Vasile Lupu, unul din cei mai influenți domni ai Moldovei din secolul al XVII-lea
Anul acesta se împlinesc 430 de la nașterea lui Vasile Lupu (1595-1661), unul din cei mai influenți domni din istoria Moldovei și din istoria poporului român din secolul al XVII-lea. Fiul unui bogat și influent boier grec Nicolai Coci și a unei mame românce, Vasile Lupu a ocupat tronul Moldovei de două ori (aprilie 1634 – 13 aprilie 1653; 8 mai 1653 – 16 iulie 1653).
Domnia sa a fost caracterizată de mari ambiții imperiale și expansioniste, de o amplă dezvoltare culturală, caracterizată prin ctitorirea a numeroase lăcașe de cult, precum Mânăstirea Trei Ierarhi din Iași, dar și dezvoltarea artei tipografice, numele lui Vasile Vodă devenind sinonim cu opera legislativă: ,,Cartea românească de învățătură” (Iași 1643). Însăși numele său domnesc exprima ideea imperială în haina greco-bizantină, după modelul împăratului Vasile (Basileios) I Macedoneanul, domnul moldovean cunoscând foarte bine limba și scrierea greacă, scrie Muzeul „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg, pe pagina de Facebook a instituției..
Vasile Lupu (inițial numit Lupu Coci) își începuse cariera politică cu dregătoria de vornic, determinat să-și întărească poziția în Moldova. El s-a căsătorit cu Teodosia, fiica marelui vornic Costea Bucioc, a cărui cumnată era soția lui Iordache Cantacuzino, fratele postelnicului Constantin Cantacuzino. În anul 1633, în Turcia, Lupu Coci a uneltit numirea sa ca domn al Moldovei jurând loialitate Imperiului Otoman. Interesul Porții era ca noul domn să supravegheze îndeproape Polonia, cu care tocmai încheiase pace, îngăduind autonomia limitată a Moldovei și dorința lui Lupu Coci de a-și întări autoritatea domnească. Numit domn în 1634, acesta adoptă numele domnesc Vasile, din grecescul Basileios (monarh).
Imediat după ascensiunea la tron, Vasile Lupu s-a bucurat de o autoritate deplină, dar în același timp a căutat o politică de echilibru și reconciliere cu boierimea. De asemnea multe din rudele sale au ocupat poziții în cadrul sfatului domnesc. Din punct de vedere economic, domnul moldovean a căutat o politică fiscală echilibrată, care să nu ruineze contribuabilii de rând și nici să nemulțumească pe boieri, stârnind plângeri la Poartă. Chiar și așa, totuși, numeroasele scutiri acordate de domn boierilor și mânăstirilor au sporit presiunea fiscală asupra contribuabililor de rând, țărani și orășeni, vânzarea ocinilor țărănești și răzeșești sporind considerabil în vremea lui Vasile Lupu, în paralel cu creșterea numărului țăranilor fără pământ.
Pentru refacerea potențialului demografic al Moldovei, Vasile Lupu a acordat ,,cărți de slobozie” boierilor, dar și unor mânăstiri pentru a înființa scutiri fiscale limitate în timp. Din 1635 agenții domnului încearcă să atragă oameni din Transilvania cu făgăduieli de scutiri fiscale pe zece ani și acțiunea are succes. Se întorc în țară nu numai vecinii fugari, ci vin și străini. Unii au cerut chiar și îngăduința domnului să se așeze în Moldova cum a fost în cazul rușilor (rutenilor), care au colonizat astfel Câmpulung Rusesc, veniți din Haliciul aflat sub stăpânire polonă.
