Prăbușirea unui membru de frunte al camarilei regale: Max Auschnitt

În 1937 era deja unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ai României, „avea putere cât două ministere la un loc” și juca poker cu Regele Carol al II-lea. În 1939 ieșea din grațiile monarhiei pentru că nu mai era „mână largă”, când venea vorba de finanțarea Casei Regale. Au urmat un proces înscenat, confiscarea unei părți a averii, fuga din țară cu un avion militar și o nouă etapă, pe tărâm american. Cât a fost trădare, rea-voință sau spionaj în viața lui Max Auschnitt? Studierea arhivelor Securității ne oferă câteva răspunsuri, nu fără echivoc.

Născut pe 14 februarie 1888, Max urmează cursurile școlii primare și secundare la Galați. Ulterior, la îndemnul tatălui său, industriașul Osias Auschnitt, își completează studiile la Școala Comercială din Viena, de unde se întoarce cu viziuni moderne pe care le implementează asupra afacerii familiei sale. Astfel, plecând de la o societate care își desfășura activitatea pe plan local, ca unic furnizor de fierărie al Arsenalului Marinei din Galați, industriașul reușește să stabilească relații comerciale cu Franța, Germania, America și Anglia, devenind importator de metale în România.

După încheierea Primului Război Mondial, Max Auschnitt devine proprietarul unor afaceri cu tutun, saci, manufactură și lemne, care i-au permis să se îmbogățească rapid. Datorită relației cu banca grecească Chrissoveloni, el a ocupat o funcție de conducere în fabrica de cuie Titan, pe care a fuzionat-o în 1924 cu uzinele metalurgice din Călan și Nădrag, formând astfel Societatea Titan-Nădrag-Călan, una dintre cele mai profitabile afaceri ale industriașului.

În 1938 a înregistrat un capital de 120 de milioane de lei, cu 4.900 de angajați. În 1929, Auschnitt devine director general al Uzinelor și Domeniilor de Fier Reșița (U.D.R.), o companie înființată de austrieci cu două secole în urmă și aflată în pragul falimentului. În mai puțin de 10 ani, a transformat-o în societatea cu cea mai mare cifră de afaceri și cel mai mare număr de angajați din țară.

În 1930, în timpul crizei financiare, Auschnitt și Banca de Credit Român cumpără o creanță a Băncii Vieneze prin care reușesc să aibă control asupra acțiunilor de la fabricile de zahăr din Lugani, Jucica, Crisciatic și Ripiceni, care se aflau în Bucovina și nordul Moldovei și care produceau 35% din zahărul României.

Conform informațiilor găsite în documentele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în 1931 Max Auschnitt a cumpărat o mare parte din acțiunile Societății de Stat Austro-Ungare de Căi Ferate (S.T.E.G.), iar în 1934, alături de Malaxa, Kaufman, S.T.E.G. și Wichers, a înființat la Monaco Societatea CEPI (Compagnie Europeéne de Participation Industrielles), prin intermediul căreia a devenit acționar majoritar al U.D.R., fără a fi condiționat în vreun fel de guvernul român, datorită sediului stabilit în orașul de pe riviera franceză.

Max Auschnitt, alături de Regele Carol al II-lea, la un concurs de schi

În plus, industriașul român a cumpărat acțiuni la diverse întreprinderi precum Magazinele Unite de Fierărie, Întreprinderile Metalurgice Dunărene, Industria Fierului din București, Societatea Ferum din Iași, Cyclop din Galați, Wickers și alte întreprinderi din străinătate. Acesta a ocupat diverse funcții menite să îi ghideze ascensiunea socială și să îi consolideze relațiile internaționale: președinte al Asociației Finanțe și Marea Industrie și vicepreședinte al Asociației Amicii Statelor Unite.

Sfera intereselor lui Max Auschnitt era chiar mai largă, el fiind un personaj activ și pe scena politică. Din 1929 până în 1933 a fost reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Galați în Senatul României, iar – prin prisma relației de prietenie cu economistul Virgil Madgearu – a finanțat Partidul Național Țărănesc și a facilitat relațiile membrilor de partid cu cercurile anglo-americane.

Declinul

Cea mai importantă relație a lui Auschnitt a fost stabilită în 1930, cu Regele Carol al II-lea. Industriașul a devenit atunci una dintre figurile marcante ale celui de-al doilea val al camarilei regale. În plus, în 1934, el a renunțat la religia iudaică și s-a convertit la creștinism pentru a se căsători cu Livia Pordea, fiica vicepreședintelui Camerei Deputaților și rudă cu Elena Lupescu, nașul celor doi fiind chiar regele.

Până în 1937, Auschnitt ajunge să aibă „putere cât două ministere la un loc”, să intre sau să iasă „de la Palat ca la el acasă”; „cuvântul său se pretinde a fi avut mai multă gravitate decât chiar al consilierilor regali”, după cum scriu și ziarele vremii. Alături de Malaxa, rivalul său, și de Elena Lupescu, metresa oficială a regelui, Max participă la partide de poker desfășurate la Palat sau în casa afaceristului, momente prielnice pentru a-și manifesta prietenia față de monarh, în fața căruia pierdea sume de bani considerabile.

