Gordon Mason, primul șef al stației CIA la București, în vizorul organelor comuniste

Gordon Bruno Mason s-a născut la 20 ianuarie 1916, în Cherry Valley, Pennsylvania, SUA, și a încetat din viață la 3 aprilie 2014. Fiul unor imigranți italieni, numele de Bruno fiindu-i dat de părinți după numele celebrului filosof italian Giordano Bruno. După moartea tatălui său, miner, Gordon Mason s-a mutat în Ohio, unde în anul 1942 a obținut o diplomă în științe politice și jurnalism, apoi, în anul 1947, un master în economie la Ohio State University. În anul 1942 a participat la debarcarea aliată din Nordul Africii, iar în anul 1943 la cea din Italia. A servit în Army Counter Intelligence Corps (CIC), făcând apoi carieră în Central Intelligence Agency (CIA) la stațiile din: România, Ghana, Olanda și Etiopia. 

În octombrie 1944, în Italia, regiunea Toscana, căpitanul de informații Gordon Mason și-a legat numele de de capturarea celebrei agente naziste Costa Carla, considerată a fi cea mai mare spioană care a operat pentru Abwehr în Italia: „Dacă toate italiencele ar fi ca tine, noi am câștiga acest nenorocit de război”, i-ar fi spus Benito Mussolini.

La 8 decembrie 1947, Gordon Mason este „numit” atașat economic la Legația SUA din București. A sosit la Constanța abia la 19 iulie 1948¹, cu vaporul american Skagway Victory.

Misiunea lui Mason era ușor deductibilă: de a observa și studia la fața locului modul în care un stat independent, democrat liberal, cu un popor de origine non-slavă, majoritar anticomunist și cu un pronunțat sentiment național, a fost ocupat, subjugat și transformat într-un stat totalitar, complet dependent de Uniunea Sovietică².

Însă Gordon Mason avea și sarcini clandestine, precum combaterea influenței sovietice și sprijinirea logistică a Mișcării Naționale de Rezistență Anticomunistă din România și Balcani.

Conform procedurilor vremii, contraspionajul local l-a luat în lucru pe american încă de la sosire. Iar primele rapoarte confirmau importanța personajului, arătându-se că: „Venirea lui Gordon Mason i-a făcut pe membrii Legației SUA să intre în fibrilații”, toți știindu-l de frică, deși, oficial, doar „șeful Legației americane [Rudolf Schoenfeld] îi știe cu adevărat misiunea”³.

Mason se dovedea un „pește mare” care merita toată atenția. S-a stabilit că sub masca de atașat economic, Gordon Mason are gradul de maior al nou înființatei Central Intelligence Agency (CIA), și că la București el exercita funcția de coordonator al operațiilor clandestine al acestei agenții pentru întreaga Peninsulă Balcanică.

La 15 decembrie 1949, o notă informativă a contraspionajului făcea următoarea caracterizare: „Mason Gordon cetățean american de origine italiană. Este diplomatul cu gradul cel mai mic, însă datorită protecției de care se bucură la Departamentul de Stat i se dă o importanță deosebită (...). Se ceartă cu toți și îi pune întotdeauna la punct, fără a se teme de repercusiuni. Activ și serios. Deși este subalternul lui Pigott Montagu, șeful Secției Economice [din Legația SUA la București, n.n.], lucrările sale sunt mult mai bine cotate decât cele ale lui Pigott. Este foarte deștept, ambițios, fire închisă, are multe nemulțumiri familiale din această cauză, deoarece soția sa este o fire expansivă, plină de viață și dornică de distracții. Este amator de conversații inteligente, ca și de un vin și o masă bună. Prin ereditate, suferă de plămâni. Este un vânător pasionat. (...) Gordon Mason are legături cu mulți diplomați străini, în special italieni a căror limbă o cunoaște, și care după cum el însuși a afirmat îi furnizează informații. Căsătorit cu Louise⁴ (...). Numita a studiat în Statele Unite, la un institut de regie teatrală. O impresionează în mod deosebit cadourile ce i se fac”⁵.