Pe plan cultural, Vasile Lupu a fost un susținător al bisericii moldovenești, numărul lăcașelor de cult ridicându-se la apropae 60, cele mai impresionante edificii fiind Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași și Mânăstirea Golia. Orașul Iași a servit și ca un important centru pentru dezvoltarea artei tipografice în spațiul moldovean. Cu sprijinul arhiereului de la Kiev și ajutorul mitropolitului Varlaam Moțoc a fost înființată tipografia de la Trei Ierarhi în 1642. Sub îndrumarea lui Varlaam, în 1643 a fost tipărită ,,Cartea românească de învățătură”. Volumul cuprinde o colecție de legi bizantine și extrase din opera jurisconsultului italian Prosper Farinaccius și a îndeplinit un important rol în promovarea limbii române literare, cunoscând o largă răspândire. Ca rod al legăturilor dintre moldoveni și munteni a fost tipărită în 1645 ,,Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc” cu replicile date reformaților de mitropolitul Varlaam, în urma Sinodului de la Iași.
Pe plan extern, domnia lui Vasile Lupu a fost caracterizată de ambiția sa de a-și extinde puterea asupra Țării Românești, obiectiv care a dus la conflicte militare cu domnul muntean Matei Basarab ce căuta o politică de echilibru. Au existat patru încercări ale lui Vasile Lupu de a dobândi tronul Țării Românești, pentru fiul său, iar apoi pentru el însuși (1635, 1637, 1639, 1653), toate încheindu-se într-un eșec militar. După expediția militară din 1639, a urmat o perioadă de pace între cei doi domni, fiecare ctitorind un lăcaș de cult în țara celuilalt: Matei Basarab ridică Mânăstirea Soveja în Moldova, în Vrancea, iar Vasile Lupu a refăcut în întregime biserica Stelea din Târgoviște. Din 1648 relațiile dintre cei doi se deteriorează din nou. Intrigile, politicile și amenințările lui Vasile vodă i-au determinat pe Matei și pe aliatul său, noul principe ardelean Gheorghe Rákóczi II, să ia măsuri împotriva adversarului lor moldovean. Conflictele dintre Matei vodă și Vasile vodă au culminat în cele din urmă cu Bătălia de la Finta, Dâmbovița (17/27 mai 1653).
Armata valahă era compusă din 30.000 de soldați, printre care mercenari polonezi și din Balcani, iar armata lui Vasile Lupu era formată din 8.000 de moldoveni și 12.000 de cazaci, întrucât acesta încheiase o alianță cu hatmanul zaporojan Bogdan Hmelnițki, fiica domnului devenind soția lui Timuș, fiul cel mare al liderului cazac. Ambele tabere dispuneau de tunuri și pedestrași echipați cu arme de foc. Bătălia a fost una crâncenă ce a durat șapte ore. Un glonț căzăcesc l-a rănit pe Matei vodă în picior. Nelăsând să se vadă că e rănit, el a continuat să-și îndemne soldații cu sabia, fiind prezent pretutindeni, sub el fiind împușcați trei cai. În cele din urmă Vasile Lupu și ginerele său cazac Timuș Hmelnițki au suferit o înfrângere zdrobitoare.
În cele din urmă, Gheorghe Ștefan a revenit pe tronul Moldovei, iar Vasile Lupu a fugit la hanul tătăresc unde a fost capturat și trimis la Constantinopol și închis la Yedikule (Închisoarea celor Șapte Turnuri). Eliberat în 1660, fostul domn a murit în anul următor, iar osemintele i-au fost aduse la Iași și îngropate în ctitoria sa de la Trei Ierarhi.
În cadrul Muzeului ,,Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg se află ,,Cartea românească de învățătură” a lui Vasile Lupu, aceasta făcând parte din expoziția sa permanentă.
Biliografie:
Academia Română, Secția științe istorice și arheologice, Istoria Românilor, vol V, O epocă de înoiri în spirit european (1601-1711/1716), Editura Enciclopedică, București, 2003.
Nicolae Densușianu, Istoria militară a poporului român, edit. Saeculum I.O., București, 2018.
Dan Simonescu, Gheorghe Buluță, Pagini din istoria cărții românești, edit. Ion Creanga, București, 1981.
Mai multe pentru tine...
