Traian,  OPTIMVS PRINCEPS jpeg

Traian, OPTIMVS PRINCEPS

O vast─â tradi╚Ťie literar─â antic─â ni s-a transmis sintetic ├«n formula, devenit─â emblematic─â, pe care Breviarul lui Eutropius o atribuie ur─ârilor Senatului roman la proclamarea noilor ├«mp─âra╚Ťi: felicior Augusto, melior Traiano (8.5.3): ÔÇ×s─â fii mai norocos dec├ót Augusus ╚Öi mai bun dec├ót TraianÔÇŁ. Istoriografia modern─â reia, cel pu╚Ťin odat─â cu Istoria dec─âderii ╚Öi pr─âbu╚Öirii Imperiului roman, datorat─â lui Edward Gibbon, ╚Öi p├ón─â foarte aproape de noi, evaluarea superlativ─â a personalit─â╚Ťii ╚Öi rolului istoric al lui Traian: optimus princeps, prin modera╚Ťia cu care ╚Öi-a exercitat puterea, dar mai ales prin excelen╚Ťa v─âdit─â ├«n extinderea hotarelor Imperiului pe calea armelor. 

Dac─â r─âzboaiele cu par╚Ťii din ultimii ani de domnie a lui Traian sunt evalua╚Ťi ├«n literatura de specialitate cu un scepticism de variate nuan╚Ťe, dar care, ├«n esen╚Ť─â, recunoa╚Öte c─â expansiunea spre est a fost o aventur─â riscant─â, cucerirea Daciei r─âm├óne supus─â dezbaterii, inclusiv ├«n lucr─ârile care i-au fost consacrate recent, cu prilejul bimilenarului r─âzboaielor dacice. Pentru unii istorici, ╚Öi acestea au reprezentat un efort excesiv pentru for╚Ťele imperiului, ca s─â nu mai vorbim de consumul de resurse ╚Öi de energie dedicat ap─âr─ârii noii provincii ├«n anii care au urmat, p├ón─â la ÔÇ×retragerea Aurelian─âÔÇŁ. Pentru al╚Ťii, dimpotriv─â, acest efort a fost r─âspl─âtit cu prisosin╚Ť─â de bogata prad─â de r─âzboi ÔÇô mai ales aur ╚Öi sclavi ÔÇô ca ╚Öi de p─âm├ónturile prielnice instal─ârii veteranilor armatei romane, bogate ├«n aur, cupru ╚Öi sare. Se adaug─â stoparea definitiv─â a incursiunilor devastatoare ale dacilor dincolo de Dun─âre, ├«n provinciile moesice, ca ╚Öi rolul, cel pu╚Ťin la fel de important, al acestui pinten, devenit o zon─â-tampon fortificat─â ╚Öi bine ap─ârat─â, ├«n calea migra╚Ťiilor care se anun╚Ťau deja dinspre stepa nord-pontic─â.  

traian jpg jpeg

Oricum ar sta lucrurile, numele ╚Öi gloria acestui ÔÇ×cel mai bun dintre ├«mp─âra╚ŤiÔÇŁ r─âm├ón legate pentru totdeauna de ╚Ťinuturile din interiorul arcului carpatic, pe care le-a ├«nscris durabil ├«n spa╚Ťiul civiliza╚Ťiei imperiale romane. Roma ÔÇô ora╚Öul prin excelen╚Ť─â al autorilor latini, Urbs, este ╚Öi azi martor al fastului triumfal pe care ├«mp─âratul l-a pus ├«n scen─â pentru a ├«nscrie ├«n memoria comun─â victoria contra dacilor: Forul lui Traian, av├ónd ├«n centrul s─âu Columna Traian─â, acest adev─ârat film sculptat ├«n piatr─â al campaniilor dacice, st─â m─ârturie p├ón─â azi pentru importan╚Ťa pe care a ╚Ťinut Traian s─â o confere victoriilor care i-au adus cele mai multe saluta╚Ťii imperiale, triumful ╚Öi epitetul de Dacicus. Constantin cel Mare, care i-a utilizat reliefurile pentru a-╚Öi ├«mpodobi arcul de triumf, spunea despre Traian c─â seam─ân─â cu iedera care cre╚Öte ├«n ne╚Ötire pe ziduri, din pricina nenum─âratelor inscrip╚Ťii care ├«l comemorau pe toate cl─âdirile de la Roma. Ammianus Marcellinus, care citeaz─â aceast─â prea pu╚Ťin prietenoas─â observa╚Ťie, o interpreteaz─â ├«n leg─âtur─â cu faptul c─â Traian ╚Öi-a atribuit ╚Öi gloria factice a unor edificii construite de al╚Ťii. De fapt, el terminase c├óteva cl─âdiri ├«ncepute de Domitian ÔÇô Odeonul, completat de Apollodor din Damasc, arhitectul lui Traian, iar Termele ÔÇ×lui TraianÔÇŁ erau, de fapt, o transformare ├«ntreprins─â de Domitian a palatului lui Nero, Domus Aurea, care devenea un edificiu deschis tuturor.

Cine era Traian? 

Marcus Ulpius Traianus s-a n─âscut ├«n ora╚Öul Italica, din provincia Baetica, acum 1960 de ani, ├«n septembrie 53 d.Hr. Izvoarele antice p─âstreaz─â amintirea faptului c─â adversarii ├«mp─âratului ├«i repro╚Öau acestuia c─â ar fi str─âin nu doar de Roma (╚Öi Vespasian fusese luat ├«n r├ós pentru originea lui italic─â, nu roman─â), ci chiar de Italia ╚Öi de latinitate ├«n genere, ├«n ciuda faptului c─â era descendent al unei vechi familii din ora╚Öul Tuder, din Umbria, care participase la colonizarea Hispaniei atunci c├ónd, dup─â r─âzboiul cu Hannibal, ├«n 206 ├«. H., Scipio Africanus l─âsase pe c├ó╚Ťiva dintre veteranii s─âi r─âni╚Ťi l├óng─â Sevilla, unde ace╚Ötia ├«ntemeiaser─â colonia roman─â Italica (azi Santiponce, ├«n sudul Spaniei). Spre deosebire de coloni╚Ötii greci, cet─â╚Ťenii romani care ├«ntemeiau o colonie ├«╚Öi p─âstrau ╚Öi-╚Öi transmiteau din genera╚Ťie ├«n genera╚Ťie calitatea ╚Öi privilegiile de cet─â╚Ťeni ai Romei, indiferent de domiciliu, a╚Öa c─â str─âmo╚Öii lui Traian ╚Öi ├«nsu╚Öi viitorul ├«mp─ârat erau doar hispanienses, domicilia╚Ťi ├«n Hispania, ╚Öi nu hispani, peregrini originari din Hispania.

