Ștefan Minovici (© viata-medicala.ro)

Ștefan Minovici, un pionier al farmaciei românești

📁 Biografii
Autor: Ionuț Banu / Muzeul Nicolae Minovici

Profesorul Ştefan Minovici s-a născut la data de 18 iulie 1867 la Râmnicu Sărat, iar la data de 29 decembrie 1935, la vârsta de 68 de ani s-a stins din viață. După absolvirea Liceului „Sf. Sava“ din Bucureşti, a urmat cursurile Facultăţii de Știinţe Fizico-chimice ale Universităţii din Bucureşti, obţinând licenţa în anul1893, iar doctoratul l-a obținut în cadrul Universității din Berlin, sub conducerea marelui chimist Emil Fischer, obţinînd titlul de doctor în chimie în anul 1897.

În tot acest timp, a fost preparator la Liceul ,,Sf. Sava“, în cadrul catedrei de chimie, asistent la Institutul de Chimie din Bucureşti, sub conducerea prof. dr. C. Istrate şi la Institutul de Chimie din Berlin, al cărui conducător era prof. E. Fischer, scrie Muzeul Nicolae Minovici, pe pagina de Facebook a instituției.

Întors în ţară, a fost numit Chimist legist al Institutului de Medicină legală din Bucureşti, unde a activat până în 1911. În 1897, în urma unui concurs, a fost numit profesor agregat la Catedra de Chimie analitică în cadrul Facultății de Medicină din Bucureşti, Secţia farmacie, unde a funcţionat până în 1924, când a fost transferat la Catedra de Chimie organică de la Facultatea de Știinţe din Bucureşti, pe care a condus-o până la moarte.

Programul de lucru al profesorului atât în învăţământ, cât şi în domeniul farmaciei poate fi concretizat pe mai multe paliere, astfel pentru domnia sa era important să ridice nivelul ştiinţific al studenţilor farmacişti, această profesie a încercat să o impună autorităților și publicului prin crearea unui învăţămînt farmaceutic independent, de grad universitar, bine organizat şi înzestrat cu catedrele de specialitate şi laboratoarele necesare.

Organizarea învățământului într-o clădire proprie, care să adăpostească toate laboratoarele. Urmată apoi de organizarea corpului farmaceutic într-o asociaţie puternică, care să contribuie la apărarea drepturilor şi intereselor lui şi la dezvoltarea culturală, organism realizat sub imboldul şi auspiciile acestei asociații. La baza acesteia a fost vechea Societate a farmaciştilor, înfiinţată încă din anul 1880, la tribuna căreia profesorul Ştefan Minovici, ani şi ani de zile, și-a expus ideile şi convingerile sale asupra modului cum înţelegea el organizarea farmaciei în ţara noastră, ţinînd şi numeroase conferinţe ştiinţifice, cu scop instructiv, îndrumînd astfel tinerii farmaciști pe calea progresului ştiinţific şi profesional.

Despre aceasta instituție nota: „Era natural ca o astfel de instituţie menită să întrunească laolaltă toate elementele farmaceutice să se realizeze şi să atragă în cercul său persoane care, dacă nu sunt profesioniste, totuşi, prin relaţiile ce le leagă de farmacie, să-şi depună concursul lor în serviciul unei idei atât de frumoase. Printre aceste persoane ne numărăm şi noi, câţiva profesori, care urmărim cu interes îndrumarea fericită a farmaciei române, pe care dorim din toată inima să o vedem ridicată, la rangul ce i se cuvine. Numărul celor ce jertfesc momentele de libertate pentru prosperarea unei idei este foarte limitat, celor mai mulţi, o dată ajunşi la situaţia râvnită, puţin le mai pasă dacă instituţia din care şi ei fac parte sau de care sunt legaţi progresează sau nu. Asociaţia noastră are în vedere cauza farmaciei și interesele ei generale. Idealul său este de a vedea profesiunea progresând şi că se înalţă demnă şi apreciată”. „Câtă bucurie nu simte cineva, ce satisfacţie morală te cuprinde când vezi profesorul şi studentul, magistrul şi elevul, adunaţi la un loc, pentru consfătuire asupra bunului mers al profesiunii”. „În asociaţie sunt inimi şi idei. Siliţi-vă deci să creaţi personalităţi ştiinţifice şi profesionale. O educaţie şi cultură superioară sunt calităţile de intrare în rîndurile oamenilor de bine“.

Ştefan Minovici a reuşit în anul 1923, după două decenii de luptă perseverentă, încordată şi dreaptă să creeze Facultatea de Farmacie în cadrul Universităţii din Bucureşti şi ca răsplată şi încoronare a muncii depuse, a fost numit primul ei decan. A pus bazele Societăţii de Chimie, în anul 1919, afiliind-o ca organism oficial la Uniunea Internaţională de Chimie, cu sediul la Paris.

În 1924, a organizat la Sinaia primul Congres Naţional de Chimie. A activat în domeniul toxicologiei, expertizei grafice, chimiei biologice. În domeniul grafologiei, Ştefan Minovici a avut peste 20 de publicații bilingve, precum: „Le faux en écritures et la photographie au service de la justice. Comunication faite au 4-ème congres international de chimie appliquée, publicată la Paris în 1900, „Din aplicaţiile ştiinţei în serviciul justiţiei”, „La graphologie judiciare”, „Instrucţiuni cu privire la ordonarea şi efectuarea expertizelor grafice.

Foto sus: Ștefan Minovici (© viata-medicala.ro)

Surse: 

Semicentenarul Facultății de Farmacie București 1923-1973, Ed. Medicală, București, 1976,

Revista Farmacia, iulie 1961.