„Mi-am pus busuioc în păr”: Maria Tănase la New York, unde i-a vrăjit pe Roosevelt și Hoover

Succesul Mariei din România a avut ecou până departe, în Occident. Reprezentanţii casei de discuri Columbia de la Viena au considerat că o asemenea voce merită o aparatură performantă, așa că, neîntârziat, Maria Tănase și­-a făcut bocceluţa și­-a plecat. Acolo, în ţara lui Mozart și a lui Strauss, românca a cântat, a impresionat și s­-a bucurat. A fost însoţită de către colaboratorii Arhivei de Folclor, Aurora Şotropa și soţul ei, Willi Starkmann, inginer de sunet al casei de discuri. A revenit, mai târziu, la Viena, când Orient Expressul i­-a purtat pe ea și Sandu Eliad la Paris și la Londra. 

„Trenule, maşină mică”

Era începutul anului 1939 și nimeni nu știa că sacul cu zile bune se golea. Primăvara se apropia, iar gazetele trâmbiţau: grupul ce avea să reprezinte România la Expoziţia Universală de la New York era condus de Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului Satului din București. Comisia întrunită la „Hanul Ancuţei” a audiat vocile în vogă ale vremii. Maria Tănase nu venise cu nimic pregătit – a încropit cu entuziasm o cântare cu maestrul Grigoraș Dinicu și a cucerit juriul. Se deliberase: orchestra lui Dinicu și cea a lui Fănică Luca o acompaniau pe Maria Tănase în pavilionul României de peste Ocean. Era marele ei succes și pentru asta se întorcea să sărute mâinile cui o făcuse om mare. Din grădina pe care o iubea atât de mult Maria, bătrânul Coandă Tănase rupse o crenguţă din liliacul alb de lângă prispă: „Ţine, Mărie, să duci cu tine peste Ocean și mireasma îmbătătoare din grădina copilăriei unde ai îndrăgit cântecul”. Era încă ger, dar în mai, în America, Maria avea să înflorească odată cu liliacul.

Cu câteva luni înainte, publicul american auzise cântecul românesc pentru prima dată. Radiodifuziunea pregătise o avanpremieră – o transmisiune specială din studioul de la București. Bineînţeles, microfoanele erau în faţa Mariei – și pe bună dreptate. „Pasiunea și arta d­nei Maria Tănase vor ști să pună în valoare și să facă iubite și în America sunetele de vrajă ale cântecului românesc. Iată de ce, neîndoielnic, alegerea d­-sale ca ambasadoare a folclorului nostru este dintre cele mai fericite”, scria ziarul „România”. Maria era, se știe, o artistă impulsivă, care se lăsa condusă de emoţiile sale și ale publicului, dar asta nu înseamnă că nu își pregătea riguros repertoriul, ţinând cont de fiecare detaliu. Pentru reprezentaţia de la New York, ea îi spunea lui Zaharia Stancu, prieten apropiat al lui Eliad: „Am un program variat și bine pus la punct pe care­l studiez regulat, cu câteva melodii populare, ale căror cuvinte au fost traduse în limba engleză și orchestraţia pentru jazz a câtorva cântece românești în genul melodiilor negre, care vor forma repertoriul meu”.

Era 12 aprilie 1939 și bătea de ora prânzului. Geamantanele erau înţesate cu costume populare, și Maria împreună cu Sandu Eliad se pregăteau de plecare. Expresul „Berlin” și transatlanticul „Hamburg” au traversat artiștii români Oceanul, la New York. La Expoziţie, România era reprezentată prin Pavilion și prin Casa Românească. Cea din urmă era în stil eclectic românesc: casa oltenească, decorată în stil brâncovenesc, iar interioarele, de o minunăţie rară – scoarţe, ștergare, icoane, ceramică, ţesături care mai de care, din borangic și lână fin toarsă. Anexat Casei Românești era restaurantul lui Mitică Andronic, care se lua la întrecere cu cel al Franţei.

„Mi-am pus busuioc în păr”

Expoziţia Universală de la New York din 1939 a rămas un punct de referinţă pentru cultura românească, se știe. Acolo, mai marii lumii au văzut „Pasărea” lui Brâncuși, au ascultat vioara lui Enescu și s­au lăsat vrăjiţi de Maria Tănase. Nu degeaba a cântat ea în faţa lui Hoover și a lui Roosevelt: „Mi­-am pus busuioc în păr, măi/ Să pot avea pe vino­ncoa’/ Să fiu ochioasă, năbădăioasă/ Să se­mbulzească și să mă iubească băieţii”. Şi a iubit­-o întreaga Americă. A plecat de la New York lăsând în urma ei ușile deschise, dar n­avea să se mai întoarcă vreodată. „Am avut propuneri. Şi mai am încă și astăzi un angajament, încă valabil, de a da 15 spectacole la Radio­City, cu muzică românească, răstălmăcită pe tehnica jazzului american, dar asta n­aș face­-o dacă n­aș fi sigură că negrii muzicanţi vor păstra toată nostalgia și atmosfera de puritate a cântecului nostru”.

Acest text este un fragment din articolul “Maria Tănase. O viață ca un cântec” apărut în Historia nr. 212, disponibilă la toate punctele de distribuție a presei în perioada 15 septembrie-14octombrie 2019, dar și în format digital pe paydemic.com