Grabet Ibrăileanu: ”un extravagant”, un ”intelectual ciudat” - steriliza batistele, clanţele şi ţigările

Personalitate emblematică a literaturii române, Garabet Ibrăileanu, scriitor, eseist, critic şi istoric literar, a fost un om cu multe fobii, cea mai mare dintre ele fiind teama de a nu se îmbolnăvi.

Considerat unul dintre cei mai mari critici literari pe care i-a avut literatura română, Garabet Ibrăileanul era privit de mulţi dintre cei care l-au cunoscut drept ”un extravagant”, un ”intelectual ciudat”. Şi-a petrecut întreaga viaţă, după cum el însuşi spunea, în bibliotecă, citind, scriind, meditând. Cu o conduită aleasă şi o valoare intelectuală de necontestat,  omul Ibrăileanu şi-a trăit viaţa terorizat de frici. 

Garabet Ibrăileanul avea o frică teribilă de boală şi de moarte. De altfel, aproape toată viaţa sa a suferit de insomnie cronică.  

Frica de moarte l-a transformat pe criticul literar într-un ipohondru. ”Nu întindea mîna pentru salut decât arareori (pentru a nu se „contamina”), când mergea în vizită, gazda trebuia să lase uşa crăpată, pentru a nu fi silit Ibrăileanu s-o atingă cu mâna, iar dacă era închisă o deschidea cu cotul, claţele uşilor de la casa sa erau învelite în material de pânză îmbibat cu acid fenic etc., etc. Era aşadar un cod de norme pe care mai toţi apropiaţii îl ştiau, dar care aveau grijă să-l transmită şi altora”. menţionează Lucian Nastasă, în lucrarea ”Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor literari”.

Ibrăileanu avea o teamă patologică de microbi, se ştergea cu spirt pe mâini după ce dădea mâna cu cunoscuţii, atunci când nu putea evita gestul, steriliza batistele, clanţele uşilor şi ţigările. Frica de a nu se îmbolnăvi avea rădăcini adânci. Pe când avea 11 ani, tatăl său s-a îmbolnăvit grav de pneumonie, iar trauma suferită l-a afectat multă vreme. Experienţa traumatizantă din copilărie a fost evocată în scrierile de mai târziu.

”Dar emoţiile cauzate de grava boală a lui tată-meu mi-au produs o curioasă psihopatie: la şcoală nu puteam să încep lecţia. Deveneam mut. Ca să se încredinţeze de adevăr, profesorul mă punea să scriu lecţia pe tablă. O scriam, dar n-o puteam citi. Profesorul m-a sfătuit să fac baie de muştar, la picioare. Am făcut, în zadar. Această infirmitate m-a ţinut multă vreme. Până şi în liceu”, mărturisea criticul în  ”Amintiri din copilărie şi adolescenţă”.

Fobia lui Garabet Ibrăileanu faţă de microbi este evocată şi de scriitoarea Ştefania Velisar Teodoreanu, lucrarea „Ursitul. Evocări. Amintiri”. 

”În timp ce dna. Ibrăileanu ridica de pe tacâmul de pe masă un ştergar imaculat şi-i aducea pe rând crăticioarele cu bucate, scoţând căpăcelele cu grijă, ţinând capul întors într-o parte, ca un chirurg umblând cu instrumentele sterilizate, dl. Ibrăileanu zâmbea ironic, privindu-mă pe sub sprâncene:

-Ştiu, ştiu, n-are niciun rost, e inutil, microbii sînt pretutindeni, în aer şi liberi să se aşeze pe ce vor. Sînt suverani! Dar dacă eu sînt mai liniştit cu aceste precauţii, nu face să le iau?”

În ciuda precauţiilor sale, Garabet Ibrăileanu s-a stins la vârsta de 65 de ani, în urma unor afecţiuni renale.