Regele suedez Carol al XII-lea, capturat de turci în Moldova
Carol al XII-lea (1682-1718) a fost monarh al Suediei, între anii 1697-1718, domnia sa coincizând cu Marele Război al Nordului (1700-1721). Ocupând tronul la numai 15 ani, acesta era înzestrat cu un caracter ambițios și cu o predilecție către lumea militară, luându-l ca model și sursă de inspirație pe Alexandru Macedon.
În anul 1700 o alianță compusă din Rusia, Saxonia și Regatul Dano–Norvegian au declarat război Imperiului Suedez. Dornic de a crește prestigiul și puterea statului său, Carol a organizat o armată cu peste 70.000 de ostași intitulați „Karoliner”. Inițial monarhul suedez a obținut victorii strălucite, precum cele de la Narva (30 noiembrie 1700) și Fraustadt (13 februarie 1706), scrie muzeograful Petre Vlad, pe pagina de Facebook a Muzeului Conacul Pană Filipescu.
În anul 1708 Carol a invadat Rusia, acțiune militară ce s-a sfârșit printr-o înfrângere devastatoare a suedezilor și o victorie impresionantă a rușilor conduși de țarul Petru I la Poltava (8 iulie 1709).
Carol al XII-lea al Suediei, pictură realizată de Axel Sparre
În urma dezastrului acestei expediții, regele Suediei a căutat refugiu în sud, în Imperiul Otoman. Poarta l-a acceptat pe monarhul scandinav, iar Carol al XII-lea, împreună cu 1.000 de soldați, și-a instalat o tabără la Tighina în Moldova (situată la 61 de km de Chișinău). În acea perioadă Țara Moldovei era condusă de Mihail Racoviță, iar Țara Românească de Constantin Brâncoveanu. Ambii domni erau vasali ai sultanului Ahmed al III-lea.
În luna octombrie a anului 1709, Racoviță a fost arestat și trimis la Constantinopol, acesta fiind acuzat de monarhul nordic de o alianță secretă cu țarul rus. Ambasadorul francez Charles de Ferriol comenta că regele suedez ar fi vrut ca și Brâncoveanu să fi avut o soartă similară.
Mihail Racoviță (1660 – 1744) a fost de trei ori domn al Moldovei și de două ori domn al Valahiei
Planul lui Carol al XII-lea era următorul: de la Tighina să participe și să influențeze jocurile politice din Europa de Est, inclusiv intervenirea în politica principatelor dunărene. Marea sa speranță era instigarea Imperiului Otoman în a declara război țarului rus. Senatorii din Stockolm care cârmuiau Suedia în locul său, când încercau să zică ceva împotriva ambițiilor regelui, Carol le scria că le va trimite una din cizmele sale să domnească asupra lor.
Spre mulțumirea regelui scandinav, Poarta a declarat război Rusiei pe 20 noiembrie 1710, turcii întemnițându-l pe solul rus Tolstoi în închisoarea celor Șapte Turnuri (Yedikule). Acest conflict militar a culminat cu victoria mahomedanilor la Stănilești, urmată apoi de tratatele de pace de la Prut și Adrianopol, spre dezamăgirea lui Carol ce dorea continuarea conflictului. Pe deasupra, Ahmed al III-lea se săturase de manipulările sale și dorea să se întoarcă în propria-i țară, iar prezența suedezilor devenise o mare povară pentru Moldova.
În noaptea dintre 31 ianuarie și 1 februarie avusese loc o încăierare între soldații Seraskerului Tighinei și trupele suedeze. Ienicerii au tras cu tunul în baza scandinavilor și au năvălit pentru a-l captura pe Carol. Deși era depășit numeric, tânărul monarh nordic a luptat vitejește. De trei ori acesta era sa-și piardă viața și de trei ori a fost salvat de Axel Erik Roos, soldat al gărzii regale. În cele din urmă Carol a fost capturat și trimis la Constantinopol.
Regele Carol al XII-lea în Turcia, pictură de Allan Egnell (1884-1960)
În 1714, acesta părăsește Imperiul Otoman și se întoarce în țara sa, iar patru ani mai târziu monarhul suedez își va pierde viața, împușcat în timpul expediției sale militare în Norvegia.
Bibliografie:
Ludovic al XIV-lea și Constantin Brâncoveanu, studiu asupra politicii franceze în Europa Răsăriteană (1534-1688-1715), Ionnescu-Gion, Tipografia Academiei Române, București, 1884.
Academia Română, Secția științe istorice și arheologice, Istoria Românilor, vol V, O epocă de înoiri în spirit european (1601-1711/1716), Editura Enciclopedică, București, 2003.
