Mitul bunului împărat: Traian jpeg

Mitul bunului împărat: Traian

├Ämp─âratul Traian este ├«nconjurat de o aur─â de admira┼úie nema├«nt├ólnit─â la niciun alt conduc─âtor roman. R─âd─âcinile acestei imagini glorioase trebuie ├«ns─â c─âutate chiar ├«n epoca sa, iar Panegiricul lui Pliniu cel T├ón─âr ne poate furniza un reper. Cine este personajul? Gaius Plinius Caecilius Secundus, nepotul matern al lui Pliniu cel B─âtr├ón, a fost consul ├«n anul 100, ulterior proconsul ├«n Pont ┼či Bitinia, apropiat al lui Traian. A realizat Panegiricul ├«n dou─â etape:discursul rostit c─âtre Senat ├«n septembrie 100 p.Hr. ┼či o reelaborare datorat─â probabil familiarit─â┼úii fa┼ú─â de ├«mp─ârat, prilej de a-l adula pe Traian ┼či de a-i aminti de ├«nalta misiune ce i-a fost h─âr─âzit─â. Av├ónd ├«n vedere lipsa unor discursuri laudative dinaintea lui Traian ┼či stilul ├«nc─ârcat artificii retorice, este oarecum dificil s─â-i p─âtrundem sensul.

Cum se poate explica acest discurs? S-a insistat c├óteodat─â pe importan┼úa rela┼úiilor dintre Traian ┼či popoarele cucerite, generozitatea ┼či echitatea ├«mp─âratului sau preocuparea pentru oameni ┼či zei deopotriv─â. Al┼úi cercet─âtori studiaz─â Panegiricul├«n cheia unei afirm─âri hot─âr├óte a politicii lui Traian, folosindu-l pentru a justifica o ideologie. Din nefericire astfel de interpret─âri ├«nvestesc cu prea mult─â autoritate scrierea lui Pliniu. Jean Beaujeu[1]propune o teologie imperial─â ├«n care Iupiter Optimus Maximuseste figura central─â, iar Traian, protejatul acestuia. Rufus Fears[2]merge ┼či mai departe, afirm├ónd c─â Traian urmeaz─â de fapt tradi┼úia lui Nero de a favoriza leg─âtura deosebit─â dintre princeps┼či Iupiter. De altfel Pliniu insist─â asupra ideii c─â Iupiter, nu Senatul sau Nerva, reprezint─â sursa puterii sale, lucru sugerat ┼či de o serie de reliefuri ca cele de pe Arcul de la Beneventum. Dar ideologia imperial─â este rareori at├ót de rigid─â. Nu putem nici s─â consider─âm Panegiricullui Pliniu drept o versiune oficial─â a programului imperial al lui Traian, c─âci Pliniu este p├ón─â la urm─â un senator care ├«ncearc─â s─â fac─â un compromis cu principatul, are propriile motiva╚Ťii.  

De altfel, discursul laudativ este un bun prilej de a exprima p─âreri ┼či griji ├«n privin┼úa institu┼úiei imperiale ┼či ├«n particular a atitudinii lui Traian. Pe de o parte Pliniu descrie virtu┼úile ├«mp─âratului, pe de alt─â parte ├«l sf─âtuie┼čte s─â continue pe aceea┼či linie pentru a deveni un model. Ca orice senator, ┼či autorul nostru are sentimente amestecate fa┼ú─â de principat, o form─â de conducere tolerat─â ├«ntruc├ót alternativa ar fi fost anarhia. Pliniu este de p─ârere c─â domnia lui Domitian a fost o teroare pentru Senat, probabil ┼či pentru a-l scoate mult ├«n avantaj pe Traian. ├Än opinia lui Pliniu, nu ar trebui s─â se afirme despre Traian nimic din ce ar putea fi afirmat despre predecesorii s─âi[3].

