Matilda Caragiu-Marioțeanu, o „româncă aromâncă adevărată”

Matilda Caragiu-Marioțeanu, sora reputatului actor Toma Caragiu, s-a născut la 20 iulie 1927, în comuna Hrupiște (astăzi, Argon Orestiko, în Grecia). În anul 1928, familia sa a fost colonizată în Cadrilater (Sarsânlar, județul Durostor), împreună cu alte aproximativ 40 de familii de aromâni. A studiat la Silistra, Bacău și Ploiești, a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în anul 1951, iar în 1967 și-a susținut doctoratul cu teza „Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”.

În calitate de profesor al acestei facultăți, cursurile sale au avut la bază istoria limbii române, gramatica istorică, dialectologia generală și română și altele. În 1997 a publicat Dicționar aromân-macedo-vlah comparativ (român literar-aromân), contextual, normativ, modern. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1993 și apoi titular, în 2004. A avut un rol important în afirmarea individualității populației aromâne între celelalte popoare balcanice, în primul rând din punct de vedere lingvistic, și în promovarea identității aromâne. Lucrarea sa de doctorat are la bază un studiu al graiului propriei familii, început în 1951 și finalizat în 1960, urmărind modificările lexicului, foneticii și a structurii gramaticale, în urma contactului cu membrii comunității românești.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, „Aromânii și aromâna în conștiința contemporană”, o culegere de studii și articole din reviste de specialitate, a fost publicată în anul 2006. În capitolul „Dodecalog al aromânilor sau 12 adevăruri incontestabile, istorice și actuale, asupra aromânilor și asupra limbii lor“, argumentează că există o unitate lingvistică a vechii populații române, aflată atât la nord, cât și la sud de Dunăre. Procesul de formare a limbii autohtone a avut loc „pe un teritoriu destul de mare și compact, care se întinde între Carpații de nord și până la sud de Balcani”, ceea ce reprezintă un argument și în dezbaterea centrată pe problema spațiului de formare a poporului român.

Unitatea acestui teritoriu a fost scindată de sosirea slavilor în Balcani, ceea ce a dus la formarea a patru grupuri distincte, fiecare cu propriul dialect derivat de la limba română comună. Aromânii sunt sud-dunăreni, continuatori ai romanității orientale, iar limba acestora le oferă o conștiință etnolingvistică diferită, o identitate distinctă între celelalte popoare balcanice, chiar față de grupuri înrudite (cum ar fi albanezii).

Matilda Caragiu a susținut că un element de primă importanță este ca aromânii, constituind comunități minoritare în țările balcanice, să-și ceară drepturile, vorbind în primul rând despre „dreptul de cetate” al limbii aromâne, „dreptul de a exista ca atare, de a fi vorbită, folosită pretutindeni”. Cu toate acestea, ea a pus accentul și pe aspectul negativ al unei intervenții exterioare, cum a fost cazul României, care a intervenit în învățământ. Întrucât la școlile respective instrucția se făcea în limba română literară, predându-se istoria și geografia României, aromânii își puteau pierde propria identitate, reprezentată în primul rând de limba proprie, care este tot mai puțin accesibilă generațiilor mai tinere.

Acest punct de vedere este susținut și în „Fono-morfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, unde este demonstrat faptul că tinerii preferă exprimarea în limba română literară, utilizând cuvinte daco-române chiar și atunci când își formulează discursul în aromână. Dodecalogul din culegerea de studii Aromânii și aromâna în conștiința contemporană se încheie cu afirmația că aromânii trebuie să urmărească unicul scop de a-și cultiva limba și tradițiile. Pornirile naționaliste aparțin unei minorități, nu sunt reprezentative pentru întreaga comunitate și nici nu-și au locul alături de valorile lumii contemporane.

La numai trei ani de la publicarea lucrării, la data de 11 martie 2009, Matilda Caragiu a încetat din viață. Considerându-se o „româncă aromâncă adevărată”, opera sa a avut meritul de a-i aduce pe aromâni în atenția publicului din România, evidențiind totodată identitatea acestora, diferită de celelalte popoare din Balcani. Prin opera sa, Matilda Caragiu și-a lăsat amprenta asupra culturii aromâne – semnificative fiind, spre exemplu, volumele de poezie în limba sa maternă sau publicarea Liturghierului aromânesc. Susținând însă promovarea propriilor valori și tradiții, dar în contextul cultural al statului în care aromânii formau o minoritate, Matilda Caragiu a contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii române, prin activitatea sa didactică.