Toma Cantacuzino, marele spătar al lui Constantin Brâncoveanu care a ajuns general în cavaleria imperială rusă

Fiu al lui Matei aga Cantacuzino și al Bălașei Drugănescu, Toma Cantacuzino s-a născut în 1670. După mamă, el era strănepotul lui Radu Șerban, domn al Țării Românești în trei rânduri, între 1601-1611, iar după tată era văr cu Constantin Brâncoveanu. În timpul domniei acestuia din urmă Toma Cantacuzino a făcut o spectaculoasă carieră dregătorească, de la logofăt al doilea (1693) la mare postelnic (1704-1706) și mare spătar (1706-1711), ajungând să aibă sub comanda sa întreaga cavalerie ușoară a domnitorului. De asemenea, el a îndeplinit solii la Poartă (1704) și la Brașov (1709).

Toma a rămas orfan de ambii părinți de la o vârstă fragedă, însă a fost crescut și educat în casa unchiului său după tată, Șerban Cantacuzino. La vremea sa, Toma apare menționat împreună cu alți fii de boieri frecventând cursurile superioare ale Academiei Domnești din incinta Mânăstirii „Sf Sava” din București, iar secretarul italian a lui Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro îl descria pe Toma ca fiind un om curajos cu o vastă cultură și un bun cunoscător al limbii latine și italiene, scrie muzeograful Petre Vlad, pe pagina de Facebook a Muzeului "Conacul Pană Filipescu" din Filipeștii de Târg. 

El a participat, alături de părinții săi, la zidirea bisericii „Trei Ierarhi” din Filipeștii de Pădure, construcție începută de tatăl său și finalizată după moartea acestuia. De asemenea, Toma Cantacuzino a construit și Adormirea Maicii Domnului din Poiana Câmpina, pe o moșie moștenită de la tatăl său. Biserica mănăstirească a fost împrejmuită cu un zid de apărare ce rezistă și astăzi.

A trecut de partea lui Petru cel Mare, fără aprobarea lui Constantin Brâncoveanu

Cu ajutorul stolnicului Constantin Cantacuzino, șeful Cancelariei Domnești, Toma a avut prilejul să cunoască de tânăr activitatea agenților străini, în care păstrarea secretului era esențială pentru reușita unei acțiuni și să descopere prezența unor agenți români precum frații brașoveni David și Toader Corbea, primul devenind din 1703 reprezentant diplomatic permanent al Țării Românești la Moscova.

Toma Cantacuzino după portretul votiv din biserica de la Drugănești (foto: Facebook / Muzeul Conacul Pană Filipescu)

Datorită părerilor sale potrivnice Porții, Toma a fost contactat de cancelarul rus Gavriil Golovkin, prin intermediul unchiului său, Constantin stolnicul, ce purta o corespondență cu Țarul Petru cel Mare. Diplomatul rus l-a informat pe spătarul Cantacuzin despre inițiativele militare antiotomane ale Rusiei și alianța acesteia cu Moldova condusă de ruda sa Dimitrie Cantemir.

În timp ce Țarul își pregătea forțele pentru expediția militară din vara anului 1711, diplomații ruși și-au înmulțit în lunile mai și iunie contactele cu marele spătar Toma, ținute în secret față de Constantin Brâncoveanu. În condițiile înaintării armatei rusești condusă de Feldmareșalul Boris Șeremetiev, pe malul drept al Prutului, la sud de Iași, Toma Cantacuzino, exponentul unei grupări boierești potrivnice reținerilor lui Brâncoveanu, a venit la 22 iunie în tabăra rusă cu opt unități de cavalerie munteană, fără aprobarea Domnului țării.

Două zile mai târziu, Toma s-a înfățișat lui Petru I la Iași, iar Țarul l-a numit General-Maior, oferindu-i un regiment de cavalerie intitulat „Tambulscoi-Dragonscoi Polc” precum și 5.000 de soldați, iar împreună cu generalul Carl Ewald von Rönne, i s-a dat ordin să captureze cetatea Brăila, pe atunci raia otomană. După cucerirea Brăilei, la 25 iulie 1711, Toma s-a întors la casa lui de la Filipeștii de Pădure, unde a primit vestea încheierii păcii dintre Sultan și Țar, în urma eșecului armatei ruse la Bătălia de la Stănilești (18-22 iulie 1711).

Toma Cantacuzino a ajuns la Moscova împreună cu Dimitrie Cantemir

Temându-se să meargă prin țară după suveranul Romanov, spătarul Cantacuzin a fugit în Transilvania, la Brașov, urmând de acolo să plece spre Rusia. În luna februarie a anului 1712, Toma Cantacuzino și fostul Domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, ajunseseră la Moscova, unde Țarul Petru le recunoaște rangurile aristocratice oferindu-le funcții importante precum și case și moșii întinse. 

Cantemir devine Ministru de Externe, iar Toma a primit titlul de conte și a fost numit General Maior în cavaleria imperială rusă, beneficiind de o soldă militară de 3200 de ruble. La sfârșitul anului 1712, Țarul i-a încredințat formarea unui corp de cavalerie compusă din cazaci ce s-a remarcat în lupte împotriva tătarilor, aliați ai Turciei. În 1713, acest corp de cazaci a fost desființat, generalul român primind ordin să înființeze cinci regimente de dragoni. Totodată Toma a organizat o rețea de informatori prin intermediul căreia a întreținut relații secrete cu Țara Românească și Curtea Domnitorului român.

După înlăturarea lui Ștefan Cantacuzino (25 decembrie 1715), noul Domn, Nicolae Mavrocordat a confiscat toate moșiile Cantacuzinilor, iar soția lui Toma, Maria, fiica cămărașului Udrea din Vai-de-ei, și fiul lor Constantin, ambii rămași în Valahia, au fugit în taină la Brașov în luna ianuarie a anului 1716. Luând la cunoștință aceste informații, Generalul Maior român, cu știrea Țarului, a plecat în Transilvania pentru a se reuni cu familia și a-i aduce în Rusia, ajungând în cele din urmă la Moscova în luna mai a anului 1717. 

Macheta conacului „Toma Cantacuzino” din Filipeștii de Pădure se află în patrimoniul Muzeului „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg și face parte din expoziția sa permanentă (foto: Facebook / Muzeul Conacul Pană Filipescu)

Apoi Toma a ajutat-o și pe văduva lui Ștefan Cantacuzino, Doamna Păuna, care după o evadare dramatică pe mare de la Constantinopol, în ianuarie 1716, trecând prin Regatul celor Două Sicilii, Vatican, Florența, Bologna, Veneția și Viena, primită de Papă și de Țar, a ajuns în cele din urmă, cu cei doi fii ai săi, în 1720, în Rusia, unde a rămas până la 1725.

Între timp, Toma Cantacuzino, care primise de la Petru I titlul de Consilier de Stat, a fost însărcinat în luna decembrie a anului 1720 să conducă lucrările Canalului Marea Baltică-Marea Azov (Marea Neagră), începând din lacul Ladoga. Lucrarea era una militarizată participând zece regimente de dragoni din Ucraina și 12.500 de cazaci, însă clima nordică, pământul dur și munca grea au făcut numeroase victime. Însăși sănătatea lui Toma începu să se deterioreze.

În luna decembrie a anului 1721, Toma moare în drum spre Moscova. Pe 22 ianuarie 1722, generalul Cantacuzin avusese parte de o ceremonie funerară fastuoasă, la care a participat însăși Țarul Petru I. Trupul neînsuflețit a fost depus la Mânăstirea Sf. Nicolae din Moscova.