Cet─â╚Ťean roman, deci, cu drepturi depline, Traian r─âm├óne totu╚Öi primul ├«mp─ârat care nu e n─âscut m─âcar ├«n Italia, cum fuseser─â Flavii, urma╚Öi ai unui arenda╚Ö de colectare a impozitelor din or─â╚Öelul Falacrina, de l├óng─â Reate, ├«n ╚Ťinutul Sabinilor, dac─â nu chiar la Roma, cum fuseser─â to╚Ťi iulio-claudienii ÔÇô reprezentan╚Ťi ai unora dintre cele mai vechi ╚Öi mai ilustre familii romane.

Roma, Italia, imperiul 

Semn clar al ├«ncheierii procesului de expansiune a cet─â╚Ťii Roma mult dincolo de hotarele ei tradi╚Ťionale, accesul acestor reprezentan╚Ťi ai Romei imperiale este ├«nso╚Ťit ├«nc─â din sec. I d.Hr. de l─ârgirea similar─â a bazei de recrutare a elitelor culturale ale imperiului, tot astfel cum, ├«n secolul urm─âtor, vom asista la recrutarea ├«mp─âra╚Ťilor ├«n╚Öi╚Öi din r├óndul elitelor romanizate ale provinciilor. Contemporan cu Traian, istoricul Tacitus, probabil el ├«nsu╚Öi originar dintr-o familie de coloni╚Öti romani din Gallia Narbonensis, a exprimat ├«n mai multe r├ónduri ├«n opera sa opinii favorabile acestui proces, ba chiar ╚Öi celui, complementar, de conferire a calit─â╚Ťii de cet─â╚Ťeni romani unor non-latini romaniza╚Ťi. Tacitus a reprodus ├«n Anale un discurs al ├«mp─âratului Claudius ÔÇô pe care altminteri nu l-a pre╚Ťuit din cale-afar─â ÔÇô care explica Senatului roman c─â for╚Ťa Romei st─â ╚Öi ├«n capacitatea cet─â╚Ťii de a asimila ╚Öi integra pe cei mai valoro╚Öi reprezentan╚Ťi ai neamurilor cu care venea ├«n contact, nu odat─â chiar ├«n conflict. O celebr─â inscrip╚Ťie descoperit─â la Lyon, ├«n plin teritoriu al provinciei Narbonensis, confirm─â autenticitatea relat─ârii lui Tacitus ╚Öi p─âstreaz─â un amplu rezumat al discursului original adresat de Claudius Senatului roman.

Exemplul patern  

Genealogia viitorului ├«mp─ârat ilustreaz─â succint aceste procese esen╚Ťiale ├«n istoria social─â a imperiului. Tat─âl lui Traian, Marcus Ulpius Traianus, pare a fi primul din familie cu o carier─â politic─â ╚Öi militar─â important─â, devenind senator ╚Öi comandant al legiunii a X-a Fretensis ├«n R─âzboiul Iudaic din 67-68 d.Hr., sub comanda viitorului ├«mp─ârat Vespasian, care ├«l recomand─â apoi pentru func╚Ťia consular─â ╚Öi ├«l ├«nscrie printre patricieni ÔÇô cea mai ├«nalt─â categorie nobil─â din ordinul senatorial. Ulterior, probabil ├«n anul 75, este desemnat guvernator al provinciei Syria ÔÇô cheia ├«ntregului Orient Apropiat atunci ca ╚Öi acum, iar apoi al provinciei sale natale, Baetica.

Traian ╚Öi-a ├«nso╚Ťit p─ârintele ├«n aceste misiuni, cel mai t├órziu ├«n timpul mandatului din Syria, c├ónd devine ofi╚Ťer sub comanda propriului s─âu tat─â. Este apoi ales mai ├«nt├ói quaestor ╚Öi apoi, ├«n 85, praetor la Roma, intr├ónd astfel ├«n Senat: e posibil ca la aceast─â perioad─â s─â se refere mai t├órziu Plinius cel T├ón─âr c├ónd scrie c─â Traian ÔÇ×a ├«mp─âr╚Ťit cu noi ÔÇô senatorii romani ostili lui Domitian ÔÇô ╚Öi via╚Ťa, ╚Öi primejdiile, ╚Öi fricileÔÇŁ. Dup─â asta, prime╚Öte comanda legiunii a VII-a Gemina, sta╚Ťionat─â la Legio (Leon), ├«n Hispania Tarraconensis. ├Än 88/89 d.H, la cererea expres─â a ├«mp─âratului Domitian, el ├«╚Öi conduce osta╚Öii ├«n Germania Superior, unde o r─âscoal─â condus─â de Saturninus punea ├«n pericol imperiul. De╚Öi Traian ajunge abia dup─â ├«nfr├óngerea rebelilor, Domitian e pl─âcut impresionat de rapiditatea ╚Öi zelul s─âu, r─âpl─âtindu-l cu un prim consulat ├«n anul 91.

Conjura╚Ťii  

├Än septembrie 96, Domitian este ├«ns─â asasinat de o conjura╚Ťie senatorial─â, care ├«l sus╚Ťine pentru func╚Ťia imperial─â pe b─âtr├ónul ╚Öi inofensivul jurist Marcus Cocceius Nerva, aclamat de Senat ╚Öi acceptat ├«n ultim─â instan╚Ť─â ╚Öi de pretorieni. De╚Öi Nerva avusese o carier─â politic─â ÔÇô mai ales civil─â ÔÇô destul de spectaculoas─â nu doar ├«n vremea lui Nero, ci ╚Öi sub cei trei Flavii, inclusiv sub Domitian, el e investit cu prestigiul unui opozant persecutat de ├«mp─âratul asasinat, pe care senatorii ├«l detestau din pricini pe care nu este aici locul s─â le analiz─âm ├«n am─ânunt. Ascenden╚Ťa ╚Öi firea ├«ns─â╚Öi a noului ├«mp─ârat garantau reluarea tradi╚Ťiei de bun─â ├«n╚Ťelegere ╚Öi colaborare ├«ntre ├«mp─ârat ╚Öi aristocra╚Ťia senatorial─â, a╚Öa cum se afirmase ea ├«n vremea lui Vespasian ╚Öi Titus. Pretorienii, care se temeau c─â ├«╚Öi vor pierde privilegiile acordate de ultimul dintre Flavii, ├«l silesc totu╚Öi pe ├«mp─ârat s─â-i execute pe comploti╚Ötii care ├«i oferiser─â purpura imperial─â. Nici comandan╚Ťii legiunilor de grani╚Ť─â nu erau lini╚Öti╚Ťi, a╚Öa c─â timiditatea lui Nerva, care ├«i sedusese pe senatori, se dovedea destul de riscant─â.

