Marcel Iureş în rolul lui Caţavencu la George Mihăiţă în cel al lui Agamiţă Dandanache. Fidel propriei concepţii despre lumea lui Caragiale, aşa cum apărea ea creată în montarea de la Iaşi, Dabija alege de data asta să exploateze şi să accentueze mai degrabă latura acid-amară a textului decât pe cea comică. Şi, dincolo de reuşitele şi nereuşitele lui, spectacolul rămâne o propunere interesantă în primul rând pentru felul în care „aşază oglinda" în faţa unei societăţi contemporane dramatic de lipsită de umor.

Una dintre piesele mai degrabă ocolite de regizori, „D'ale carnavalului" a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca" din Sibiu, de Silviu Purcărete, cu Ofelia Popii în rolul Miţei şi Constantin Chiriac în rolul lui Pampon. O lume plină de oglinzi paralele (decorul e creat de Dragoş Buhagiar), în care poezia mahalalei bucureştene din alt veac se întâlneşte cu grobianismul viu de secol XXI. Actori, costume şi obiecte de decor coboară toate dintr-un camion uriaş şi mobilează un spaţiu gol. Iar Mahalaua Bucureştilor sfârşitului de secol XIX, cu poveştile ei de amor, cu trădări, cu parfum(uri) şi „odicoloane", cu mirosuri (de mici, de ceapă sau de bere...), cu pământ, cu sunet, cu muzică şi cu personajele ei pe jumătate pitoreşti, pe jumătate (prea)omeneşti, pe jumătate desprinse din vederi vechi, pe jumătate rupte din revistele contemporane, se creează la vedere. Spectacolul lui Silviu Purcărete de la Sibiu rămâne-cel până la acest moment al Anului Caragiale-cea mai incitantă propunere pe un text al dramaturgului.