Caracteristic este că organele române de contraspionaj au acordat mare interes problemelor cu caracter intim ale familiei Mason. Evident că viața privată a celor doi soți interesa regimul de la București doar ca mijloc prin care Gordon Mason putea fi „agățat” pentru activitatea informativă pe care o desfășura în România, și nu numai.

Supravegherea a stabilit că „Louise Mason are o afecțiune deosebită pentru Mautner J. Robert, secretar III de legație, dar și pentru Clark George, șeful Cifrului din cadrul Legației SUA, în anturajul cărora își petrece tot timpul”⁶.

Nici Gordon Mason nu se ferea de relații extraconjugale. Una din plăcerile sale fiind Jewel Huff, secretară la Biroul Atașaților Militari americani și soția secretarului de legație Thomas Huff. Din acest motiv, după cum relevă notele informative, între Gordon și Louise aveau loc certuri violente.

Mai surprinzător era că frumoasa Louise Mason nu îndeplinea doar rolul de soție la București, „ci desfășoară și unele activități de sprijinire a misiunii soțului”⁷. Confirmarea vine și din surse occidentale, care dezvăluie că: Louise Mason avea sarcina de a furniza ajutor financiar american pentru Mișcarea de Rezistență Anticomunistă din România⁸.

Între timp, undeva la mijlocul lunii august 1948, contraspionajul român reușește să intercepteze o scrisoare confidențială, adresată lui „Gordon Mason - atașat adjunct la Legația Americană, București, România”. Conținutul scrisorii prezenta o importanță excepțională atât pentru partea română, cât și pentru „aliații” sovietici.

Semnatarul scrisorii era Steve Stephen J. Spingarn, fost colonel de contraspionaj (Counter Intelligence Corps). Pe timpul celui de al Doilea Război Mondial, acesta a servit în Armata a 5-a a SUA, având la activ capturarea a 523 de spioni ai Abwehr (Serviciul de informații al armatei germane) pe teatrul de operații din Italia: Salerno, Anzio și Cassini, unde, atenție, a lucrat strâns cu Gordon Mason, cu care era prieten.

De profesie avocat, Stephen J. Spingarn era funcționar de rang înalt la Casa Albă încă din timpul administrației președintelui Franklin D. Roosevelt. În anul 1946, Spingarn a fost numit consilier juridic pentru U. S. Secret Service, iar din anul 1949 va fi consilier special al președintelui H. Truman, activând apoi și sub administrația președintelui Dwight Eisenhower⁹.

Așadar, scrisoarea interceptată provenea de la cel mai înalt nivel al administrației americane. Mai spectaculos era însă conținutul acesteia, care devoala întregul plan de organizare postebelică a intelligence-ului american.

Iată despre ce era vorba. Ca introducere, Stephen J. Spingarn îl „dojenește” amical pe Gordon Mason, spunându-i: „Este o rușine că nu ai putut să vii la prima Adunare Națională a CIC [Counter Intelligence Corps, n.n.] de la Chicago, care a avut loc la 6-8 august [1948, n.n.], căci ți-ar fi plăcut mult”¹⁰. Apoi, destinatarul era pus în temă cu faptul că „s-a adoptat o rezoluție privind organizarea viitoare a CIC”, sens în care CIC i-a recomandat Președintelui SUA să dispună:

a) „Să se mute Serviciul Secret de Informații și Contrainformații de la Secția G2 a Armatei și să combine aceste două servicii într-o Secție Specială de Stat Major ale cărei unități să depindă direct de Șeful de Stat Major al unității militare respective, începând de la Divizie până la Institutul Apărării Naționale; iar Serviciul de Contrainformații, precum și alte unități operative, să activeze sub ordinele acestei Secțiuni Speciale a Statului Major, aceleași schimbări având loc și la Marină și Aviație;

b) Să se formeze o Arhivă Centrală adecvată pentru Contrainformația Externă de la Washington (sau vreun alt punct central din SUA), cu o direcție bine organizată care să asigure sosirea rapidă a rapoartelor de la diferitele câmpuri de acțiune la Arhivă, și care să posede firele sale directe de radio, către și de la teatrul de acțiune;

