A apărut o bancnotă cu autoportretul Fridei Kahlo VIDEO
O nouă bancnotă, în valoare de 500 de pesos (37, 5 dolari, 30 de euro), având imprimate autoportretele celebrilor pictori Frida Kahlo şi Diego Rivera, a fost lansată luni, a anunţat Banca centrală din Mexico (Mexic), informează AFP.
Cei doi artişti au marcat secolul al XX-lea atât prin lucrările lor, cât şi prin angajamentul politic.Printre altele, în 1937, celebrul cuplu l-a găzduit în "casa lor albastră" din Mexico pe Leon Troţki, revoluţionarul sovietic alungat din URSS de Stalin, care obţinuse azil politic de la preşedintele mexican Lazaro Cardenas.
Frida Kahlo (1907-1954) este cunoscută pentru că şi-a transformat suferinţele fizice şi morale în sursă de inspiraţie. Ea s-a îmbolnăvit de poliomielită la 10 ani, iar apoi a suferit fracturi multiple, în special ale bazinului şi coloanei vertebrale, într-un accident de autobuz, la vârsta de 20 de ani. Kahlo a surprins cultura indigenă a ţării sale într-un stil care a îmbinat realismul cu simbolismul şi suprarealismul. Adeptă a comunismului, ea s-a căsătorit cu pictorul cubist Diego Rivera, abordând relaţia pasională şi conflictuală cu acesta în picturile ei.
În ultimii 30 de ani, ea a devenit tot mai populară în Europa şi în SUA. În 2002, Julie Taymor a regizat un film biografic despre artistă, intitulat Frida, cu Salma Hayek în rolul principal, atrăgând un şi mai mare interes asupra vieţii şi operei sale.
Recordul de preţ pentru un tablou semnat de Frida Kahlo este de 5, 6 milioane de dolari, stabilit în mai 2006.Diego Rivera (1886-1957) s-a născut la Guanajuato, Gto, a fost un comunist activ şi soţul Fridei Kahlo în perioadele 1929-1939 şi 1940-1954. Lucrările sale murale ample au contribuit la dezvoltarea renaşterii murale mexicane.
Între 1922 şi 1953, Rivera a pictat lucrări murale alături de alţi artişti în Mexico City, Chapingo, Cuernavaca, San Francisco, Detroit şi New York. Diego Rivera a fost portretizat de Ruben Blades în filmul "Între artă şi adevăr/ Cradle Will Rock" (1999) şi de Alfred Molina în Frida (2002).