⬆

Kretzulescu - o familie românească în elita Europei

Autor: Mihai Sorin Radulescu

Alături de principii Brâncoveni - mai exact Bassaraba de Brancovan -, Kretzuleștii este singura familie boierească românească ce figurează, cu rang princiar, în almanahurile de Gotha. Ceea ce se explică prin proiectul - nereușit - de căsătorie între Radu (Rodolphe) Kretzulescu și fiica regelui Italiei Umberto I. Exista în acest gest poate și o conotație politică, legată de recunoașterea latinității românilor, pe atunci în plină ascensiune. Notița din almanahul de Gotha despre familia Kretzulescu este redusă în comparație cu cele despre alte familii, dar ea ilustrează o prezență românească într-un spațiu foarte închis și exclusiv.

Printre cele mai vechi familii boierești

Astfel, în almanahul din anul 1912 figurează această voce (traducerea îmi aparține):

„Catolici-greci. – Castelul Fontenay-le-Pesnel, Calvados, Franța și Roma. – Casă originară din Țara Românească a cărei origine urcă la familia Basarabilor din Țara Românească și care își trage numele din feudul Kretzulești achiziționat către sfârșitul secolului al XVI-lea. Radu Kretzulescu caimacam al Țării Românești 1672; Constantin Kretzulescu mare ban al Craiovei 1755. Titlu italian de Principe (primog.) prin decretul regelui Umberto din 8 martie 1900 și scrisori de noblețe ale regelui Victor Emmanuel din 9 oct. 1900 […]. / Rodolphe (Radu) I principe Kretzulescu, născut în București la 25 aprilie 1865, fost deputat român (naturalizat italian din 6 septembrie 1902); căsătorit în București la 26 aprilie 1892 cu Irina Cantacuzino, născută la Florești în 20 august 1869, + ibid. 21 iulie 1906. / Fiică: Georgette- Catherine-Jeanne, născută în București la 28 ianuarie 1893” (p. 355).

Pentru a încheia această spiță, ar trebui amintit că prințesa-fiică s-a căsătorit cu Constantin – zis Costea – Caradja, fiul cel mare al omului de cultură Aristide Caradja (1861 – 1955), entomolog, muzicolog și filozof, a cărui uriașă colecție de fluturi face mândria Muzeului Antipa. Recent a apărut o carte despre Catherine Kretzulescu, în care este vorba de activitatea ei pentru salvarea și protejarea militarilor americani în timpul celui de-al doilea război mondial. Perioada regimului comunist din România a petrecut-o la Paris, împreună cu fiica ei, iar viața și-a încheiat-o în azilul „Sf. Ecaterina” din București, al cărui nume amintește de ctitoră, antecesoarea sa, Ecaterina Cantacuzino născută Băleanu. Kretzuleștii se numără printre cele mai vechi și mai prestigioase familii boierești din Țara Românească.

Începuturile familiei au fost studiate pe bază documentară de către Ioan C. Filitti și Nicolae Stoicescu, care au îndepărtat din conștiința științifică scrierile fanteziste ale unui membru al familiei, Emanuel Kretzulescu, fratele mai sus menționatului principe italian. Pentru obârșia Kretzuleștilor, varianta cea mai temeinică se găsește în Dicționarul marilor dregători din Țara Românească și Moldova: marele boier Radu Crețulescu (pentru primele secole păstrez ortografia numelui cu „C” și „ț”) era fiul lui Stan logofătul din Crețulești și al Stancăi, fiica lui Fierea logofăt din Greci; „Stan era fiul unui alt Stan, care, la rândul său, era fiul lui Vintilă pah.din Balotești și al Caplei, fiica Caplei din Periș și a lui Stan m.spăt. din Corbi. Crețuleștii descind deci – scria Nicolae Stoicescu – din boieri mari din sec.XVI și sunt rudă cu fam.Corbeanu și Greceanu” (p. 166, nota 1).

Pe linie femeiască, Kretzuleștii aveau în vine sângele Basarabilor, cu care se înrudeau de mai multe ori. Pe de altă parte, greșit s-a crezut însă în trecut că Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, provenea din acest neam, ceea ce a făcut ca ea să fi fost zugrăvită în tabloul votiv de la Biserica Kretzulescu din București.