c) Să stabilească o singură Agenție Civilă Generală de Contrainformații și Informații Secrete pentru toate trei serviciile militare, cu puteri adecvate de dirijare și control asupra întregului personal militar de Contrainformații și Informații Secrete, oriunde s-ar afla. Această Agenție să fie condusă de un ofițer de mare competență, angajat pe termen lung, cu gradul cel puțin de Locotenent-General sau Vice-Amiral, și să aibă un ofițer de mare competență, angajat pe termen lung, cu gradul cel puțin de Maior-General sau de Sub-Amiral la conducerea Contrainformațiilor. Ambii ofițeri vor fi numiți dintre membrii civili ai Serviciului respectiv sau din viața civilă. Agenția va fi legată de serviciul militar, de fiecare unitate din Armată, prin Secția Specială de Stat Major, la fel și pentru Marină și Aviație (...);

d) Să se ridice rangul personalului de Contrainformații și Informații Secrete, de jos până sus, (...). Pentru Contrainformații rangul respectiv să fie cel puțin General de Brigadă sau Comandor și tot personalul Serviciului de Contrainformații (în afară de funcționarii de birou și personalul de serviciu) să fie format din ofițeri superiori;

e) Să se stabilească un program sănătos de recrutare, care să atragă și să rețină un personal de un nivel mai ridicat de inteligență, calificare și cinste; în Serviciul Secret de Informații și Contrainformații să se adopte măsurile necesare pentru eliminarea nemiloasă a celor care nu corespund;

f) Să se redacteze un program de formare a personalului, bazat mai ales pe experiența Serviciului Secret de Informații și Contrainformații, de peste ocean, al SUA, din timpul și de după cel de al Doilea Război Mondial;

g) Să se procure toate rechizitele necesare, ținându-se seama de faptul că Serviciul de Contrainformații trebuie să fie dirijat în mod centralizat și controlat de forul cel mai superior posibil, trebuie să furnizeze contraspionaj, contrasabotaj și acțiuni contrasubversive, în cele mai multe cazuri pentru regiuni geografice, mai curând decât pentru unități de trupe, și trebuie să fie extrem de flexibil în posibilitățile sale proprii pentru a putea face metodelor diferite de spionaj, sabotaj și penetrație subversivă ale dușmanului;

h) Să se stabilească:
    * limitările juridice necesare dintre Serviciile Secrete de Informații și Contrainformații militare și civile funcționând în străinătate în perioada de pace;
    * măsurile pregătitoare necesare pentru a contopi în mod eficace Serviciile de Informații și Contrainformații civile și militare pe câmpurile de acțiune în timpul războiului;
    * să fie încurajat personalul Serviciului Secret de Informații și Contrainformații să folosească metode noi și neobișnuite, la nevoie având întreaga responsabilitate pentru rezultate și să fie încurajat să le folosească la judecarea cinstită și bună;
    * să se recunoască necesitatea generală a unui astfel de personal pentru grupările civile încorporate”¹¹.

În finalul scrisorii, Steve Stephen J. Spingarn îi comunica lui Gordon Mason că Adunarea Generală Counter Intelligence Corps a decis ca în afara Președintelui SUA să mai prezinte câte o copie a acestei rezoluții către Secretarul de Stat al Apărării, Secretarilor de Stat pentru Armată, Marină și Aviație, Șefului Marelui Stat Major, Directorului Serviciului Central de Informații, Secretarului activ al Consiliului Național de securitate, Directorului Biroului Bugetului, și Președintelui Comisiei pentru organizarea Ramurii Executive a Guvernului, urmând ca veteranii CIC, calificați, să ofere consultanță în chestiune.

Așadar, prin conexiunile directe avute în sânul administrației prezidențiale americane și în calitate de șef al stației Central Intelligence Agency (CIA) la București, Gordon Mason era în centrul atenției regimului politic din România. De altfel, și membrii Legației SUA la București îl considerau pe Mason „puternicul zilei”. Teama funcționarilor din Legația SUA este oglindită și de rapoartele și notele informative ale contraspionajului, unde se arată că o recomandare a lui Mason către Centrală putea atrage rapid la rechemarea în SUA a oricărui membru al Legației americane. De pildă, cazul lui Frank Robert Shea, secretar de legație și veteran OSS (Office of Strategic Services), nimeni altul decât fostul șef al Oficiului de Informații al SUA la București în perioada mai 1945-decembrie 1946, a cărui rechemare a fost cauzată de un raport negativ întocmit de Mason.

