Regina Maria: 143 de ani de la naştere jpeg

Regina Maria: 143 de ani de la naştere

📁 Monarhia în România
Autor: Andreea Lupşor

Pe 29 octombrie 2015 se împlinesc 140 de ani de la naşterea Reginei Maria. E posibil ca evenimentul să treacă neremarcat sau, în cel mai bun caz, să inspire câteva rânduri în presă. Este puţin probabil însă ca această comemorare să suscite interesul pe care îl merită cea mai importantă figură feminină din istoria României. 

Într-un sondaj realizat în urmă cu doi ani („Historia”, nr. 141, octombrie 2013), Regina Maria se situa în topul personalităţilor feminine importante din istoria naţională, cu un procent de 71, 1%:o creştere spectaculoasă pentru un personaj şters din istoria României timp de mai bine de patru decenii şi recuperat pe deplin abia după 1989. Chiar şi aşa, rolul ei în istorie şi motivele pentru care Regina Maria merită, pe bună dreptate, acest loc întâi sunt prea puţin cunoscute – aşa că facem, în cele ce urmează, un scurt exerciţiu de recuperare. 

Ar fi putut deveni Regina Marii Britanii

Maria Alexandra Victoria s-a născut în dimineaţa zilei de 29 octombrie 1875 în Kent, Marea Britanie, în familia ducelui de Edinburgh, Alfred (fiu al Reginei Victoria), şi a soţiei sale, Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea. Prinţesa de Edinburgh, numită în familie Missy, şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Anglia, Malta şi Germania. 

marie of edinburgh 1888 jpg jpeg
Missy în 1888

Missy în 1888

Înainte de a deveni soţia principelui Ferdinand, moştenitorul tronului României, tânăra prinţesă Maria a refuzat o cerere de căsătorie venită din partea vărului ei primar, George. Al doilea la succesiunea tronului britanic, el a devenit moştenitorul coroanei atunci când fratele său mai mare a murit (avea să urce pe tron în anul 1910). Logodna nu s-a încheiat din cauza opoziţiei mamei prinţesei, care nu dorea să-şi vadă fiica măritată cu un prinţ englez. Maria ar fi putut deveni, aşadar, regină a Marii Britanii, o poziţie intimidantă, poate, pentru altcineva, dar pe măsura caracterului său. N-a fost să fie. I-a revenit, în schimb, un alt tron, mai puţin însemnat, într-un mic regat la marginea Europei, căruia Maria i-a dedicat întreaga viaţă.

Căsătoria cu principele Ferdinand a fost aranjată în 1892, când Maria nu avea nici 17 ani împliniţi, şi încheiată la finalul anului. Venirea în România a pricinuit tinerei prinţese mari tristeţi:o fire eminamente veselă şi sociabilă, tânăra a fost profund dezamăgită de viaţa la curtea austeră a lui Carol I, dar şi de greutăţile vieţii de femeie căsătorită (şi, foarte curând, însărcinată cu primul copil). 

A fost, înainte de toate, Regină, abia apoi soţia Regelui

S-a vorbit foarte mult despre Maria din perspectiva relaţiei sale cu Regele Ferdinand. Este adevărat că, având un caracter descris de apropiaţi drept slab şi uşor influenţabil, deloc potrivit pentru poziţia ce i-a fost încredinţată – de conducere a destinelor unei ţări –, Regele Ferdinand a trăit mereu în umbra energicei sale soţii. Odată ce s-a obişnuit cu viaţa ei ca principesă a României, iar curajul înnăscut i-a permis să se opună încorsetărilor de la Curte, Maria s-a impus ca o figură dominantă a familiei regale şi, prin energia ei, a umplut golul lăsat de şovăielnicul Ferdinand.

elis mignon jpg jpeg
Principesa Maria împreună cu fetele ei, Elisabeta și Mignon

Principesa Maria împreună cu fetele ei, Elisabeta și Mignon

Prinţesa a devenit regină în toamna anului 1914, după moartea bătrânului Carol I. Era pregătită pentru acest pas mare, chiar şi în acele vreme tulburi:„Văd cum mi se deschid în faţă posibilităţi noi, solemne şi minunate, atât pentru durere, cât şi pentru muncă şi interese”. Din acel moment, Maria şi-a pus ferm amprenta asupra destinului României. Pentru ea, Primul Război Mondial a fost în acelaşi timp cea mai grea perioadă din viaţă (marcată şi de moartea fiului ei, Mircea, la vârsta de nici patru ani), dar şi cea în care influenţa sa ca regină a fost cu adevărat hotărâtoare pentru ţară. Regina Maria a purtat o luptă dârză, permanentă, pentru intrarea României în război alături de puterile Antantei (nici nu se putea altfel, era englezoaică!), apoi pentru încurajarea soldaţilor români şi, în cele mai grele momente ale războiului, pentru continuarea luptei şi apărarea, fie şi cu preţul suprem, a idealului naţional. Prin urmare, cuvintele diplomatului francez Charles de Saint-Aulaire nu trebuie să ne mire:el observa, în acei ani, că „există un singur bărbat în România şi acela este Regina”.

