image

Artmark aniversează 5 ani de când organizează licitații speciale de artă, cu preț unic de pornire de 100 de euro!

Licitație de sărbătoare! Se împlinesc 5 ani de când Casa de Licitații A10 by Artmark organizează, o dată sau de două ori pe an, cu titlu promoțional, evenimente sub egida „Hanul cu tei 1833” –  „cel mai important centru comercial de la final de secol XIX”.

În acest răstimp de 5 ani, de când proiectul primelor licitații de artă bucureștene, desfășurat în trecut la „Hanul cu tei”, s-a mutat la Palatul Cesianu-Racoviță din inima Capitalei, Casa Artmark a adoptat, în secundar, în paralel cu marile sale licitații de artă importantă, și regimul accesibil al acestui alt brand de licitații de artă, găzduindu-le o dată sau de două ori pe an, cu prilejul câte unei lichidări de patrimoniu de galerie sau a vânzării de către moștenitori a câte unei colecții.

image

Regimul special al licitațiilor sub acest brand secundar presupune două coordonate inedite: toate lucrările de artă pornesc în licitație de la un preț unic – de 100 de euro, respectiv toate loturile se adjudecă fără rezerve. Licitațiile găzduite sub acest brand secundar sunt destinate, promoțional, colecționarilor începători, abia porniți pe drumul ce are ca scop și final realizarea unor viitoare colecții de artă. 

image

Licitația Aniversară „Hanul cu Tei 1833” – 5 ani este programată pentru marți, data de 24 septembrie, de la ora 19.00, și prezintă în selecția de aproape 200 de opere ale unor artiști precum Constantin Piliuță – „Nud”, și „Nud cu spatele”, Theodor Aman, Camil Resu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna sau Nicolae Vermont – fiecare prezent cu una sau mai multe lucrări (de exemplu: „Spoitor”„La arat”, „Ipostaze”, respectiv „Măsura de cărămizi”)  

Nelipsite din acest eveniment sunt tablourile dedicate vieții rurale, cu peisaje câmpenești („Țărăncuță la fântână” – de Gheorghe Ionescu Doru), nunți tradiționale („Nuntă țărănească” – de Petre Remus Troteanu), hore („Hora de duminică” – de Pan Ioanid), precum și cele ce ilustrează mult iubitele peisaje de la Balcic (precum „Scenă din Balcic”, de George Barbieri), dar și din Veneția („Vele la Veneția”, de Rudolf Negely), „Egipt” (de Leon Biju) sau Marrakesh („Străzi din Marrakesh”, de Constantin Constantinescu, zis și Ali-Baba).  

image

„Adoptând aceste licitații speciale continuăm povestea începută în 1833 în celebrul Han cu Tei construit în zona Lipscani din București, unde, cum se arăta în presa acelor vremuri, «se îmbulzeau oamenii în curtea pavată cu pietre de râu, prin magazinele elegante, ca să cumpere ce-i mai ieftin și mai frumos», Hanul cu Tei găzduind, începând cu anii 1950, și consignația de stat de artă și carte, care organiza periodic mici licitații. În licitația de marți viitoare sub brandul «Hanul cu Tei 1833», Artmark va prezenta o semnificativă selecție de 193 de opere de artă, de la picturi clasice la sculpturi moderne – precum este „Himeră” de Ion Alin Gheorghiu sau „Portretul doctorului Harry Fishgold” de Irina Codreanu – toate de la prețul unic de pornire de 100 de euro. Se pot achiziționa, de asemenea, și lucrări ale unor artiști consacrați, precum Constantin Piliuță, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Theodor Aman sau Camil Ressu. Fie că ești un colecționar în devenire sau pur și simplu îți dorești un cadou mai inspirat decât un alt buchet de flori, această licitație este pentru tine”, explică Emilia Madalon, Art Advisor al Galeriilor Artmark. 

Expoziția dedicată acestui eveniment este deja deschisă la Galeriile Artmark din str. C.A. Rosetti nr. 5, zilnic, cu intrare liberă, în intervalul 10.00-20.00. 

Pot participa la acest eveniment, precum și la celelalte licitații ale Casei A10 by Artmark, atât cei care vin în sală, cât și cei care preferă varianta online – este necesară doar realizarea unui cont, pe site-ul artmark.ro. Titularii conturilor online au acces la toate buletinele informative ale casei, ce prezintă știri importante despre piața de artă, dar și la licitațiile desfășurate pe platforma Artmark Live, unde pot depune oferte în timp real, live.