La un moment dat, contraspionajul român arăta că Gordon Mason efectua frecvent deplasări la reprezentanța diplomatică a Italiei la București, la Legația SUA Mason afirmând că diverși că italieni au un potențial informativ mai ridicat în România decât americanii, datorită afinităților culturale și prezenței în țara noastră a unui însemnat număr de etnici italieni.

La 26 august 1948, Secția a II-a a Marelui Stat Major a Armatei Române informa conducerea țării că „Gordon Mason pretinde că Uniunea Sovietică are în vedere o invazie în Iugoslavia, sens în care a concentrat trupe la granița cu România, iar în țara noastră se află deja generalii Malinovski și Tolbukin”¹². Mason lăsând să se înțeleagă că americanii i-au avertizat pe iugoslavi să fie atenți, căci „tactica sovietică este aceea de a-i exaspera pe iugoslavi, provocându-i doar, doar aceștia vor face o prostie care să-i determine pe ruși să se considere atacați și apoi să ocupe Iugoslavia”¹³.

La 6 septembrie 1948, contraspionajul român dă o lovitură lui Gordon Mason, când patru funcționari ai Legației SUA din București sunt arestați la Giurgiu sub motivul că, potrivit legii, au părăsit legația fără a fi însoțiți de un cetățean român (agent român). Față de această lecție, în ședința din 28 septembrie 1948, ținută la Legația SUA, Mason ar fi exclamat: De data asta am pățit-o¹⁴. Prin aprilie 1949, Gordon Mason și comandorul Karpe Eugen (atașatul naval al SUA la București) raportau Centralei că Ana Pauker, ministrul de externe al României, era bolnavă de cancer și că nici un medic din România nu și-ar fi luat răspunderea să o opereze, motiv pentru care au sosit în secret la București doi specialiști din Rusia¹⁵. Informația era sigură, abia peste câțiva ani s-a aflat că era vorba de un cancer la sân.

Cu altă ocazie, Mason devoala unor apropiați că americanii ar fi aflat că rușii sunt în posesia bombei atomice grație unei rețele de aparate de detecție amplasate în Turcia și Japonia, cu ajutorul căreia s-ar fi depistat unele variații (tulburări) ale radiațiilor cosmice ce au condus la înregistrarea exploziilor¹⁶.

De asemenea, erau monitorizate legăturile lui Gordon Mason cu centrele CIA din Europa Occidentală. De pildă, o notă din 27 iunie 1949 consemnează că Mason urma să plece la Salzburg și, apoi, în Germania, la Centrala Serviciului Informativ American pentru Europa de Răsărit, unde urma să discute cu șefii săi despre problemele bazinului dunărean și chestiunea Canalului Dunăre-Marea Neagră¹⁷.

Planul de recrutare/demascare

Probabil că sub coordonarea organelor sovietice de ocupație, Securitatea română ordonă structurilor sale de contraspionaj să treacă la acțiune. Se preconiza ca în baza legăturii dintre Mason și informatorii săi: „Să se caute dezinformarea lui Mason, pentru ca pe baza aceasta să se poată descoperi liniile informative ale lui Mason și, la momentul oportun, să se treacă la acțiune pentru demascarea acțiunii informative duse de Legația Statelor Unite”¹⁸.

Planul era următorul: în anturajul lui Gordon Mason, contraspionajul român l-a introdus pe informatorul A.P.5., funcționar de stat, cu „potențial informativ mare”. Deși documentele consultate nu fac precizări asupra identității lui A.P.5., acesta pare a fi Nicolae Munteanu, născut la 18 aprilie 1909, Târgu Frumos, licențiat în drept, fost șef de cabinet la ministrul liberal Franasovici, perioada 1933-1937.

