⬆

Sava Henția, un pictor al Războiului de Independență / FOTO

Autor: Muzeograf dr. Horia Șerbănescu

Cu ocazia aniversării a 175 de ani de la nașterea pictorului Sava Henția (1848-1904), Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” prezintă, pe pagina de Facebook a instituției, una dintre lucrările artistului, aflată în colecția de picturi a instituției, tabloul intitulat „Călărașul”.

Pictorul Sava Henția (1848-1904) s-a născut la 1 februarie 1848, în satul Sebeșel, din comitatul Alba, fiind al 8-lea din cei 14 copii ai preotului Ilie Henția. Sava Henția a venit în România la vârsta de 14 ani, în 1862 și a urmat Școala de Belle-Arte din București, pe care a absolvit-o în anul 1870, avându-i, între alții, ca profesori pe Theodor Aman (1831 – 1891) și Gheorghe Tattarescu (1818 – 1894). În 1871, tânărul artist a obținut o bursă de studii la „Academie des Beaux-Arts”, din Paris. Revenit în țară, în 1874 a devenit profesor de desen și caligrafie la Azilul de Orfane „Elena Doamna”, din București, condus de Ana Davila (1834-1874), soția inspectorului general al Serviciului Sanitar al armatei, Carol Davila (1828-1884).

La intrarea României în Războiul de Independență, medicul Carol Davila a propus prim-ministrului Ion C. Brătianu (1821-1891) ca un grup de artiști să însoțească trupele române în campanie pentru a reflecta în lucrările lor vitejia ostașilor pe front. Se dorea ca imaginile surprinse de artiști să fie reproduse în ziarele ilustrate românești. Au beneficiat de această favoare pictorii Nicolae Grigorescu (1838-1907), Sava Henția, George Demetrescu-Mirea (1852–1934) și Carol Popp de Szathmári (1812-1887), toți acești artiști fiind mai mult sau mai puțin legați de Carol Davila: Nicolae Grigorescu era pacientul lui Carol Davila, Sava Henția era profesor la Azilul „Elena Doamna”, condus de soția inspectorului Serviciului Sanitar al Armatei, G. D. Mirea fusese studentul lui Davila pe când acesta urma cursurile Școlii de medicină iar Carol Popp de Szathmári era un apropiat al Curții domnești, ca și Davila. Artiștii și-au desfășurat activitatea în circumstanțe diferite, în funcție de relațiile pe care le aveau cu diferiți șefi militari sau structuri ale armatei.

Pictorul Sava Henția a fost „atașat la Ambulanța Marelui Quartier General pe tot timpul resbelului”, la recomandarea doctorului Carol Davila. Dat fiind că Henția suferea de un handicap auditiv - surditate căpătată în vremea adolescenței datorată tratamentului cu chinină împotriva febrei tifoide - care i-ar fi îngreuiat activitatea artistică în timpul campaniei, doctorul Davila i-a eliberat un permis de liberă trecere care să-i faciliteze deplasarea în zonele de operații militare. Actul, emis de Secția Sanitară a Marelui Cartier General, care se afla instalat la Turnu Măgurele, preciza:

„Domnulu Hintzea (sic) Sava, Professor de dessen și pictură al Asylului Elena Dómna și șcóla secundară din Bucuresci este atașat la Ambulanța Marelui Quartier General, pe tot tempul resbelului. Rugăm dar pe tóte autoritățile civile și militare se bine voiască a da ajutorul la care va avea trebuință pentru îndeplinirea missiunei sélle ca artist. Atragem deosebit atențiunea tutulor persónelor cari vor fi în relațiune cu Domnul Hintzea (sic), că D-lui suferă de o surditate aprópe complectă și că această infirmitate pune óre care greutate în relațiunile sale, însă sciind carte ori ce persónă va putea corespunde cu D-lui în limba Română. Assemenea vorbind încet Domnu Hintzea (sic) înțelege fórte bine dupe mișcarea buzelor.”

Pe perioada cât s-a aflat în apropierea ostașilor, aflați în campanie, Sava Henția a realizat numeroase desene. Majoritatea reprezintă ostași în tabără sau în momente de relaxare, pregătindu-și hrana sau îngrijindu-și ținuta și echipamentul. Se pare că lucrăruile au fost realizate în zona de concentrare a armatei române, la Calafat și Corabia. Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” deține câteva din aceste desene: „Ziua de sâmbătă în lagărul de la Calafat”, „Repausul ostașilor în lagărul Calafat”, „Trăsură de telegrafie” etc. Multe alte desene și schițe din perioada Războiului de Independență se găsesc în colecțiile altor muzee și biblioteci din țară.

Sava Henția și-a transpus mai rapid decât ceilalți colegi artiști schițele în lucrări plastice definitive, realizând un număr de picturi chiar în cursul anului 1877, unele reluând integral teme surprinse în desen, trupele aflate în repaus, în tabără, din perioada de concentrare a armatei în Oltenia.