bani jpg jpeg

Acesta e contextul ├«n care b─âtr├ónul ├«mp─ârat ├«l adopt─â drept fiu ╚Öi succesor desemnat, ├«n octombrie 97, pe Traian, care exercita atunci mandatul de guvernator al Germaniei Superioare. La 1 ianuarie 98, Traian devine pentru a doua oar─â consul, ├«mpreun─â cu ├«mp─âratul ├«nsu╚Öi; acesta moare ├«ns─â ├«nainte de sf├ór╚Öitul aceleia╚Öi luni, l─âs├ónd imperiul mo╚Ötenire fiului s─âu adoptiv. Nepotul lui Traian, Hadrian ÔÇô Publius Aelius Hadrianus ÔÇô se gr─âbe╚Öte s─â ajung─â la Moguntiacum, ├«n Germania superioar─â, pentru a-i duce vestea proclam─ârii ca ├«mp─ârat.

Succesiunea imperial─â 

Adop╚Ťia era ├«nc─â din tradi╚Ťia republican─â o modalitate foarte frecvent─â prin care cet─â╚Ťenii romani ├«╚Öi asigurau succesiunea c├ónd nu aveau fii naturali de sex b─ârb─âtesc, dar care era ├«n acela╚Öi timp, al─âturi de c─âs─âtorii, ╚Öi un instrument care consolida leg─âturile dintre familiile de rang ├«nalt, apar╚Ťin├ónd a╚Öa-numitei nobilitas, p─âtura superioar─â a ordinului senatorial, format─â din familiile celor care exercitau consulatul.

Transferul puterii imperiale a reprezentat o problem─â extrem de dificil─â ├«nc─â pentru Augustus, care, formal, exercita o putere excep╚Ťional─â conferit─â de Senatul roman, ╚Öi, deci, tot formal, nu avea cum s─â o transmit─â unui succesor. Cu toate acestea, experien╚Ťa dramatic─â a r─âzboaielor civile izbucnite la moartea lui Caesar dovedea c─â puterea imperial─â devenise inevitabil─â, dar ╚Öi c─â e nevoie de reguli precise care s─â asigure o tranzi╚Ťie c├ót mai lin─â de la un ├«mp─ârat la altul. El ├«nsu╚Öi adoptat de unchiul s─âu Gaius Iulius Caesar, Augustus s-a str─âduit s─â-╚Öi asigure succesiunea ├«n fruntea imperiului prin adoptarea, r├ónd pe r├ónd, a nepo╚Ťilor s─âi ╚Öi apoi a lui Tiberius, fiul so╚Ťiei sale Livia din prima c─âs─âtorie. ├Än secolul care a urmat, succesiunea imperial─â a fost asigurat─â mai ales prin adop╚Ťie, uneori chiar atunci c├ónd existau succesori naturali, ca ├«n cazul urma╚Öilor lui Claudius.

Vespasian p─âruse a ├«nclina balan╚Ťa ├«n favoarea mo╚Ötenitorilor naturali, dar, odat─â cu asasinarea ultimului fiu al acestuia, Nerva revenise la ceea ce putem considera a fi, la aceast─â dat─â, aproape o tradi╚Ťie. ├Än aceea╚Öi vreme de altfel, Tacitus formuleaz─â chiar o doctrin─â a adop╚Ťiei ca modalitate de desemnare a celui mai bun dintre sucesorii posibili la purpura imperial─â, ├«n vreme ce Plinius cel T├ón─âr insist─â ├«ndelung asupra meritelor acestei forme de desemnare ├«n discursul solemn ÔÇô Panegyricus ÔÇô pe care ├«l roste╚Öte ├«n Senat ├«n ianuarie 100, c├ónd devine consul ├«mpreun─â cu Traian.

Virtu╚Ťi militare ╚Öi civilitas  

Noul ├«mp─ârat, acum numit Imperator Caesar Nerva Traianus Augustus, a fost acceptat f─âr─â vreo dificultate aparent─â, at├ót de Senat, c├ót ╚Öi de armat─â. E destul de clar c─â desemnarea lui de c─âtre Nerva era un soi de garan╚Ťie implicit─â a colabor─ârii acestor dou─â for╚Ťe fondatoare ale puterii imperiale. Forma specific─â a noului pact politic va fi imediat afirmat─â de noul ├«mp─ârat, care nu a ezitat ca, imediat dup─â asumarea prerogativelor func╚Ťiei supreme, s─â ├«i condamne la moarte pe pretorienii care ├«l siliser─â pe predecesorul s─âu s─â-i pedepseasc─â pe asasinii lui Domitian, ceea ce afirma nu doar refuzul rolului de arbitru al puterii imperiale pe care prea adesea ├«l jucase garda imperial─â, ci ╚Öi continuitatea ├«n raport cu opozi╚Ťia Senatului contra ultimului dintre Flavii. ├Än felul acesta, era atenuat─â ╚Öi amintirea, altminteri de net─âg─âduit, a faptului c─â Traian ├«╚Öi datorase ascensiunea ├«n cea mai mare parte protec╚Ťiei lui Domitian.

Panegiricul lui Plinius subliniaz─â cu o insisten╚Ť─â semnificativ─â aceast─â alian╚Ť─â ├«ntre armat─â ╚Öi Senat, ├«ntrupat─â ├«n persoana ├«mp─âratului. Pe de-o parte, el exagereaz─â meritele militare ale lui Traian, care, la data adopt─ârii sale de c─âtre Nerva, avusese o carier─â obi╚Önuit─â, altern├ónd comanda militar─â cu func╚Ťiile de administrare, ╚Öi nu se distinsese prin fapte excep╚Ťionale de arme; pe de alt─â parte, Panegiricul abund─â ├«n detalii ╚Öi argumente referitoare la excep╚Ťionala civilitas v─âdit─â de ├«mp─ârat mai ales ├«n rela╚Ťia sa cu Senatul. Etimologic, civilitas deriv─â de la civis, ÔÇ×cet─â╚ŤeanÔÇŁ ÔÇô ca ╚Öi rom├ónescul ÔÇ×politicosÔÇŁ, care provine de la grecescul polis, ÔÇ×cetateÔÇŁ ÔÇô dar une╚Öte ideea de cuviin╚Ť─â, respect ÔÇô ├«n cazul dat, respect fa╚Ť─â de Senat ╚Öi de tradi╚Ťia augustan─â a deferen╚Ťei formale fa╚Ť─â de aceast─â venerabil─â institu╚Ťie ÔÇô ╚Öi pe cea de superioritate a puterii civile fa╚Ť─â de cea militar─â.

