
Cheia romană zoomorfă descoperită la Fornădia, județul Hunedoara
Exponatul lunii octombrie la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva este un artefact provenind de la Fornădia (comuna Șoimuș, județul Hunedoara), care a intrat în patrimoniul instituției în anul 2023. Obiectul, o cheie romană cu mânerul figurând o protomă leonină, este lucrat din bronz și fier. Piesa datează din timpul provinciei Dacia.
Conform Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, în lumea romană, sunt frecvente cheile decorate cu figuri de animale. Din bestiarul consacrat acestora fac parte câinii și leii, dar sunt reprezentate și panterele, caii sau porcii mistreți, în general creaturi puternice și agresive, cu însușiri htoniene. Astfel, cheile primeau, în chip simbolic, forța și ferocitatea animalului, fiind investite cu rol de paznic al bunului căruia îi asigurau protecția.





