Dintre picturile sale în ulei care înfățișează viața cotidiană a ostașilor aflați în campanie, cele mai cunoscute sunt: „Bivuacul”, aflat în colecția Muzeului de Artă din Iași, „În tabără” și „Ostași la odihnă”, aflate la Muzeul Național de Artă, a căror compoziție descriptivă înfățișează o mulțime de activități care se desfășoară în tabăra unităților de infanterie, în vara anului 1877, surprinzând atmosfera pașnică a vieții de bivuac. Ostașii, debarasați de toate accesoriile și piesele de uniformă și echipament militar, doar în cămășile sau bluzele albe, cu capetele descoperite, stau tolăniți la soare, ca niște țărani aflați într-un moment de repaus la munca câmpului. Doar corturile și furgoanele militare din planul depărtat indică faptul că scena se desfășoară în timp de război.

Lucrările cu scene de luptă sunt mai rare ceea ce indică faptul că Henția nu a mai însoțit trupele în campania din Bulgaria, puținele desene, între care amintim „Soldați în poziție de tragere” și „Scenă de război” cu cal mort, sunt stângaci realizate și nefirești, dovedind faptul că pictorul ardelean nu le-a surprins pe viu, la fața locului, ci le-a conceput ulterior, în atelier, din imaginație, poate ca schițe preliminare în vederea realizării unui tablou batalist.

Tabloul „Călărașul” înfățișează un cavalerist din trupele teritoriale în uniforma de mică ținută, de vară, cu bluza alba, cu brandemburguri din pânză roșie, în poziție de repaus, mângâind botul calului cu mâna dreaptă iar cea stângă, rezemată pe mânerul sabiei. Lucrarea este realizată în ulei pe pânză, având dimensiunile: 30 x 46 cm.

Trupele teritoriale, reorganizate în 8 regimente de călărași, conform Legii puterii armate din 1872, se mai numeau și „trupe cu schimbul”, ostașii acestor unități executând serviciul prin rotație, o săptămână pe lună, în restul timpului ei ocupându-se de activitățile lor cotidiene, civile. De aceea escadroanele erau organizate pe județe. Patru escadroane, fiecare recrutat de pe teritoriul unui județ, formau un regiment. Pe timp de pace, unitățile de călărași constituiau un fel de jandarmerie călare rurală, însă în timp de război escadroanele erau reunite pe regimente și participau la operațiile militare, ca și celelalte componente ale armatei.

Utilizarea trupelor teritoriale, dorobanți la infanterie și călărași la cavalerie, prezenta avantajul că nu necesita costuri mari, ostașii confecționându-și echipamentul pe cont propriu iar călărașii foloseau în timpul serviciului calul personal, adus de acasă. Statul asigura doar armamentul și muniția, precum și cadrele (ofițeri și subofițeri) care încadrau aceste structuri.

Dezavantajul era reprezentat de faptul că neavând o instruire continuă, gradul de pregătire a acestor trupe era mult mai scăzut decât al trupelor de linie, care se aflau în permanență sub arme. Însă prin concentrări repetate, așa cum s-a întâmplat și în cazul Războiului de Independență de la 1877-1878, nivelul de pregătire al trupelor teritoriale a fost ridicat la nivelul celor permanente, acestea având o conduită extrem de onorabilă în timpul campaniei.

Călărașul reprezentat de Sava Henția, echipat în uniforma de vară

Călărașul reprezentat de Sava Henția este echipat în uniforma de vară, introdusă prin regulamentul adoptat la 9/21 iunie 1873 (Înaltul Decret Nr 1212). Pe cap poartă căciula tronconică, din blană de miel, ornată în față cu cocarda tricoloră și cu un lănțișor din alamă. La partea superioară, căciula are un panaș roșu, din păr de cal, cu baza din alamă, fixat în spatele unui „merișor” (pompon ovoidal) din lână galbenă. Fiind în ținută de campanie, căciula este lipsită de fundul din stofă roșie, care împodobea coifurile călărașilor.

Cavaleristul este echipat cu o bluză din pânză albă, având gulerul și manșetele roșii. Pe piept sunt cinci brandemburguri din pânză roșie, încheiate în față prin nasturi alungiți, din alamă. În talie are un brâu din stofă roșie. Pantalonii sunt din stofă cenușie, fără ornamente, purtați cu cizme de călărie, ornate în față cu rozete din alamă. Echipamentul călărașului constă dintr-o leduncă a cărei banderolă din piele albă brăzdează oblic pieptul, încrucișându-se cu cureaua care susține bidonul.

Armamentul acestuia este o sabie model 1876, cu garda din bronz, având atârnători din piele albă, prinse de centironul purtat pe sub bluză. Calul călărașului, este echipat cu harnașament de campanie, fără „șabracă” (valtrap), doar cu mantaua rulată la oblâncul șeii. În planul secund al tabloului se întrezăresc alți doi călărași, aflați probabil în misiune de cercetare, cu carabinele în mână, pregătite de tragere.

Tabloul este realizat „sur le vif”, într-o manieră academistă, care permite scoaterea în evidență a detaliilor de uniformă și echipament, având, pe lângă valoarea artistică și o certă valoare documentară, dat fiind că există puține reprezentări iconografice (fotografii sau lucrări de artă) care să înfățișeze cavaleriști în ținuta de campanie, de regulă fiind preferate ținutele de ceremonie, mult mai spectaculoase.