├Änc─â Augustus f─âcuse eforturi importante pentru a atenua pe c├ót posibil percep╚Ťia rolului predominant pe care factorul militar ├«l juca ├«n noua alc─âtuire politic─â pe care o instaurase. Calitatea de imperator ÔÇô comandant militar suprem ÔÇô era esen╚Ťial─â pentru puterea imperial─â, ╚Öi genereaz─â chiar un prenume sui generis pentru cel dint├ói ├«mp─ârat, ale c─ârui tria nomina oficiale sunt, ├«ncep├ónd din anul 27 ├«.H., Imperator ÔÇô prenume, Caesar ÔÇô nume gentilic, Augustus ÔÇô cognomen. Acestora, Traian le va ad─âuga ╚Öi cognomenul Nerva al p─ârintelui s─âu adoptiv, precum ╚Öi a╚Öa-numitele cognomina ex virtute, nume personale datorate victoriilor ├«n b─ât─âlii: Germanicus din 97, Dacicus de la sf├ór╚Öitul anului 102, Parthicus din 114, ├«mpreun─â cu Optimus, ÔÇ×cel mai bunÔÇŁ, epitet care aduce inevitabil ├«n memoria oric─ârui locuitor al Imperiului, fie el roman sau nu, numele zeului celebrat ├«n ├«ntregul spa╚Ťiu controlat de Roma ÔÇô Iuppiter Optimus Maximus.

Cu toate acestea, comportarea noului ├«mp─ârat pare s─â contrazic─â, oarecum discret, dar indubitabil, imaginea de armonioas─â ├«mbinare a virtu╚Ťilor militare ╚Öi a celor civile pe care Plinius o construie╚Öte cu at├óta efort ├«n Panegiric. Desigur, discursul este mai degrab─â o ÔÇ×oglind─â a principeluiÔÇŁ dec├ót o relatare a faptelor reale ale acestuia, ├«n sensul c─â Plinius ├«mbrac─â ├«n ve╚Öm├óntul elogiului nu at├ót faptele lui Traian, c├ót mai degrab─â dezideratele sale ca exponent al viziunii senatoriale despre puterea imperial─â. Fapt e c─â, vreme de aproape doi ani, Traian r─âm├óne departe de Roma ÔÇô ╚Öi de senat ÔÇô inspect├ónd grani╚Ťa de la Dun─âre ╚Öi organiz├ónd manevre ├«n Pannonia.

statuie jpg jpeg

╚śi Vespasian continuase s─â-╚Öi exercite comanda ├«n estul imperiului, mai bine de un an dup─â ce devenise ├«mp─ârat, dar, spre deosebire de Traian, cel dint├ói dintre Flavii avea de dus la bun sf├ór╚Öit un r─âzboi. E foarte probabil c─â Traian, desemnat de Nerva pentru a da satisfac╚Ťie armatei, avea nevoie tocmai de aceea s─â-╚Öi consolideze prestigiul militar, destul de banal p├ón─â atunci: formula lui Plinius, ÔÇ×iubirea pentru taberele militareÔÇŁ a ├«mp─âratului, poate r─âspunde tocmai acestei inten╚Ťii. Pe de alt─â parte, e verosimil ca, av├ónd ├«n vedere apriga polemic─â st├órnit─â ├«n cercurile senatoriale ├«n jurul r─âzboiului dacic al lui Domitian, Traian s─â fi sim╚Ťit nevoia de a evalua personal problemele grani╚Ťei danubiene a imperiului. E greu de spus ├«n ce m─âsur─â el ar fi luat ├«nc─â dinainte ├«n calcul necesitatea unei solu╚Ťii militare definitive a amenin╚Ť─ârii dacice, dar e foarte probabil, ├«n schimb, c─â timpul petrecut ├«n Pannonia ╚Öi pe Dun─âre s─â-l fi convins de oportunitatea, dac─â nu chiar de necesitatea unui nou r─âzboi.

Oricum, cei doi ani de absen╚Ť─â sunt ╚Öi semnul unei puteri care se exercit─â la nivelul ├«ntregului imperiu, ╚Öi nu neap─ârat ├«n capitala acestuia: Traian se va afla ├«n afara Romei mai bine de jum─âtate din anii s─â de domnie, iar succesorii s─âi ├«l vor ├«ntrece, cel pu╚Ťin sub acest aspect.

Un principe accesibil 

├Äntoarcerea la Roma este ├«ns─â spectaculoas─â: ├«mp─âratul renun╚Ť─â la costumul ╚Öi la cortegiul militar care ├«l ├«nso╚Ťise p├ón─â atunci ╚Öi intr─â ├«n cetate pe jos, f─âr─â arme ÔÇô a╚Öa cerea o tradi╚Ťie str─âveche pe care predecesorii s─âi nu o prea respectaser─â ÔÇô ╚Öi face o adev─ârat─â baie de mul╚Ťime, salut├ónd cet─â╚Ťenii care ├«i ie╚Öiser─â ├«n ├«nt├ómpinare, pe fiecare dup─â rang, ne spune Plinius: pe senatori ├«i s─ârut─â, pe cavaleri ├«i salut─â rostindu-le fiec─âruia numele, ├«╚Öi recunoa╚Öte numero╚Öii clientes ╚Öi se v─âde╚Öte accesibil ╚Öi modest fa╚Ť─â de to╚Ťi.

S─ârutul cu care ├«mp─âratul ├«i ├«nt├ómpin─â pe senatorii veni╚Ťi s─â-l primeasc─â nu trebuie s─â ne surprind─â: aceasta era forma normal─â de salut ├«ntre membrii elitelor imperiului. Cicero identific─â pe sus╚Ťin─âtorii lui Clodius, du╚Ömanul lui, pentru c─â ace╚Ötia ├«l ├«nt├ómpin─â pe tribun s─ârut├óndu-l. ├Än tratatul Despre m├ónie (de Ira 2.24.1), Seneca imagineaz─â un personaj care se pl├ónge de impolite╚Ťea altuia: ÔÇ×nu m-a salutat cuviincios, nu mi-a ├«ntors s─ârutulÔÇŁ. Iar Martial se arat─â plictisit de mul╚Ťimea de ÔÇ×pup─âcio╚ÖiÔÇŁ, basiatores (Ep.11.98.1). Pe bun─â dreptate de altfel, c─âci ├«n vremea domniei lui Tiberius, acesta se v─âzuse obligat s─â interzic─â cotidiana oscula, s─ârutul cotidian, din pricina unei epidemii de mentagra, un fel de herpes contagios.

