Români participanți la Războiul Civil American: Căpitanul Nicolae Dunca

Arhivele Naționale din Washington și alte prestigioase surse documentare americane conțin documente referitoare la participarea unor militari români la Războiul Civil american (1861-1865), la exemplul lor de vitejie și eroism. Printre aceștia s-au numărat Nicolae Dunca, George Pomuț, Eugen Ghica-Comănești, Eugen Alcaz sau Emanoil Boteanu. Toți au luptat cu dăruire în rândurile trupelor Uniunii. Cel dintâi a murit la datorie. Ceilalți patru au supraviețuit războiului. 

Revoluția de la 1848 și idealurile ei programatice, de libertate, egalitate, unitate și independență națională îl vor determina pe tânărul entuziast și înflăcărat de 23 de ani să dezerteze din armata austriacă și să plece în Italia. Acolo va intra tot ca voluntar în armata revoluționară a „Celor 1000”, condusă de Giuseppe Garibaldi, cu care va participa la bătăliile pentru unificarea Italiei, de la Calatafimi și Capua.

Apreciindu-i faptele de arme, Garibaldi îl va avansa la gradul de căpitan. El nu avea să mai rămână însă multă vreme în Italia cuprinsă de flacăra revoluționară a unificării. La sfârșitul anului 1860, Dunca va pleca împreună cu câțiva prieteni în Statele Unite, unde se va angaja în Regimentul nr. 8 de Infanterie New York.

Mormântul căpitanului Nicolae Dunca, în Cross Keys, Virginia

În Arhivele Naționale din Washington se găsește pașaportul italian al lui Nicolae Dunca (foto dreapta), emis la 24 octombrie 1860. Din datele care figurează în document reiese că românul de 24 de ani locuia la Torino și avea gradul de căpitan în armata italiană. În pașaport se mai arată și că la 31 martie 1862, Dunca, sosit în Statele Unite, activa deja în calitate de căpitan și aghiotant în armata Uniunii, în corpul comandat de generalul John C. Fremont.

La 5 aprilie 1862, la Wheeling, Dunca semna jurământul oficial de intrare în armata americană. Ofițerul român, încadrat în armata generalului Fremont, a participat la încercuirea armatei confederate a generalului Thomas „Stonewall” Jackson, care își avea baza de operații în valea Shenandoah. În timpul acestei campanii a fost ucis în bătălia de la Cross Keys, din Virginia, la 8 iunie 1862.

Vestea morții sale le-a fost adusă la cunoștință mamei și surorii lui, Sofia și Constanța Dunca, care se aflau în acea vreme la Paris, de către Eugen Ghica- Comănești, un alt român participant la războiul civil în rândurile militarilor Uniunii. Acesta a expediat din New York, la 30 iulie 1862, o scrisoare înduioșătoare:

„În ziua marii bătălii de la Cross Keys, un mic orășel din apusul Virginiei, Nicu servea ca adjutant al generalului Fremont, căci cu toate meritele lui într-adevăr excepționale, sau mai bine zis, tocmai din pricina acestor merite, care deșteptau invidia multora, nu putuse căpăta decât gradul de căpitan. Cată să vă mai spun că dintre cei peste 39 de ofițeri care alcătuiau statul major, Nicu era singurul căruia i se putea încredința misiuni în toată nădejdea, așa că el și numai el era acela care era însărcinat, totdeauna, să ducă ordinele generalului, pe diferite puncte ale câmpului de bătălie.

Către seară, colonelul Albert, șeful Statului Major, îngrijat de vioiciunea focului ce se auzea la aripa stângă comandată de generalul Stahel, dădu ordin lui Nicu să încalece și să meargă galop într-acolo ca să aducă informații asupra celor ce se petreceau. Misiunea era dezasperat de periculoasă, deoarece cel însărcinat cu dânsa trebuia să cutreiere frontul pe mai mulți km. Îndată ce primi ordinul, Nicu și plecă pentru a nu se mai întoarce...

Doi soldați izbutiseră să găsească și să aducă la bivuac corpul neînsuflețit al eroului de la Gaeta, cu două gloanțe în mijlocul pieptului. Corpul lui a fost găsit la marginea unei pădurici din apropierea câmpului de luptă. Zăcea singur, izolat, despuiat de tot ce putea avea asupra lui. Canaliile îi luaseră totul, absolut totul, până și încălțămintea, până și nasturii de la uniformă. Sabie, pistoale, ceasornicul cu lanț, suvenir de la mine, inele, banii soldei ce tocmai primise...

Abia către seară se ivi brigada Blenker pe câmpul de bătaie din ajun și se îngriji de morți și de răniții care mai trăiau. Generalul Blenker puse de se săpă o groapă separată pentru amicul meu, în care a fost depus cu toate onorurile militare ce le merita”¹.

Mormântul ofițerului român se află în cimitirul din spatele Bisericii Unite din Cross Keys, statul Virginia. Mama sa, Sofia Dunca, a solicitat pensie din partea Guvernului Statelor Unite, iar autoritățile americane, receptive la suferința ei, i-au acordat o pensie lunară de 20 de dolari, în intervalul 1866-1893.

Notă:

1. Scrisoare apărută în „Gazeta Transilvaniei”, nr. 3, 4/17 ianuarie 1913, an LXXVIII, p. 2. O copie a acesteia se păstrează la Arhivele Naționale din Washington.