De ce era numit poetul Vasile Voiculescu „Medicul fără de arginţi“

Vasile Voiculescu a fost medic, înainte de a deveni scriitor. Se spunea despre el că este un om de o bunătate serafică, pe care o arăta oricui. Nu critica pe nimeni şi înţelegea pe toată lumea. Aşa îl evocă cunoscuţii pe doctorul Vasile Voiculescu.

Supranumit ”Poetul îngerilor”, Vasile Voiculescu a fost prozator, dramaturg şi medic. Vasile Voiculescu s-a născut pe 13 octombrie 1884, în familia lui Costache şi Sultana Voicu.Înscris la şcoala din Pleşcoi, apare în matricolele unităţii sub numele de Voiculescu. A urmat cursurile liceale la Buzău şi Bucureşti, terminând liceul la Colegiul “Gheorghe Lazăr”. Atras de literatură de pe băncile şcolii, tânărul Voiculescu s-a înscris iniţial la Facultatea de Litere şi Filosofie.

Prins între pasiunea pentru literatură şi atracţia pentru medicină a abandonat prima facultate şi s-a înscris la Facultatea de Medicină. În memoriile sale de mai târziu, povestea cum s-a ”luptat” între cele două pasiuni. ”De n-aş fi ajuns medic, aş fi fost preot”, mărturisea scriitorul care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în sihăstrie. A absolvit medicina în 1909 şi s-a specializat în chirurgie. S-a căsătorit cu Maria Mitescu, studentă şi ea la Medicină femeia alături de care va rămâne toată viaţa şi cu care a avut cinci copii.    

A făcut medicina din pasiune

Vasile Voiculescu a fost medic într-un sat din Gorj. Era cunoscut drept ”medicul fără de arginţi” pentru că a făcut din medicină mai mult o pasiune, decât o profesie. Un om de o bunătate serafică pe care o arăta oricui. Medicul care nu critica pe nimeni şi înţelegea pe toată lumea. Aşa îl evocă cunoscuţii pe doctorul Vasile Voiculescu. A ajuns medicul sărmanilor pe care îi trata fără bani, ba chiar le cumpăra medicamente din propriul buzunar. Ca medic a plecat pe front în Războiul de Independenţă.

Tratând bolnavii de pe front s-a îmbolnăvit de tifos, frebră tifoidă şi icter. A refuzat să-şi ia concediu de boală şi a continuat să-şi exercite profesia în mijlocul răniţilor, până la terminarea războiului. Curajul său a fost răsplătit cu  decoraţia “Steaua României cu spade”. 

Debut  în literatură

În literatură a debutat în 1912 cu poezia ”Dorul” apărută în revista ”Convorbiri literare”. Primul volum de poezii l-a publicat în 1916, iar în 1920 a devenit membru al “Societăţii Scriitorilor Români”. În 1922, era medic şi profesor de igienă la Institutul Pompilian din Bucureşti.

Din cauza convingerilor sale democratice, medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu a avut de suferit după instalarea regimului comunist. Instalat în funcţia de director de programe culturale la Radio România, Voiculescu a fost înlăturat în 1946. Cea mai grea lovitură a fost moartea soţiei, răpusă de o hemoragie cerebrală în 1946. Profund afectat de pierderea femeii care i-a stat alături toată viaţa, Vasile Voiculescu a dus o viaţă de sihăstrie în următorii 20 de ani. Deşi a continuat să scrie, nu a mai publicat nimic.

Închisoare pentru ”uneltire contra ordinii sociale”

Vasile Voiculescu a început să frecventeze cercul religios “Rugul Aprins” de la mănăstirea Antim, asociaţie de intelectuali vânată şi desfiinţată de autorităţi în 1948. Din cauza faptului că a păstrat de-alungul anilor legături cu intelectualii de la ”Rugul Aprins”, Voiculescu a  intrat în vizorul comuniştilor. La 74 de ani, în Duminica Paştelui, pe 5 august 1958 a fost arestat şi pus sub acuzare pentru infracţiunea de “uneltire contra ordinii sociale”. După un proces lung în care a fost anchetat şi chinuit de atorităţi, scriitorul a fost condamnat la 5 ani de închisoare. A fost ţinut în temniţele comuniste de la Aiud şi Jilava.

În închisoare s-a îmbolnăvit de TBC şi a fost imobilizat la pat. Mărturiile colegilor de închisoare despre Voiculescu demonstrează că mărinimia medicului nu dispăruse nici în cumpliţii ani de detenţie.  ”Era impresionantă purtarea lui de faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt şi era un creştin desăvârşit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi.Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, deşi operat, s-a repezit să-i ia mâncarea pe care i-o aduseseră deţinuţii de drept comun. Răspunsul lui la riposta colegilor a fost: «Lăsaţi-l, şi el este creatura lui Dumnezeu şi dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare” scrie despre poetul îngerilor istoricul Vasile Boroneanţ.   

Vasile Voiculescu a fost eliberat în 1962, foarte bolnav după perioada de detenţie. A murit un an mai târziu, pe 26 aprilie 1963.