Gordon Mason a „înhățat momeala”, căci conform unei note din 7 octombrie 1949: în ultimele patru luni, „A.P.5. a primit, în repetate rânduri (...), propuneri directe sau indirecte, din partea lui Gordon Mason și a altor membri ai Legației Statelor Unite la București de a le procura informațiuni”¹⁹. Fiind nominalizați: Page Le Roy Denzil, șeful Secției Administrative și șeful Security Office; Pigott Montagu, prim secretar de legație și superiorul direct al lui Gordon Mason; Robert Mautner, atașat de legație; și lt.col. Rothwell Franklin, șeful Biroului Atașaților Militari americani.

În paralel, A.P.5. primise și sarcina de a-i prezenta lui Mason pe „nepoata” sa Viorica (nume conspirativ), „cunoscându-se marea disponibilitate arătată de acesta pentru sexul frumos (...), ea fiind genul de femeie pentru care Mason arată o vădită înclinație, el lăsând să se înțeleagă că nu i-ar displăcea o legătură extraconjugală”²⁰.

La mijlocul lui octombrie 1949, informațiile arătau că Louise Mason și George Clark urmau să plece împreună la Paris pentru aproximativ o lună. Situația urma a fi exploatată prin introducerea informatoarei Viorica pe lângă Gordon Mason. Pentru a înlătura o eventuală bănuială în privința informatorului A.P.5., „precum și a face să dea greș sistemul de verificare al americanilor”, A.P.5. a primit instrucțiuni să procedeze în așa fel încât să o facă pe Mary Jeannette Kohler [secretara ministrului SUA la București, Rudolf Schoenfeld, n.n.] să-l invite pe Mason la o masă unde erau prezenți Viorica, A.P.5, și funcționarul Panaitescu (tot informator), toți cei din urmă fiind deja în cercul de cunoscuți ai lui Mary Kohler. Mason urma să fie convins de A.P.5. că Viorica și funcționarul Panaitescu „sunt persoane complet inofensive și că invitațiile anterioare, la care au participat și americani, nu au avut vreun scop anumit, la acele contacte nediscutându-se niciodată vreo chestiune cu caracter politic sau informativ”²¹.

De asemenea, s-a plănuit ca în cercul lui Mary Kohler „să fie introdus unul din funcționarii noștri care să-i câștige simpatia și să se împrietenească bine cu numita, în vederea studierii aprofundate a acesteia, pentru o eventuală acțiune de exploatare în orb, iar mai târziu de cooptare”²².

Momentul prielnic a apărut la sfârșitul aceleiași luni, când Gordon Mason urma să se deplaseze în portul Constanța pentru a ridica și aduce la București două autoturisme americane pentru Legație. S-a prevăzut ca A.P.5 să obțină aprobare de la Ministerul Afacerilor Externe și să-l însoțească ca interpret pe Mason, timp în care să conducă în așa fel discuțiile încât să afle problemele asupra cărora dorea americanul să culeagă informații.

La Constanța, A.P.5. urma să-i propună lui Mason să facă o vizită informatoarei Viorica, sub pretextul că „nepoata” se afla „din întâmplare” la Constanța, la niște rude, ocazie cu care Viorica urma să-l invite pe Mason la masă și „să se cupleze cu acesta, așa cum este planificat în nota noastră din 7 octombrie a.c”²³ .

În zilele premergătoare deplasării la Constanța, Gordon Mason se destăinuia lui „A.P.5.” că se afla într-o situație dificilă, că era nevoit să apeleze la el pentru a culege informații din zonă, informații necesare ministrului Rudolf Schoenfeld, care se pregătea să plece la Conferința miniștrilor din țările aflate dincolo de Cortina de Fier (programată la Londra, 24-25 octombrie 1949), unde urma să participe și ambasadorul SUA la Moscova. Prin urmare, adăuga Mason lui „A.P.5.”: „În scurta noastră vizită la Constanța ar fi o notă bună pentru mine dacă am putea afla câte ceva, care să fie raportat ministrului (...). Să nu găsim noi ceva informatori voluntari? Voi lua cu mine zeci de pachete de țigări americane”²⁴. Cazarea urma să se facă la vila Sabatini, Str. Lahovari nr. 95, închiriată în acest scop de Legația SUA.  