Din lipsa de considera┼úie fa┼ú─â de ceilal┼úi ├«mp─âra┼úi ne d─âm seama de ├«ndelungata lupt─â pentru putere dintre Senat ┼či princeps, o lupt─â pe care Pliniu crede sau sper─â c─â Traian o poate evita. El laud─â de pild─â capacitatea ├«mp─âratului de a restabili prestigiul Senatului din timpul republicii. Tacitus ne spune de altfel c─â situa┼úia s-a ├«mbun─ât─â┼úit, pentru c─â ├«naintea sa un singur om domina statul, iar scriitorii de valoare au disp─ârut. ├Än schimb ├«n timpul lui Traian ace┼čtia au libertatea de a nutri orice sentimente ┼či de a le exprima cum doresc[4]. Ca ┼či Tacitus, Pliniu invoc─â mereu libertatea, modera┼úia ┼či implicarea sa ├«ntr-o guvernare care nu exclude Senatul. Dar are ╚Öi rezerve fa┼ú─â de Traian pentru c─â provine din r├óndul militarilor, de aceea insist─â c─â sursa puterii sale este voin┼úa zeilor ┼či a predecesorului Nerva, nu capacit─â┼úile sale r─âzboinice. ├Än opinia marelui istoric R. Syme[5], discursul lui Pliniu este mai degrab─â un manifest senatorial ├«n favoarea unei monarhii care s─â nu urm─âreasc─â acapararea ├«ntregii puteri.

traj jpg jpeg

Pliniu vede ├«n numirea lui Traian promisiunea unei refaceri par┼úiale a tradi┼úiilor republicane, men┼úion├ónd c─â ├«mp─âratul ├«n calitate de consul confirm─â alegerile ┼či promov─ârile propuse de Senat. Modera┼úia, politica sa fiscal─â responsabil─â, ├«ncurajarea ocup─ârii posturilor publice de c─âtre senatori ├«i asigur─â o reputa┼úie aparte ├«n mintea supu┼čilor ┼či succesorilor. ├Än spatele fiec─ârei laude se reg─âse┼čte a┼čteptarea ca echilibrul politic s─â continue. Totu┼či Pliniu ├«┼či exprim─â ┼či ├«ngrijorarea fa┼ú─â de anumite aspecte, ca de pild─â refuzul lui Traian de a ├«ndeplini anumite ├«ndatoriri senatoriale:un consulat in absentia, refuzul celui de-al doilea. Consulatul a fost mereu un simbol al libert─â┼úii din perspectiva senatorial─â[6].

Mult─â cerneal─â s-a scurs ┼či ├«n leg─âtur─â cu titlul de Optimusoferit de c─âtre Senat. Legenda optimus princepsapare pe monede ├«nc─â din 103, dar titlul de Optimus├«┼či face loc ├«n nomenclatura oficial─â abia ├«n 114-115. Se poate s─â fi fost un epitet neoficial, dar la fel de bine autorul pare s─â apere o ini┼úiativ─â formal─â a Senatului refuzat─â ini┼úial de Traian, la fel ca titlul de Pater Patriae. Panegiristul vrea s─â accentueze nu divinitatea a lui Traian, care oricum ar fi fost riscant─â, c├ót humanitas, temperantia, facilitas[7](caracterul, autocontrolul, aptitudinile), deci virtu┼úile sale umane. Optimusar fi avut aceea┼či semnifica┼úie ca Augustuspentru Octavian. Traian prefer─â totu┼či optimus princeps, apelativ reg─âsit ┼či la Claudius sau Nerva, posibil pentru a evita compara┼úia direct─â cu Iupiter.