S─ârutul este prin excelen╚Ť─â un semn de intimitate, a╚Öa c─â ├«n╚Ťelegem de ce Plinius ╚Ťine s─â aminteasc─â de ├«nc├óntarea general─â fa╚Ť─â de ├«mbr─â╚Ťi╚Ö─ârile dintre senatori ╚Öi ├«mp─ârat (Pan.23.1) Mai mult chiar: tot Plinius (Pan.24.2) ├«l laud─â pe Traian ╚Öi fiindc─â nu i-a silit pe cet─â╚Ťeni s─â-i ├«mbr─â╚Ťi╚Öeze picioarele, ╚Öi nici nu le-a oferit m├óna spre a fi s─ârutat─â. Dup─â Suetonius (Gaius 56.2), Caligula se str─âduia s─â-╚Öi ├«njoseasc─â du╚Ömanii oferindu-le m├óna s─â fie s─ârutat─â.

Tot ├«n acest dispozitiv simbolic al egalit─â╚Ťii, invita╚Ťia la cin─â, adresat─â de ├«mp─ârat unor senatori, joac─â un rol foarte important. Banchetul ÔÇô sumposion ├«n greac─â, convivium ├«n latin─â ÔÇô presupune o ├«ntreag─â scenografie a parit─â╚Ťii participan╚Ťilor ╚Öi genereaz─â explicit amicitia, philia convivilor. Cum scria Plutarh, ÔÇ×cina e o manifestare democratic─â, nu are vreun loc mai ├«nalt, ca un fel de acropol─â unde cel bogat s─â se lungeasc─â ╚Öi s─â domine pe cei de rang mai modestÔÇŁ (Mor. 616dÔÇôf). Faptul c─â Traian avea casa deschis─â ╚Öi masa ├«ntins─â pentru to╚Ťi (Pan. 49.5) este de aceea c├ót se poate de l─âudabil pentru panegirist, cu at├ót mai mult cu c├ót exprimarea liber─â a comesenilor venea ├«n contrast cu tristele experien╚Ťe din vremea lui Domitian.

Acest tip de comportament, cvasi-codificat ├«n secolul de c├ónd experien╚Ťa imperial─â se instalase tot mai solid ├«n rela╚Ťia sa cu ordinele privilegiate ale Romei, v─âde╚Öte acea civilitas de care vorbea Plinius ÔÇô conven╚Ťia unanim acceptat─â dup─â care ├«mp─âratul se purta de parc─â ar fi fost un simplu cet─â╚Ťean, iar supu╚Öii, de parc─â l-ar fi crezut, dar l─âs├ónd totu╚Öi s─â se vad─â, prin chiar gratitudinea ╚Öi admira╚Ťia lor, c─â ╚Ötiu prea bine care e adev─ârul.

Traian declar─â ├«nc─â din acest moment inaugural c─â nici un ÔÇ×om de bineÔÇŁ nu va avea de ce s─â se team─â c─â ar putea fi executat sau privat de libertate, ╚Öi ├«n fapt ├«n timpul domniei sale nu s-au ├«nregistrat dec├ót dou─â episoade soldate cu condamn─âri pentru ├«nalt─â tr─âdare, dintre care unul, cel pu╚Ťin, a fost judecat de Senat, nu de ├«mp─ârat.

Tradi╚Ťia contemporan─â, chiar dincolo de cea apologetic─â, de felul Panegiricului sau discursurilor Despre regalitate ale lui Dion din Prusa, ├«i recunoa╚Öte de altfel lui Traian modera╚Ťia ╚Öi condescenden╚Ťa fa╚Ť─â de Senat. P├ón─â ╚Öi Tacitus, a c─ârui atitudine critic─â ├«n raport cu institu╚Ťia imperial─â este bine cunoscut─â, nu consemneaz─â nici m─âcar ├«n treac─ât rezerve fa╚Ť─â de ilustrul s─âu contemporan, chiar dac─â nu-i dedic─â nici vreun elogiu. Abia dac─â un autor sau altul ÔÇô Fronto, de exemplu ÔÇô aminte╚Öte de prea v─âdita ├«nclina╚Ťie a lui Traian pentru b─âutur─â sau pentru compania efebilor.

O polemic─â ├«nt├órziat─â 

Cu at├ót mai frapant este faptul c─â un text cu mai bine de 200 de ani posterior epocii lui Traian, dialogul Cezarii al ├«mp─âratului Iulian Apostata, p─âstreaz─â urmele unei tradi┼úii pertinente pentru o polemic─â ├«n jurul r─âzboaielor de cucerire. Pasajul din Caesares este una din foarte rarele atest─âri ale adversit─â┼úii fa┼ú─â de Traian ┼či de cuceririle lui. Retorica ce calific─â domnia lui Domitian drept o tiranie generatoare de neputin┼ú─â ┼či descompunere ÔÇô Traian ├«nsu┼či spune, ├«n cuvintele lui Iulian, ÔÇ×dup─â ce am asumat conducerea unui imperiu parc─â anesteziat, sub narcoz─â ┼či disolut din pricina tiraniei prea ├«ndelungateÔÇŁ ÔÇô dateaz─â destul de precis tradi┼úia pe care se ├«ntemeiaz─â textul lui Iulian c├óndva ├«n primii ani ai lui Traian. ├Än acest cadru, devine semnificativ─â opozi┼úia pe care textul Apostatului o instituie explicit, ├«ntre excesele r─âzboinice ale lui Traian ┼či tradi┼úia augustan─â a fluviilor ca hotare naturale ale Imperiului, amplificat─â prin prezentarea ostil─â a lui Traian, ironizat ca be┼úiv ┼či nu at├ót ignorant, c├ót prea lene┼č ÔÇô ┼či prea mahmur ÔÇô pentru a rosti discursuri bine construite.