Radu Crețulescu - de la mare logofăt la... închisoare

Radu Crețulescu și-a dus spița din nou în vârful ierarhiei sociale prin numeroasele dregătorii deținute: mare logofăt între septembrie 1662 – mai 1663 și februarie 1665 – ianuarie 1672, mare vornic între iunie 1674 – august 1675 și din nou mare logofăt între ianuarie 1679 – martie 1680. Membru al partidei Cantacuzinilor cu care era înrudit prin soția sa Maria, una dintre fiicele postelnicului Constantin Cantacuzino, cariera lui Radu Crețulescu a urmărit oarecum fluctuațiile destinului politic al acestora. În timpul primei domnii a lui Grigore I Ghica a fost închis:

„Grigorie- vodă îndată scrise cărți la Ghe[oșrghe banul Băleanul, să-l știe că iaste domn și să prinză pe Radul logofătul Crețulescul și pă frații lui Șărban [Cantacuzinoș spătariul ce era la București”.

Personaj de letopiseț

Sub Antonie Vodă din Popești a ocupat la un moment dat funcția de caimacam al Țării Românești. Radu Crețulescu a fost un personaj de letopiseț și pentru a-l cunoaște trebuie să deschidem din nou paginile acestuia, mai exact ale Cronicii Bălenilor:

„Duca-vodă mergând până la Iași, veni veste den țară că Radul Crețulescul, cu toată casa lor, au fugit în Ardeal; de acolea den tabără fuge și Vintilă Corbeanul păharnicul și Pârvul postelnic, fecior Crețulescului, în Ardeal, trecând pă la Trotuș. Aceste tulburări văzând Duca-vodă, gătește pă Costandin Brâncoveanul, ce fusese vtori logofăt mai nainte, și-l trimite cu cărți la Crețulescul să-l întoarcă. Carele viind până la Sărata, îl întânpină un pârcălab al lui Șărban logofătul, de-i spunea că au fugit Șărban logofătul cu toată casa lui la Rușciuc”.

Radu Crețulescu era așadar când dregător înalt la curtea domnească, când pus pe fugă de voievod datorită fidelității sale față de Cantacuzini. Pe lângă această frământată traiectorie politică, specifică de altfel atmosferei din cea de-a doua jumătate a veacului al XVII-lea, Radu Crețulescu a urmat exemplul mentorilor săi în domeniul ctitoririi de lăcașuri religioase. De numele lui sunt legate bisericile Rebegești (Crețulești, jud.Ilfov), Bărbulețu (jud. Dâmbovița) și Crețulescu din Târgoviște. Biserica din Rebegești – căreia arhitectul Nicolae Ghika-Budești i-a consacrat un studiu publicat în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice - are o valoare deosebită pentru istoria familiei, fiind legată de moșia de obârșie de la care provine și numele stirpei.

Datorită amenajării unui lac artificial, biserica a suferit încă în perioada interbelică o operație de translare, proiectată de inginerul Emil Prager. Atât biserica din Rebegești, cât și cea din Bărbulețu datează din 1669, păstrând până astăzi forma lor originală, o arhitectură armonioasă ilustrând stilul muntenesc între Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Un personaj a fost și fratele lui Radu Crețulescu, purtător al bizarului prenume de „Pădure“, mare pitar între ianuarie – iulie 1674. Datorită atitudinii sale filo-austriece pe care o împărtășea și cu alți boieri mari din Țara Românească avea să participe în 1717 la solia trimisă la împăratul Carol al VI-lea. Din Radu și din Pădure se bifurcă inițial cele două ramuri principale ale Crețuleștilor.

Ramura lui Pădure s-a stins cu numele în secolul al XIX-lea, prin căsătoria Luxandrei Crețulescu cu Grigore Cantacuzino, părinții omului politic conservator Gheorghe Grigore Cantacuzino. Fie amintită în această ramură căsătoria străbunicilor acestora, Matei Crețulescu, mare paharnic, cu Smaranda, una dintre fiicele doctorului Dimitrie Nottara și ale soției sale Bălașa Grădișteanu. Doctorul Dimitrie Nottara era nepot de frate al ilustrului cărturar Hrisant Nottara, patriarh al Ierusalimului, la rândul său nepot de frate al celuilalt patriarh din acest neam, Dositei. Radu și Pădure Crețulescu au avut și o soră, Alexandra, devenită soția unui alt boier cunoscut, Tudoran aga din Aninoasa, vlăstar al neamului boieresc muscelean al Vlădeștilor.