Din nefericire, dosarele de arhivă cercetate nu dau alte detalii ale acestei acțiuni dusă cu atâta migală de către organele Securității române asupra lui Gordon Mason.

Însă, în anul 1951, CIA l-a transferat pe Gordon Mason în Albania, Bulgaria și apoi... tocmai în Ghana. Să fi intrat contraspionajul american pe fir? Cert este că Gordon Mason nu a părăsit domeniul și a continuat să coordoneze acțiunile clandestine ale CIA în pregătirea sutelor de agenți proveniți din rândul emigrației central-est europene care urmau a fi parașutați în țările blocului sovietic cu misiunea de a contacta și sprijini cu arme, muniții, medicamente și fonduri rezistențele naționale din aceste state, inclusiv Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă din România.

Gordon Mason a fost implicat și în cazul mituirii de către omul de afaceri Nicolae Malaxa, cu suma de 100 000 dolari, a viitorului președinte al SUA, Richard Nixon. Suma a fost plătită în schimbul obținerii vizei de stabilire în SUA, Malaxa fiind acuzat de colaborare cu regimul nazist.

După 30 de ani de carieră în CIA, Gordon Mason a fost decorat de președintele George Bush senior.

În încercarea de a afla cine este Viorica, două nume se detașează a fi fost în cercul lui Mason în acea vreme: Nina Florescu și Cornelia Panoiu, care, ca și „A.P.5”, au fost obligate/șantajate de organele comuniste de securitate să participe la acțiune.

De interes este și faptul că odată cu dispariția Louisei, după 50 de ani de căsnicie, Gordon Mason s-a căsătorit Jewel Huff de Leesburg, cunoscută la București, fosta secretară la Biroul Atașaților Militari americani. Aceasta i-a fost alături până la 3 aprilie 2014, când Gordon Mason a încetat din viață.

Bibliografie

Arhivele Naționale ale României;
Arhiva Serviciului Român de Informații;
Albert Lulushi, Operation valuable fiend. The CIA's first paramilitary strike against the Iron Curtain, New York, 2014;
Emily Langer, A Local Life: Gordon Mason, who caught a notorious Fascist spy during World War II, dies, publicat la: 6 iunie 2014, disponibil pe: https://www.washingtonpost.com/local/obituaries/a-local-life-gordon-mason-who-caught-a-notorious-fascist-spy-during-world-war-ii-dies/2014/06/06/7f2972fa-e033-11e3-810f-764fe508b82d_story.html?noredirect=on&utm_term=.39179b7ad191.

Note:

1. Arhiva Serviciului Român de Informații (se va cita ASRI), Dosarul nr. 9121, Vol. 5, notă a Inspectoratului de Siguranță Constanța, 22 iulie 1948.
2. Vezi și Sorin Aparaschivei, Spionajul American în România, 1944-1948, Editura Militară, București, 2013.
3. ASRI, Fond D(ocumentar), Dosarul nr. 8171, Volumul 4, fila 33, notă a Secției a II-a (Marele Stat Major al Armatei Române).
4. Născută Knapp, n.n.
5. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, fila 1 și următ.
6. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4.
7. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4.
8. Emily Langer, A Local Life: Gordon Mason, who caught a notorious Fascist spy during World War II, dies, publicat la: 6 iunie 2014, disponibil pe: https://www.washingtonpost.com și www.independent.co.ul/news... din 25 June 2014.
9. Franklin D. Roosevelt, președintele SUA între 4 martie 1933 – 12 aprilie 1945; Harry Truman, președinte între 12 aprilie 1945 – 20 ianuarie 1953; și Dwight Eisenhower, președinte între 20 ianuarie 1953 – 20 ianuarie 1961.
10. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 20-24. Din textul transcris al scrisorii reiese că la Adunarea Națională a CIC au participat 500 de veterani și activi.
11. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 20-24.
12. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, f. 52.
13. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, f. 493.
14. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4.
15. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, f. 434.
16. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, f. 554.
17. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, f. 507.
18. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 589-590.
19. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, f. 580 și următ.
20. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 589-590.
21. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 589-590.
22. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 589-590.
23. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 589-590.
24. ASRI, Fond D, Dosarul nr. 8171, Volumul 4, ff. 598-600.