⬆

Prințul Carol al II-lea, un tânăr cu stil „à la Rică Venturiano”

Odată împlinită vârsta de 20 de ani, Carol urma să meargă să-și desăvârșească studiile la Berlin, într-o atmosferă mai milităroasă despre care mama lui credea că-i va face bine. Plecarea însă a fost amânată de izbucnirea războaielor balcanice. Deși Regele Carol I și Ferdinand îl considerau prea copil pentru a se implica activ pe front, Maria îl ia pe lângă ea, făcându-l principalul ei colaborator în lupta pe care o ducea în spitalele din Bulgaria împotriva holerei.

„Muncea bine și cu temei și îi plăcea să fie ajutorul meu… Era întotdeauna gata să sfătuiască, să ajute și să înlesnească tot ce părea cu neputință”. În ianuarie 1914, Carol pleca în sfârșit în Germania, dar nu va sta mult deoarece este chemat în țară pentru a participa la întâlnirea din iunie între familia țarului Nicolae al II-lea, în vizită la Constanța, și familia regală română. Gândul ascuns al mamei sale era însă să-l însoare pe Carol cu una dintre cele patru fiice ale țarului, aleasa fiind Olga, cea mai mare dintre ele. Cei doi însă nu s-au prea plăcut, mai ales marea ducesă Olga nedorind să-și lege soarta de moștenitorul unui mic regat din Balcani. Fără să știe, refuzând mâna lui Carol a pierdut ultima șansă de a scăpa din îngrozitorul masacru căruia avea să-i cadă victimă împreună cu întreaga familie în noaptea de 16/17 iulie 1918 la Ekaterinburg.

Pentru Carol lucrurile erau mult mai simple, el fiind deja îndrăgostit de cea care avea să fie prima sa mare iubire: Ella Filitti. Fără a avea o origine socială strălucită, Ella, o fată frumoasă și bine educată, era prietenă cu prințesa Elisabeta, sora lui Carol. Fiind româncă, nu se punea problema unei căsătorii cu Carol, fapt care-l aruncă pe acesta în ghearele deznădejdii: „Are oare cineva dreptul de a ne răpi bucuria, biata, scumpa mea bucurie? Nu! Nu! Nu se poate! Trebuie să fiu fericit. Simt că mi-e dusă viața, că totul e pierdut pentru mine, dacă nu te voi putea avea veșnic lângă mine. Păsărică (apelativul cu care o alinta Carol pe Ella Filitti – n.n.), te ador, sunt mai nebun decât oricând de tine”. Acest stil „à la Rică Venturiano” îl va păstra Carol toată viața, expresie a unei exaltări necontrolate dar și extrem de trecătoare. Izbucnirea Primului Război Mondial și moartea Regelui Carol I i-au abătut însă gândurile de la Ella. Devenise acum prinț moștenitor, iar tatăl său l-a avertizat, profetic am spune astăzi: „De la un prinț moștenitor... lumea așteaptă mai mult decât de la ceilalți. N-am să repet niciodată îndeajuns, fiule, îndeplinește-ți conștiincios datoria față de Dumnezeu, față de țară și față de tine însuți. Ține minte, exemplul rău al unui conducător poate să ducă la distrugerea țării”.

În conflictul dintre 1914-1918 care a împărțit lumea, Europa, țările și chiar familiile în două, prințul Carol a fost de partea Antantei, poate sub influența mamei sale, poate sub presiunea opiniei publice românești, poate ca urmare a analizei pe care o făcuse privitor la potențialul economic al celor mai importanți beligeranți.

Comportamentul prințului Carol în timpul războiului a purtat pecetea ambiguității caracterului său. Dacă era pus la treabă, mai cu seamă de mama lui, se implica și se achita de obligații, dar se plictisea repede și revenea la o viață mondenă total nepotrivită cu timpurile prin care trecea țara. „Îl vedeam câteodată, circula mult cu un splendid Rolls-Royce. Nu se amesteca în politică, dar nu se ocupa nici de cele militare. Era plin de încredere în biruința finală, dar manifesta în viața de toate zilele o apatie ciudată”. (I.G. Duca)

• Carol al II-lea: a avut totul și a pierdut totul
• Elena Lupescu și criza dinastică
• Ultimele audiențe regale: Nicolae Iorga și Vaida-Voevod
• Începutul exilului lui Carol al II-lea: ascuns pe podeaua unui tren ciuruit de gloanțele legionarilor
• Din memoriile zilei de 6 septembrie 1940. „Dacă bestia abdică, proclamăm republica?”
• Iuliu Maniu și Ion Antonescu, front comun pentru abdicarea regelui
• Misiunea Militară Germană în România din 1940