De la el a rămas o splendidă mănăstire în localitatea eponimă, la Aninoasa (azi jud. Argeș). Înrudirea cu Grecenii din Ilfov are poate o legătură cu această asiduă activitate ctitoricească a Crețuleștilor și a rudelor lor Stanca, mama lui Radu, a lui Pădure și a Alexandrei Crețulescu, era soră cu Papa logofătul din Greci, ctitorul Schitului Balamuci. Unicul fiu al lui Radu, Pârvu, a avut drept fiu pe Iordache, mare logofăt și mare vornic, căsătorit cu domnița Safta Brâncoveanu, una dintre fiicele lui Constantin Brâncoveanu.

Potrivit Genealogiei Cantacuzinilor a banului Mihai Cantacuzino, Iordache Crețulescu era un om foarte bisericos, tăcut și iubitor al vieții retrase în sânul familiei sale. Iordache și Safta au ctitorit în 1722 zvelta biserică din centrul Bucureștilor ce le poartă numele, unul dintre monumentele cele mai reprezentative ale stilului postbrâncovenesc. Cărămida roșie din care este zidită amintește de construcțiile bizantine și conferă individualitate acestui lăcaș aflat în imediata apropiere a reședinței domnești și apoi regale. În jurul acestei ctitorii s-a constituit Așezământul Kretzulescu ce a dat naștere unui imens proces la începutul secolului XX.

Din Iordache și soția sa Safta s-a ramificat din nou neamul Crețuleștilor: fiul lor Radu a avut din căsătoria cu Safta Leurdeanu, un fiu, Iordache, la rândul său tată al lui Constantin, al Saftei, căsătorită cu clucerul Dimitrie Ștefănescu, și al lui Alexandru, căsătorit cu Ana Câmpineanu. Safta și Dimitrie Ștefănescu au avut o posteritate bogată ce a reluat numele de Kretzulescu, mândrindu- se cu descendența sa brâncovenească. Ramura principelui italian provine dintr-un alt fiu al lui Iordache, Constantin, mare ban, căsătorit cu Smaranda Caliarhi-Florescu.

Un Kretzulescu - pionier al medicinei românești

În istorie au intrat, de asemenea, frații Constantin și Nicolae Kretzulescu, fii ai lui Alexandru Kretzulescu și ai Anei Câmpineanu. Nicolae Kretzulescu a fost un pionier al medicinei românești, precursor al lui Carol Davila. S-a numărat totodată printre întâii români care au studiat la Școala de Medicină din Paris. La întoarcerea în țară a fondat în anul 1842 „Școala de mică chirurgie” de la Spitalul Colțea, strămoașa Facultății de Medicină de astăzi. Nicolae Kretzulescu avea să fie mai târziu de câteva ori prim-ministru și ministru, precum și unul dintre fondatorii – în 1865 – ai societății Ateneul Român, alături de Constantin Esarcu și V.A. Urechia. De asemenea, Nicolae Kretzulescu a fost ministru plenipotențiar la Berlin, Sankt-Petersburg, Roma și Paris.

Și ceilalți frați Kretzulești au lăsat urme: Dimitrie, ofițer superior, prin faptul că în locuința sa a fost plănuită abdicarea lui Cuza, iar Scarlat, militar și el, prin casa lui impunătoare în stil neoclasic în care astăzi se află sediul Muzeului Literaturii Române. Frații Kretzulești erau așadar fiii marelui logofăt Alexandru Kretzulescu și ai Anei Câmpineanu, sora lui Ion Câmpineanu și a mamei lui Ion Ghica. Bunica paternă a Kretzuleștilor era o Cantacuzină. Descendența lor din Cantemirești și din Brâncoveni, înrudirile cu marea boierime a epocii lor, i-au îndemnat probabil să se implice în viața politică. Figurile lui Constantin, Dimitrie și Scarlat s-au estompat cu trecerea timpului, spre deosebire de cea a fratelui lor Nicolae Kretzulescu, cunoscut mai ales prin activitatea de întemeietor și sprijinitor al învățământului medical din România.

Constantin A. Kretzulescu a fost căsătorit cu Luxandra Dedulescu (1822 – 1893), fiica boierului Anastase Dedulescu (1794 – 1864) și a soției sale, Sultana Neculescu. O spiță a Deduleștilor alcătuită de genealogistul Alexandru V. Perietzianu-Buzău, urcă șase generații în ascendența lui Anastase Dedulescu; în ea se găsesc nume ca Drugănescu, Mihalitzi, Bălăceanu și Popescu. Socrul lui Constantin A. Kretzulescu este consemnat în lista alegătorilor din mai 1857 ca locuind în satul Topliceni și stăpânind moșiile Toneștii de jos și Topliceni, cu clăcași; avea un venit de 1.500 de galbeni, deținea rangul de clucer și era în vârstă de 50 de ani.