Textul lui Iulian este una dintre pu┼úinele m─ârturii ale unei polemici pe tema transform─ârii Daciei, apoi ┼či a teritoriilor cucerite ├«n preliminariile r─âzboiului cu par┼úii, ├«n provincii ale Romei. Ruptura dintre Traian ┼či Hadrian ├«n acest domeniu esen┼úial al definirii puterii imperiale nu a fost provocat─â ├«ns─â, ca ├«n cazul lui Augustus, de vreo catastrof─â militar─â, ceea ce tinde s─â dovedeasc─â faptul c─â ideea unei ├«n┼úelepte limit─âri a teritoriilor, corelat─â cu o mai bun─â administrare a acestora, fusese elaborat─â ca proiect politic, nu ca solu┼úie de avarie, cu mult ├«nc─â ├«nainte ca Hadrian s─â o pun─â ├«n practic─â.

senat jpg jpeg

├Än ciuda faptului c─â activitatea militar─â a lui Traian este de departe cea mai vast─â ╚Öi mai novatoare de la constituirea imperiului sub Augustus, decizia de a purta un nou r─âzboi cu dacii mai avea o component─â generatoare de posibile conflicte politice: ├«ntreaga propagand─â senatorial─â contra lui Domitian denun╚Ťase r─âzboiul dacic purtat de acesta drept zadarnic, st├órnit doar de delirul de grandoare al unui ├«mp─ârat ilegitim. Un vast aparat de propagand─â literar─â ┼či vizual─â s-a pus ├«n mi┼čcare pentru a dovedi c─â r─âzboiul dacic al lui Domitian fusese o fars─â p─âgubitoare pentru Roma. Or, Traian s-a v─âzut adus s─â justifice propriile sale r─âzboaie dacice, unde ├«l urma de fapt la foarte scurt─â vreme pe Domitian, a c─ârui conduit─â tiranic─â trebuia, pe de alt─â parte, s─â o accentueze permanent pentru ca propria sa legitimitate imperial─â s─â nu fie pus─â sub semnul ├«ntreb─ârii.

Investit cu purpura imperial─â tocmai ca exponent al componentei militare a puterii, Traian ├«ncerca s─â transmit─â imaginea unui militar supus f─âr─â rezerve autorit─â┼úii superioare a Cet─â┼úii ┼či care nu e soldat dec├«t ├«n m─âsura ├«n care patria i-o cere. ├Än Panegiricul lui Pliniu, aceasta este tema recurent─â care organizeaz─â elogierea ├«mp─âratului.

O spinoas─â problem─â de imagine 

├Än acest context, reluarea r─âzboiului cu dacii reprezenta f─âr─â ├«ndoial─â o spinoas─â problem─â politic─â. Efigiile ╚Öi devizele emisiunilor monetare din primii ani de domnie a lui Traian dovedesc c─â temele majore ale politicii externe promovate de Domitian sunt men╚Ťinute aproape f─âr─â varia╚Ťie. ├Än anii 100/101, ├«n imediata proximitate a primului r─âzboi dacic, tema cuceririi durabile ┼či a constituirii unor noi provincii nu este ├«ns─â enun╚Ťat─â. Senatul este atras ├«n dispozitivul de preg─âtire a ofensivei la Dun─âre, Traian insist├ónd pentru ca Decebal s─â-╚Öi trimit─â solii la Roma pentru a negocia cu Senatul termenii p─âcii dup─â primul r─âzboi, ceea ce duce la rolul foarte vizibil al venerabilei institu╚Ťii ├«n preg─âtirea ╚Öi declan╚Öarea celui de-al doilea r─âzboi dacic: Senatul ├«l va declara oficial pe Decebal hostis Populi Romani, du╚Öman al poporului roman, declan╚Ö├ónd astfel ostilit─â╚Ťile care se vor ├«ncheia ├«n 106.

├Än Panegiric, Plinius evoc─â doar premoni┼úia unui sobru ┼či binemeritat triumf, pe care Traian nu se gr─âbe┼čte s─â-l provoace, dar pe care va fi adus s─â-l celebreze, fiind mai ├«nt├ói silit s─â poarte un r─âzboi a c─ârui victorie ├«i este sortit─â dintru ├«nceput.

├Ämp─ârat sau o╚Ötean? 

Nu voi reface aici tabloul confrunt─ârilor militare dintre romani ╚Öi daci, c─âci tema mea este cea a personalit─â╚Ťii ├«mp─âratului, nu a istoriei militare romane ├«n ansamblu. Unul dintre izvoarele care ar fi putut sta m─ârturie ├«n acest sens, memoriile de r─âzboi ale medicului personal al lui Traian, Criton, s-a pierdut aproape cu totul. Din considerente pe care nu le mai reiau aici , am ├«ns─â convingerea c─â Istoriile romane ale lui Dio Cassius au folosit mult mai mult dec├ót se crede ├«ndeob╚Öte opera lui Criton, ╚Öi c─â exist─â posibilitatea ca o sum─â de detalii din c─âr┼úile 67 ┼či 68 ÔÇô transmise exclusiv prin epitome t├órzii ÔÇô s─â-┼či fi avut originea ├«n Geticele acestuia.

Rezumatele din opera lui Dio Cassius atest─â o construc┼úie ├«n contrapunct, ├«n care faptele ├«mp─âratului Traian sunt cu at├ót mai demne de admira┼úie cu c├ót contrasteaz─â mai pregnant cu falsele ispr─âvi ale lui Domitian, care cheltuise nes─âbuit banii Romei ├«narm├óndu-i de fapt pe daci , ├«n opozi┼úie cu Traian, care aduce la Roma nu numai gloria adev─ârat─â, ci ┼či aur ┼či sclavi ├«n cantit─â┼úi uluitoare . ├Än contrast, iar─â╚Öi, cu Domitian, care huzurea ├«n timp ce armata roman─â trudea prin trec─âtorile Daciei , Traian ├«mparte cu o┼čtenii s─âi toate greut─â┼úile unor campanii grele, lente, dar de o eficacitate necru┼ú─âtoare . ├Än fine, grandoarea lui Traian e cu at├ót mai evident─â, cu c├ót se m─âsoar─â cu un adversar mai puternic: portretul lui Decebal care a supravie┼úuit ├«n textul excerptat al lui Dio Cassius are toate datele pentru a proveni de la Criton.