C├ót despre ac┼úiunile militare, Pliniu se gr─âbe┼čte s─â-i scoat─â ├«n eviden┼ú─â tot modera┼úia[8], pentru a echilibra rela┼úiile dintre armat─â ┼či Senat. Traian este conduc─âtorul perfect c├ónd se afl─â ├«n Germania ├«n 98, pentru c─â de┼úine ┼či toga senatorial─â (al doilea consulat), nu doar echipamentul generalului. Diploma┼úia ┼či tactul reies din ├«ncerc─ârile sale de a evita r─âzboiul cu dacii. Scriind ├«naintea ostilit─â┼úilor din 101, Pliniu prezice c─â tocmai comportamentul ├«n┼úelept, moderat al ├«mp─âratului este cel ce ├«i va aduce triumful. Iar─â┼či se evit─â aspectul s─âu de combatant ├«n favoarea calit─â┼úilor non-militare. Dar, contrar a┼čtept─ârilor pacifiste ale panegiristului, domnia lui Traian este marcat─â de conflicte foarte turbulente, at├ót ├«n Dacia, c├ót ┼či ├«n Parthia.

Pliniu mai discut─â ┼či despre rela┼úia dintre lumea terestr─â ┼či cea a zeilor. Actul rug─âciunii (votum) pentru s─ân─âtatea ┼či siguran┼úa ├«mp─âratului (salus principis) este cel mai comun ritual, deoarece bun─âstarea public─â depinde de bun─âstarea personajului de frunte. Pliniu men┼úioneaz─â c─â Traian a impus condi┼úia ca rug─âciunile s─â-i fie adresate at├óta vreme c├ót el reu┼če┼čte s─â men┼úin─â siguran┼úa statal─â[9], un aspect care ┼úine mai degrab─â de propaganda ├«n favoarea lui Traian. Referitor la sacrificii, este accentuat─â s─âv├ór┼čirea acestora ├«n numele, dar nu c─âtre ├«mp─ârat;iar─â┼či Traian apare ca ├«mp─ârat-model, cel ce nu vrea s─â fie divinizat, ci apreciat dup─â calit─â┼úile umane.

Umanitatea lui Traian se aduce mereu ├«n prim plan. Pliniu se entuziasmeaz─â de anumite m─âsuri precum diminuarea influen┼úei liber┼úilor ┼či restabilirea senatorilor ca principis amici;sus┼úinerea fa┼ú─â de copiii s─ârmani ┼či grija fa┼ú─â de toate grupurile sociale. La ├«ntoarcerea acestuia la Roma ca ├«mp─ârat mul┼úimea se entuziasmeaz─â indiferent de rang, Traian ├«i salut─â mai ├«nt├ói pe senatori, apoi pe equites, clientela sa ┼či ├«n fine pe spectatorii obi┼čnui┼úi, Pliniu l─âud├ónd faptul c─â acesta s-a mi┼čcat liber prin mul┼úime ┼či c─â solda┼úii nu se deosebeau la port de oamenii de r├ónd[10]. Traian este a┼čadar un element de unitate.

Trajan Xanten JPG jpeg

O rela┼úie echilibrat─â cu societatea ├«nsemna ├«ns─â ┼či o rela┼úie echilibrat─â cu zeii, spre deosebire de Domitian care dep─â┼če┼čte normele. ├Ämp─âratul are totu┼či ┼či el o rela┼úie special─â cu divinitatea, dar nu numai, el este simbolul armoniei ├«ntre zei, Senat, armat─â ┼či popor. De aceea Traian este ┼či numit un dar al zeilor[11], adop┼úia sa fiind predestinat─â pentru c─â el va deveni ├«ntr-adev─âr un princepsideal. Traian se aseam─ân─â cu zeii ├«n primul r├ónd datorit─â caracterului s─âu ┼či vie┼úii virtuoase, ceea ce ├«l transform─â ├«ntr-un lider perfect.