Tot în semn de prietenie, în 1937, Auschnitt i-a dăruit lui Carol al II-lea acțiuni la diverse întreprinderi de succes, printre care fabrica de zahăr de la Lugani (acțiunile valorau 1,5 milioane de lei). Cu toate acestea, din cauza rivalității cu Malaxa, industriașul și-a pierdut credibilitatea în cercurile de la Palat în mai puțin de doi ani.

Conform Arhivelor Siguranței, în primăvara anului 1939, Malaxa a alimentat zvonuri menite să îl calomnieze pe Auschnitt, spunând că acesta l-ar fi discreditat pe rege în noiembrie 1938, în timp ce încerca să facă anumite „operațiuni financiare” la Londra. Pe fondul contextului internațional tensionat și al dorinței lui Carol de a aduce România mai aproape de Germania nazistă, Max Auschnitt a fost prins în 1939 în ceea ce monarhul a numit „un proces istoric în faza de renaștere a României”.

Auschnitt, alături de membri ai camarilei regale.

În luna iulie a acelui an, industriașul n-a mai fost acceptat la masa de poker a lui Carol deoarece nu mai era „mână largă când vine vorba de finanțarea Casei Regale”, după spusele mareșalului Palatului, Ernest Urdăreanu. Conform Arhivelor Siguranței, mareșalul a fost deranjat și de faptul că l-a ajutat pe Auschnitt, prin diverse intervenții pe care le-a întreprins la Londra, să se bucure de regim vamal colonial din partea Regatului Unit pentru importul de fier necesar U.D.R. Însă industriașul a folosit acest serviciu pentru a face import prin intermediul Societății Titan-Nădrag-Călan, alegându-se cu beneficii materiale personale.

Un proces înscenat

Înlăturarea lui Auschnitt s-a făcut în mai mulți pași. Primul a fost numirea lui Ernest Urdăreanu în Consiliul de Administrație al U.D.R., după întrunirea consiliului la sediul societății. Acesta susținea că își dorește „românizarea” societății, eliminarea tuturor străinilor și naționalizarea uzinelor.

În acest scop, mareșalul a cerut juriștilor lui Malaxa să pregătească material pentru un eventual proces împotriva lui Auschnitt. Aflând că industriașul are de primit de la U.D.R. 300 de milioane de lei pentru finanțarea unui import de fier vechi pentru realizarea unor furnale, lui Urdăreanu i-a venit ideea să-i însceneze un posibil litigiu. Situația s-a precipitat, Auschnitt a demisionat din U.D.R., i-a cedat acțiunile lui Malaxa și a început să își pregătească plecarea din țară. Fratele său, Edgar, și cumnatul, Oskar Kaufman, au plecat din România cu o parte din capitalul companiilor și au depus toate acțiunile de la Titan-Nădrag-Călan la Monaco.

Conform arhivelor Siguranței, Max a transferat 280 de milioane de lei în Anglia, la Ascot, unde intenționa să-și mute sediul afacerilor. Pe 25 august 1939, la Banca Română de Credit este vizat protocolul de lichidare a sumei pe care Auschnitt trebuia să o recupereze de la U.D.R., însă acesta este folosit de Malaxa și de „cercurile polițiste” împotriva sa: Auschnitt e acuzat că nu a respectat condițiile de import, fapt ce a dus la păgubirea U.D.R. Astfel, uzinele de la Reșița nu mai trebuie să plătească litigiul, iar industriașului i se cer 300 de milioane de lei diferență, plus alte despăgubiri.

În aceeași zi, Gavril Marinescu, prefectul poliției, îi cere pașaportul, pentru a-i împiedica plecarea din țară. Premisele începerii unui proces penal sunt astfel stabilite. În următoarele săptămâni, industriașul este citat de către procurorul general să dea declarații pentru soluționarea unei plângeri penale semnată de mareșalul Urdăreanu, în care este acuzat că a realizat unele tranzacții în numele U.D.R. prin care ar fi păgubit societatea și ar fi afectat producția de armament a României.

Deși este pus sub supraveghere la domiciliu, Auschnitt mai crede că guvernul și regele nu vor accepta o astfel de farsă. În septembrie 1939, prim-ministrul Armand Călinescu este ucis, iar guvernul lui Constantin Argetoianu, care i-a urmat, pare mult mai sensibil la presiunile cercurilor de la Palat. În plus, contrar așteptărilor lui Auschnitt, Carol al II-lea face tot ce îi stă în putere pentru a favoriza arestarea sa.

În timpul reformării guvernului, monarhul își impune dorința ca în fruntea Ministerului Justiției să fie numită o persoană care să faciliteze condamnarea lui Auschnitt. O lună mai târziu, Victor Iamandi, ministrul justiției, aduce modificări Codului Penal și Codului Comerțului prin intermediul cărora arestarea lui Auschnitt devine legitimă. Astfel, pe 7 noiembrie 1939, industriașul este încarcerat la Văcărești, la ordinul mareșalului Urdăreanu.

La scurt timp după aceea, presa vremii a relatat că industriașul a transferat în mod fraudulos 18 milioane de franci francezi societății CEPI din Monte Carlo și că nu a importat întreaga cantitate de fier necesară producției de armament, punând astfel în pericol siguranța națională.

Fragmentul face parte din articolul „Viața controversată a unui industriaș interbelic. Max Auschnitt”, publicat în numărul 252 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 ianuarie - 14 februarie, și în format digital pe platforma paydemic.