⬆

Consiliul de coroană din 1914. 100 de ani de la neutralitatea României

Autor: Redacția

🗓️ 9 iulie 2014

Muzeul Național Peleș vă invită în perioada 3 august – 30 septembrie anul curent să vizitați expoziția temporară, , Consiliul de coroană din 1914. 100 de ani de la neutralitatea României”. Organizată în Sala veche de muzică a Reginei Elisabeta de la parterul Castelului Peleș, expoziția își propune să reconstituie cu mijloace specifice, momentul istoric din 21 iulie/3 august 1914, care a trasat destinul politic al României antebelice. Expoziția va fi însoțită de o broșură ilustrativă pentru contextul istoric al debutului conflagrației. La 15/28 iunie 1914, moștenitorul coroanei imperiale austriece, Franz Ferdinand și soția sa, Sophia Chotec sunt asasinați în Bosnia. Consacrat în istoriografie drept, , asasinatul de la Sarajevo”, pretext politic sau gest firesc al unei mari puteri lezate, incidentul a determinat reacția în lanț a marilor state, aruncând Planeta într-un, , dans canibalic”, cum plastic numea Nicolae Iorga primul război mondial.

Cele două mari blocuri politico-militare, Puterile Contrale (sau Tripla Alianță:Germania, Austro-Ungaria, Italia) și Antanta (sau Tripla Înțelegere:Franța, Rusia, Marea Britanie) își dispută sferele de influență și își precizează alianțele. La 15/28 iulie, Austro-Ungaria atacă Serbia, la 30 iulie, Rusia decretează mobilizarea generală, iar la 1, respectiv 3 august, Germania declară război Rusiei și Franței. La 5 august, Marea Britanie atacă Germania., , Războiul surprizelor” a găsit România Mică într-o alianță militară secretă cu Puterile Centrale. Inițiate de Regele Carol I, negocierile din vara anului 1883, s-au materializat la 18/30 octombrie, prin semnarea la Viena a unui tratat militar defensiv cu Austro-Ungaria, la care a aderat și Germania (cancelarul Otto von Bismarck).

Tratatul stipula intervenția celor trei aliați în cazul unui atac militar și acorda României șansa unei integrări economice și politice în lumea Occidentală. De asemenea, statua ieșirea din izolarea diplomatică și consolida poziția Regatului în sud-estul Europei. Însă cea mai importantă dintre prevederi era legată de rezolvarea problemei dunărene și de sprijinul armat contra Rusiei și a politicii ei duplicitare. Cunoscut de foarte puțini oameni politici, precum Ion C. Brătianu, artizanul alianței cu Puterile Centrale, de Ion I.C. Brătianu, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman și P. P. Carp, tratatul este adus la cunoștința guvernului și a președinților partidelor istorice (Partidul Național Liberal, Partidul Conservator și Partidul Conservator-Democrat) în cadrul Consiliului de coroană din 3 august 1914, întrunit la Sinaia, în Sala veche de muzică.

Celor optspreceze personalități politice reunite în prezența Regelui Carol I și a principelui moștenitor Ferdinand le revine greaua sarcină istorică de a alege între trei opțiuni distincte:a) alianța preexistentă, cu avantaje enorme pentru România, dar cu prețul renunțării la Transilvania și Bucovina b) alianța cu Antanta, adică și cu Rusia, care trădase interesele României la Congresul de la Berlin și anexase Basarabia (1878) sau c) neutralitatea în varianta prudentă a expectativei armate. În aceeași zi, Regele și liderii politici iau cunoștință de neutralitatea Italiei (până în 1915), act care a cântărit greu în decizia finală. Pe masa Consiliului au fost expuse alături de tratatul secret, cele patru tratate prin care era reînnoită alianța din 1883:tratatele din 13 iulie 1882, din 16 septembrie 1896 (ambele semnate la castelul Peleș, cel din 1896, chiar în contextul vizitei oficiale a împăratului Franz Josef !), din 4 aprilie 1902 și din 23 ianuarie 1913.

Cu excepția lui P. P. Carp, fost președinte al Consiliului de Miniștri (1900-1901, 1910-1912) și președinte al Partidului Conservator, care se pronunță deschis pentru păstrarea alianței cu Puterile Centrale, și a Regelui, desigur, ceilalți politicieni optează pentru neutralitate. Memoriile lui I.G. Duca și ale lui Al. Marghiloman, notițele lui Dissescu, păstrate în arhiva Take Ionescu, relatările indirecte ale lui N. Polizu-Micșunești, Nicolae Filipescu și Duiliu Zamfirescu sunt edificatoare în acest sens.

După doi ani de neutralitate, guvernul liberal condus de Ionel Brătianu, dar și Regele Ferdinand I decid angajarea în război alături de inamicii Puterilor Centrale într-un alt consiliu istoric, desfășurat de această dată la Palatul Cotroceni, la 14/26 august 1916. Reacția Germaniei, patria natală a dinastiei române este radicală:Ferdinand a fost declarat mort și șters din arborele genealogic al familiei sale, un sacrifiu regal care a contribuit hotărâtor la înfăptuirea României Mari.