Tot a╚Öa, pasajul despre Traian care ├«┼či sf├ó┼čie ve┼čmintele ca s─â panseze r─ânile solda┼úilor are toate ┼čansele de a proveni din ├«nsemn─ârile medicului Criton . O a treia categorie de texte ├«nglobate ├«n relatarea lui Dio Cassius ┼či care au toate ┼čansele de a proveni din Geticele lui Criton sunt considera┼úiile referitoare la planurile strategice ale lui Traian, la viziunea acestuia cu privire la r─âzboaiele dacice ┼či la ethosul acestora, at├ót ca atare, c├ót mai ales ├«n compara┼úie cu ceea ce e denigrat ca e┼čecul lui Domitian . Aceste accente polemice, respectiv apologetice, provin f─âr─â nici o ├«ndoial─â dintr-un text apropiat ├«n timp de asasinarea ultimului dintre Flavii ┼či de ascensiunea lui Traian, ┼či sursa lor cea mai probabil─â r─âm├«n comentariile lui Criton, abil curtean ╚Öi confident al ├«mp─âratului. Un asemenea personaj putea scrie ├«n chipul cel mai firesc c─â Traian, care ÔÇ×se distingea mai cu seam─â prin sim┼úul drept─â┼úii, b─ârb─â┼úie ┼či simplitatea modului s─âu de a fi, avea un trup v├ónjos ÔÇô c─âci ├«ncepuse s─â domneasc─â la v├órsta de 42 de ani ÔÇô ┼či ├«nfrunta greut─â┼úile la r├ónd cu to┼úi ceilal┼úi, ├«n─âl┼ú├óndu-se ├«ns─â de-asupra tuturor ├«n ce prive┼čte sufletul, ca unul care nici nu se av├ónta cu nes─âbuin┼úa tinere┼úii, nici nu se poticnea din pricina b─âtr├óne┼úiiÔÇŁ .

Tot Plinius cel T├ón─âr relateaz─â, de ast─â dat─â ├«ntr-una din Epistulele sale, care citeaz─â un poem ├«nchinat ├«mp─âratului de un apropiat al s─âu, un elogiu foarte asem─ân─âtor: poetul ├«l ├«nf─â╚Ťi╚Öeaz─â pe ├«mp─ârat trudind um─âr la um─âr cu simplii solda╚Ťi, prietenos cu ofi╚Ťerii, str─âduindu-se nu pentr glorie, ci pentru pace. ├Än schimb, pe o friz─â acum inserat─â ├«n Arcul lui Constantin cel Mare, acela╚Öi Traian domin─â prin dimensiuni ╚Öi solemnitate toate celelalte figuri ├«n afara zei╚Ťelor Victoria ╚Öi Virtutea, care ├«l ├«nso╚Ťesc ca pe un egal.

Primus inter pares sau st─âp├ón? 

├Än fond, chiar dac─â e nem─ârturisit─â, exist─â o tensiune ├«ntre portretul senatorial al ├«mp─âratului ╚Öi un num─âr destul de important de ├«mprejur─âri ├«n care statura imperial─â dep─â╚Öe╚Öte vizibil datele acestui portret ideal. Fronto observ─â c─â nici m─âcar Nero sau Domitian nu au organizat jocuri at├ót de costisitoare ca ale lui Traian. Forul lui Traian dep─â╚Öe╚Öte suprafe╚Ťele reunite ale tuturor pie╚Ťelor publice construite la Roma de Augustus, Vespasian ╚Öi Nerva, puse cap la cap. Este de departe cel mai mare monument comemorativ din istoria imperiului, iar Columna, av├ónd ├«n v├órf statuia lui Traian, e construit─â ╚Öi ca monument funerar al ├«mp─âratului, a c─ârui urn─â va fi astfel depus─â ├«n interiorul spa╚Ťiului consacrat, pomoerium, al Urbei, conferindu-i un statut eroic aparte.

Tot astfel, afirmarea public─â tot mai pronun╚Ťat─â a ideii de familie imperial─â dep─â╚Öe╚Öte de fapt experien╚Ťele predecesorilor ├«n aceast─â direc╚Ťie, contrazic├ónd portretul doamnelor din preajma lui Traian ÔÇô so╚Ťia sa, Plotina, sora sa, Ulpia Marciana ÔÇô ambele divinizate dup─â moarte, ╚Öi nepoata sa, Matidia, care prime╚Öte ╚Öi ea titlul solemn de Augusta. Gentiliciul personal al ├«mp─âratului se reg─âse╚Öte at├ót ├«n numele noii capitale a Daciei, Colonia Ulpia Traiana Sarmizegethusa, ├«n cel al Basilicii Ulpia din forul lui Traian de la Roma, dar ╚Öi ├«n numele a mii de beneficiari ai drepturilor de cet─â╚Ťean roman conferite de c─âtre Traian.

├Än coresponden╚Ťa sa oficial─â cu Traian, c─âruia ├«i cere sfatul ├«n calitatea sa de guvernator al provinciei Bithynia, Plinius cel T├ón─âr i se adreseaz─â cel mai adesea cu apelativul ÔÇ×domineÔÇŁ, ÔÇ×st─âp├óneÔÇŁ . Odinioar─â, urm├ónd exemplul ├«ntemeietorului imperiului (Suet.Aug.53.1), Tiberius mustra ├«n public pe cel care ├«l numise dominus (Suet. Tib.27; Tac. Ann.2.87). Era firesc ca ├«mp─âra╚Ťii s─â evite conota╚Ťiile primejdioase ale unui cuv├ónt folosit ├«n adres─ârile sclavilor c─âtre st─âp├ónii lor.

Sucesorul lui Nerva sau succesorul lui Alexandru? 

Asociat ├«nc─â din discursurile Despre Regalitate ale lui Dion din Prusa cu amintirea lui Alexandru cel Mare, Traian pare animat de dorin╚Ťa obsesiv─â de a ├«ntrece faptele de glorie ale Macedoneanului atunci c├ónd porne╚Öte ├«n marea expedi╚Ťie contra Par╚Ťilor, astfel ├«nc├ót b─ânuiala c─â e m├ónat ├«n lupt─â nu at├ót de considerente strategice, c├ót de o ambi╚Ťie devorant─â, se va fi trezit ├«n mintea multora dintre contemporani.

E ├«ns─â destul de probabil, dac─â examin─âm toate aceste date contradictorii dincolo de considerente de psihologie individual─â, c─â acest portret contrastant ilustreaz─â de fapt o faz─â de maturitate a institu╚Ťiei imperiale ╚Öi a imperiului ├«nsu╚Öi: un moment ├«n care societatea roman─â, inclusiv elitele politice tradi╚Ťionale, tot mai dependente de favorurile principelui, s-au adaptat ╚Öi ca mod de g├óndire, ╚Öi ca mod de ac╚Ťiune, raporturilor de putere caracteristice pentru imperiu, foarte probabil ╚Öi fiindc─â acum elitele provinciale se afirm─â tot mai mult ca baz─â a puterii imperiale.