„Le-am spus că, dacă va veni ziua în care va trebui să-i părăsesc pe toţi, nu trebuie să uite că am fost o bună româncă şi că, orice mi s-ar întâmpla acum, am iubit din toată inima ţara aceasta”

sap40 62t123262 p 0 jpg jpeg
Regina Maria pe front în timpul Primului Război Mondial, alături de Averescu

Regina Maria pe front în timpul Primului Război Mondial, alături de Averescu

Rolul esenţial pe care Maria l-a avut în timpul războiului şi popularitatea ei extraordinară, mai ales în rândul Armatei, au dus la crearea unui adevărat cult al Reginei, alimentat apoi în mod constant de implicarea sa activă în politică, dar şi în promovarea imaginii României în lume (a se vedea, spre exemplu, succesul vizitelor sale în Franţa, în 1919, sau în Statele Unite ale Americii, în 1926). Regina Maria a intrat într-un con de umbră abia după 1930, dar nu voluntar, ci forţată de revenirea în ţară a fiului rătăcitor, Carol al II-lea, care a dorit să înlăture orice influenţă a mamei sale.

Regina Maria a murit în iulie 1938. S-a văzut atunci foarte clar cât de bine se integrase această prinţesă străină în ţara ei adoptivă, care a ajuns să o considere, fără nicio ezitare, una de-a ei. Francezul Henri Prost, care a locuit în România între 1931 şi 1950, a remarcat cât de iubită era Regina în ţară şi cum a fost percepută moartea ei:„Sfârşitul său a avut un ecou dureros în întreaga ţară. Dintre toţi membrii familiei regale, ea era de departe cea mai iubită. Când apărea în public era întâmpinată cu interminabile ovaţii, de o sinceritate emoţionantă. [...] Era pentru toţi obiectul unei profunde veneraţii. La aflarea veştii morţii sale numeroşi români au avut sentimentul că apusese mare parte din forţa spirituală a ţării lor”.

O regină uitată

Regimul comunist a însemnat, pentru istoria monarhiei şi a familiei regale, o perioadă de oscilare între critici şi uitare. Istoriografia comunistă a urmărit mai întâi să modifice felul în care oamenii se raportau la monarhie, apoi să o şteargă complet din istorie. Asta a însemnat, pentru memoria Reginei Maria, o alterare a imaginii pozitive din perioada interbelică şi ulterior ignorarea completă a rolului său în istorie. Chiar dacă, în anii ’80, în anumite cărţi de istorie au început să apară interpretări favorabile Reginei, ea a fost reintegrată în discursul istoric oficial abia după 1990. Însă după o „gaură neagră” de 45 de ani, lucrurile se schimbă mai greu. Treptat, imaginea regalităţii a câştigat din ce în ce mai mult teren, dar reputaţia de care se bucură Regina Maria în prezent în percepţia românilor este departe de nivelul la care era înainte de comunism.

313 jpg jpeg

Periplul inimii Reginei

Inima Reginei va fi mutată, la începutul lunii noiembrie, la Castelul Pelişor. A fost ultima dorinţă a Mariei ca trupul să-i fie depus la Curtea de Argeş, alături de cele ale lui Ferdinand, Carol şi Elisabeta, dar inima ei să rămână în capela Stella Maris de la Balcic, locul pe care l-a iubit cel mai mult. Mutată de acolo în 1940, când România a cedat Cadrilaterul, şi păstrată o perioadă la Castelul Bran, un alt loc de suflet al Reginei, inima reginei a ajuns să fie uitată ani de zile prin depozitele Muzeului Naţional de Istorie. În urma unei decizii recente luate de Regele Mihai, pe 3 noiembrie a.c. inima Reginei Maria va fi aşezată în Salonul de Aur de la Castelul Pelişor, acolo unde, pe 18 iulie 1938, a bătut pentru ultima oară.