Din căsătoria lui Constantin A. Kretzulescu cu Luxandra Dedulescu s-au născut următorii copii: Leonard, Abigael, căsătorită cu Edmond Lyons Green, Melania, soția lui Dimitrie I.Ghica, Sultana, căsătorită cu Grigore Manu – văr primar cu generalul Gheorghe Manu – și Zoe, soția cărturarului și diplomatului George Bengescu. Constantin A. Kretzulescu era, așadar, cuscrul lui Ion Ghica, iar ginerele său George Bengescu era nepotul de soră al lui A.G. Golescu „Arăpilă”. Nicolae Kretzulescu, unul dintre frații lui Constantin Kretzulescu, a fost căsătorit cu Sofia Iakovenko, fiica lui Ignatie Iakovenko, secretar al Consulatului rusesc din București, și a soției sale Elena Caracaș, care aducea ginerelui său interesante înrudiri prin alianță. Elena Caracaș era fiica doctorului Constandin Caracaș (1773 – 1828), unul dintre întemeietorii Spitalului Filantropia din București, și a soției sale Irina Filitti, fiica altui cunoscut medic bucureștean, Silvestru Filitti.

Prin soția acestuia, Smaranda Mănescu, Sofia Iakovenko cobora din vechi spițe boierești ale Țării Românești – Bucșanii, Merișanii -, înrudindu-se și cu mitropolitul Cozma Popescu al Ungrovlahiei. Soacra lui Nicolae Kretzulescu era soră cu Grigore Caracaș (1812 – 1896), a cărui prietenie cu Ion C. Brătianu este consemnată de Sabina Cantacuzino în amintirile sale. Surorile Elenei Iakovenko erau: Eftimia, căsătorită cu ofițerul rus Nojin, Anastasia (1807 – 1855), soția doctorului Teodosie Gheorghiade – fratele episcopului Ilarion al Argeșului -, și Caterina, căsătorită cu viitorul general Ioan Odobescu, părinții scriitorului Alexandru Odobescu.

Grigore Caracaș a fost efemer căsătorit cu Cleopatra Rosetti (1821 – 1864) și a avut - dintr-o legătură nelegitimă, cu Maria Roșu –, un fiu, Constantin (1857 – 1934). Unica fiică a lui Nicolae Kretzulescu, Ana, a devenit în 1922 soția diplomatului Alexandru Em. Lahovary, ministru plenipotențiar al României în mai multe capitale europene între care Roma și Paris. Din această căsătorie au rezultat următorii copii: Colette – căsătorită cu George Plagino și divorțată de el -, Alexandra – sculptoriță, soția colonelului Barbu Slătineanu, reputat colecționar de artă și ceramolog (fiul savantului medic Alexandru Slătineanu) -, Tatiana – căsătorită cu generalul Vasile Rudeanu -, Nicolae – căsătorit cu o franțuzoaică pe nume Marie Charlotte Trellningen – și Maria, soția arheologului profesor universitar Emil Panaitescu.

Din enumerarea alianțelor rudelor apropiate și ale urmașilor lui Nicolae Kretzulescu se observă predominanța celor muntenești. Nicolae Kretzulescu s-a căsătorit așadar cu nepoata prin alianță a generalului Ioan Odobescu, șeful oștirii, iar fiica sa și-a unit destinul cu urmașul unei familii de origine grecească, rapid românizată. În generația nepoților direcți, cercul matrimonial se lărgește – o noră franțuzoaică, un ginere intelectual moldovean, de proveniență neboierească -, dar „ighemoniconul” este păstrat prin căsătorii cu membri ai familiilor boierești Plagino, Slătineanu și Rudeanu.

Neamul s-a stins prin Nicolae (II) Kretzulescu, personaj omonim al doctorului din secolul al XIX-lea, fiu al diplomatului Emanoil Kretzulescu. Personaj mult mai puțin cunoscut decât medicul, Nicolae (II) Kretzulescu – avocat - a fost efor al Așezămintelor Kretzulescu și colecționar de icoane și de documente vechi din care a și publicat. A fost căsătorit cu o nobilă italiană, nepoată de soră a Marthei Bibescu. De asemenea și sora sa Alexandrina a contractat o căsătorie în nobilimea occidentală: cu un conte de Vismes de Ponthieu. În vreme ce Alexandrina de Vismes a murit însă în mizerie în București, Nicolae Kretzulescu a reușit să se salveze de regimul comunist încetând din viață la Paris.