Traian este de altfel un personaj complex:pe de-o parte el este alesul zeilor, pe de alt─â parte alegerea se datoreaz─â modera┼úiei sale. Rela┼úia princeps-zeu ├«nseamn─â sus┼úinere reciproc─â ┼či responsabilitate, amintindu-I lui Traian c─â nu este zeu ├«n via┼ú─â, dar ├«ncuraj├óndu-l s─â conduc─â virtuos imperiul. Din secolul al IV-lea se va accentua din ce ├«n ce mai mult latura sa divin─â. Modelul ├«mp─âratului perfect ca tradi┼úie ├«ndelungat─â ├«n istoriografie se datoreaz─â ├«n bun─â m─âsur─â acestui discurs laudativ. Aproape mereu domnia va fi asociat─â cu cea mai glorioas─â ┼či prosper─â perioad─â a istoriei romane. Ce ne scrie Pliniu ├«ns─â este ├«ntr-adev─âr o surs─â pre┼úioas─â de informa┼úii despre primii ani de domnie ai lui Traian, dar nu o oper─â istoric─â. ├Än plus, nu ar trebui citit─â drept un comentariu la adresa ├«ntregii sale domnii. A┼čadar, imaginea perfec┼úiunii sale st─â serios sub semnul ├«ndoielii.

K.H. Waters de pild─â, ├«n articolul Traianus Domitiani Continuator[12], vrea s─â demonstreze c─â nu existau at├ót de multe deosebiri ├«ntre politicile lui Traian ┼či Domitian. Potrivit autorului, Panegiriculeste un amestec de idealuri ┼či distorsion─âri ale istoriei. Panegiriculnu poate fi ├«ns─â devalorizat ├«ntru totul. Nu reflect─â realitatea istoric─â, ci perspectiva particular─â a senatorului care sper─â c─â Traian va guverna spre beneficiul senatorilor. Traian de fapt ar fi urm─ârit tot s─â-┼či ├«nt─âreasc─â puterea, pe urmele ├«mp─âra┼úilor flavieni.

Func┼úionari din vremea lui Domitian se reg─âsesc ┼či la Traian, tot mai intr─â ├«n Senat provinciali, ┼či Domitian ┼či Traian se folosesc de titluri precum consulsau consul designatuscare pot exprima at├ót o onoare c├ót ┼či o sfidare a republicii. Totodat─â, la ├«nceputul primului conflict cu dacii, Traian urmeaz─â politica lui Domitian de a nu anexa teritoriul. ┼×i ├«n est Traian continu─â politica flavian─â de ├«nt─ârire a frontierei. ├Än materie de construc┼úii sunt ┼či aici asem─ân─âri:alternan┼úa dintre edificii monumentale, ostentative, ┼či cl─âdiri mai practice. ├Än materie de ideologie ├«ns─â, Traian se ├«ndep─ârteaz─â de la tendin┼úele de identificare direct─â cu vreun zeu.

Pliniu propune o perspectiv─â extrem de promi┼ú─âtoare asupra domniei lui Traian, model pentru to┼úi liderii care ├«i vor succeda. Perspectiva se armonizeaz─â ├«ntruc├ótva cu legendele monetare care invoc─â adesea siguran┼úa ┼či prosperitatea statului roman, sau cu monumentele arhitecturale care reflect─â grandoarea epocii sale. Prin scrierea sa, Pliniu a contribuit decisiv la alimentarea mitului bunului ├«mp─ârat Traian, care va  d─âinui mult dup─â apusul Imperiului Roman.

[1]J. Beaujeau, La religion romaine a lÔÇÖapoge├ę de lÔÇÖempire:La politique religieuse des Antonins, Paris, 1955.

[2]R. Fears, Princeps a dii electus:The Divine Election of the Emperor as a Political Concept at Rome, Roma:American Academy, 1977.

[3]Pliniu, Pan. 2.1., Melmoth&Hutchinson (eds.), Letters, vol II:Books 8-10. Panegyricus, Loeb Classical Library, 1977.

[4]Tacitus, Hist.1.1., Woodman (tr.), Cambridge, 2004.

[5][5] R. Syme, ÔÇťReview of Durry, Pline le jeune:Pan├ęgirique du TrajanÔÇŁ, Roman Papers, Oxford, 1979, pp. 76-87.

[6]Pan. 79.4.

[7]Pan.2.7.

[8]Pan. 14.1.

[9]Pan.67.5.

[10]Pan. 23. 1-3.

[11]Pan.1.3.

[12]K.H. Waters, ÔÇťTraianus Domitiani ContinuatorÔÇŁ, AJP90, 1969, pp. 385-405.