Progresul semnificativ al ordinului ecvestru ca furnizor de resurse umane pentru administrarea imperiului, care se accentueaz─â sub Traian ╚Öi va deveni predominant─â ├«n vremea succesorului acestuia, exprim─â ├«n cel mai ├«nalt grad transformarea institu╚Ťiei imperiale ├«n aparat de stat, ceea ce ╚Öi explic─â de fapt pacea instaurat─â ├«ntre principe ╚Öi elitele politico-militare ale imperiului. ├Än epoca lui Traian sunt atesta╚Ťi epigrafic primii mari administratori de rang ecvestru ÔÇô a rationibus, ab epistulis ÔÇô anun╚Ť├ónd deja generalizarea acestui tip de func╚Ťie public─â din vremea lui Hadrian.

Astfel lua sf├ór╚Öit tradi╚Ťia mo╚Ötenit─â de primii ├«mp─âra╚Ťi din epoca republican─â, dup─â care auxiliarii acestui magistrat suprem care e principele sunt sclavii ╚Öi liber╚Ťii s─âi ÔÇô o tradi╚Ťie care suscitase revolta senatorilor, de╚Öi avea nenum─ârate precedente ├«n func╚Ťionarea magistraturilor ├«n perioada republican─â. Acum ├«ns─â, senatorii se confruntau direct cu aceste personaje de condi╚Ťie inferioar─â, care aveau ├«ns─â adesea mai mult─â putere efectiv─â ÔÇô poate ╚Öi mai mult─â competen╚Ť─â ÔÇô dec├ót ilu╚Ötrii descenden╚Ťi ai Valeriilor sau Publiilor din trecut.

Traian ├«nsu╚Öi condamna f─â╚Ťi╚Ö aceast─â practic─â inaugurat─â pe scar─â larg─â de Claudius. Unui petent care se sfia s─â atace decizia unui libert al ├«mp─âratului, acesta ├«i spune ÔÇ×fii lin╚Ötit, nici eu nu sunt Claudius, nici el nu e PolyclitusÔÇŁ. De aceea, ├«mp─âratul nume╚Öte administratori de rang ├«nalt din r├óndul ordinului ecvestru, inaugur├ónd constituirea unei adev─ârate administra╚Ťii publice, cu tehnicieni nu odat─â de mare talent, cu trepte clar definite ale unei cariere, ╚Öi care a generat o birocra╚Ťie profesionist─â f─âr─â de care imensa ma╚Öin─ârie a imperiului, a provinciilor, a armatei ╚Öi a aprovizion─ârii, a coresponden╚Ťei imperiale ├«n fine, nu ar fi putut supravie╚Ťui.

O practic─â suspect─â 

Una dintre cele mai interesante sec╚Ťiuni din cartea a X-a a Epistolelor lui Plinius este reprezentat─â de schimbul de scrisori dintre guvernatorul Bithyniei ╚Öi ├«mp─ârat pe tema cre╚Ötinilor din provincie. E c├ót se poate de evident c─â Plinius nu are nicio ezitare ├«n a califica drept cel pu╚Ťin neautorizate conventiculele cre╚Ötine de la Nicomedia ╚Öi din alte centre ale provinciei, dar vrea s─â afle cum s─â procedeze ├«n leg─âtur─â cu cei denun╚Ťa╚Ťi ca ├«nchin─âtori ai acestei credin╚Ťe: s─â considere c─â simpla apartenen╚Ť─â la sect─â, fie ea activ─â sau nu, e o crim─â, ori s─â ia ├«n considerare doar actele efective?

El ├«l informeaz─â pe ├«mp─ârat c─â i-a pus la ├«ncercare pe cei suspec╚Ťi, cer├óndu-le s─â invoce zeii Romei cu o formul─â ritual─â, s─â aduc─â ofrande efigiei ├«mp─âratului ╚Öi s─â blesteme numele Domnului. Dincolo de toate, suspiciunea de conspira╚Ťie r─âm├óne mereu prezent─â, ├«n ciuda faptului c─â, nici sub tortur─â, Plinius nu izbutise s─â afle vreo dovad─â de subversie ╚Öi uneltiri ├«n aceste collegia illicita ale noii credin╚Ťe.

Sfaturile ├«mp─âratului sunt dintre cele mai echilibrate. El ├«i cere lui Plinius s─â nu ia ├«n considerare ├«n niciun caz denun╚Ťurile anonime, iar ├«n cele pentru care o persoan─â demn─â de ├«ncredere ├«╚Öi asum─â r─âspunderea, s─â cear─â suspec╚Ťilor un singur lucru, ╚Öi anume s─â aduc─â jertfe de s├ónge pentru Roma. Abia dac─â ace╚Ötia persevereaz─â ├«n a refuza sacrificiul, s─â-i judece s─â s─â-i condamne ├«n virtutea lex maiestatis,

Sf├ór╚Öitul unei epoci 

Traian pornea plin de speran╚Ťe ╚Öi animat de o grandioas─â viziune ├«n r─âzboiul din Orient. Cur├ónd ├«ns─â victoriile lui se vor v─âdi precare. Bolnav, nu se decide totu╚Öi s─â-╚Öi desemneze un succesor ÔÇô c├ónd Alexandru cel Mare ezita ╚Öi el, regele macedonean abia trecuse de 30 de ani, ├«n vreme ce Traian atinsese, ├«n termeni antici cel pu╚Ťin, v├órsta senectu╚Ťii ÔÇô ╚Öi abia pe patul de moarte ├«l adopt─â pe Hadrian; b├órfa care a circulat din plin atunci a fost aceea c─â ├«mp─âratul de fapt murise f─âr─â urma╚Ö, ╚Öi c─â doar Plotina avusese ini╚Ťiativa de a sus╚Ťine c─â, in articulo mortis, Optimus Princeps ├«l desemnase pe Hadrian.

Oricare va fi fost adev─ârul, prea pu╚Ťini erau aceia dispu╚Öi s─â redeschid─â r─ânile unei lupte pentru putere, ╚Öi, aproape f─âr─â excep╚Ťie, legitimitatea lui Hadrian a fost recunoscut─â, asigur├ónd astfel Romei ├«nc─â multe decenii de lini╚Öte intern─â.

Astfel, ├«mp─âratul Traian, care personific─â, din unghiul de vedere al istoricului rom├ón, integrarea ╚Ťinuturilor dintre Carpa╚Ťi ╚Öi Dun─âre ├«n Imperiu, personific─â deopotriv─â ╚Öi apogeul atins de civiliza╚Ťia roman─â ├«n momentul ei de maxim─â expansiune.